Articol de Daniel Grigore - Publicat duminica, 03 martie 2024 22:51 / Actualizat marti, 05 martie 2024 15:10
Florinel Coman (25 de ani) a comentat partida dintre FCSB și Petrolul, câștigată de roș-albaștri cu 1-0. „M-am montat când mi-a venit ofertă de 5 milioane”, a transmis șeptarul.
Florinel Coman, cel mai important om de atac al roș-albaștrilor, autor a 14 goluri în acest sezon, a venit la microfon după victoria la limită cu Petrolul, una care-i distanțează pe roș-albaștri la 13 puncte de locul 2, ocupat de Rapid.
Florinel Coman, după FCSB - Petrolul: „Luis Phelipe ne-a scos, mă bucur pentru el”
„S-a simțit o oarecare oboseală, dar sunt fericit pentru că echipa a arătat caracter, determinare și iată că ne montăm din nou foarte bine la pauză, iar la primul atac marcăm. Ne priește pauza. Mă bucur că a marcat Luis Phelipe (n.r. - a fost un autogol al lui Țicu), a făcut un joc foarte bun. Ne bucură că ne-a scos, avem nevoie de toți jucătorii.
Sunt pe drumul cel bun, ajut cât pot. În această seară nu am marcat. Nu contează jucătorul, am jucat fără Olaru, cu UTA s-a jucat fără mine. Doar când îți pleacă 3-4 din echipa de start poți spune ceva, dar la Steaua nu poți zice că un jucător trage echipa după el”, a afirmat Coman la microfonul DigiSport.
El a comentat și derby-ul din ultima etapă a sezonului regulat, cu Rapid, principala contracandidată la titlu:
„Meciul cu Rapid este unul pe care trebuie să-l câștigăm, atâta tot. Un derby pe care-l așteaptă toată lumea, sunt suporteri foarte mulți la fiecare, mai mulți la noi, e normal să fie așteptat de fiecare spectator.
Meciul acesta contează, trebuie să câștigăm pentru a atinge obiectivul visat de toată lumea. Se poate spune că este un avantaj că jucăm pe Arena Națională, dar sincer, derby-urile se joacă pe stadioane mari, nu cu 10.000 de oameni în tribune”.
Florinel Coman: „M-am montat când mi-a venit ofertă de 5 milioane”
În finalul intervenției, întrebat despre posibilitatea de a pleca de la FCSB, șeptarul a evitat un răspuns, apoi a încheiat intervenția afirmând că „M-am montat când mi-a venit ofertă de 5 milioane”.
A fost o trimitere la oferta pe care Coman a avut-o din Argentina, după cum a dezvăluit patronul clubului, Gigi Becali. O formație din țara sud-americană era gata să-i achite clauza de reziliere lui Coman, dar fotbalistul a refuzat transferul în Argentina.
Ca răspuns, Gigi Becali i-a mărit salariul și i-a luat apartament.
„Coman e cel mai bun jucător român la ora asta, titular la EURO fără discuții. Man e bun, dar nu se compară cu Coman. Lui Coman i-am mărit salariul, i-am luat apartament. El nu are nevoie să plece de la FCSB. I-am zis să rămână cu noi toată viața și, după ce se retrage, să rămână în staff”, a afirmat recent latifundiarul.
VIDEO. Jucătorii roș-albaștri cântă alături de galerie după FCSB - Petrolul
Tot despre FCSB - Petrolul:
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”