FOTBAL  »  Superliga  »  FCSB

Gaură de aproape 5 milioane de euro » Gigi Becali a mai luat o țeapă: „I-l dau lui Gică la iarnă”

În ultimii 10 ani, FCSB a transferat 11 fotbaliști de la Viitorul, actuala Farul. Dintre aceștia, numai 3 au confirmat și i-au adus un profit lui Gigi Becali.
În ultimii 10 ani, FCSB a transferat 11 fotbaliști de la Viitorul, actuala Farul. Dintre aceștia, numai 3 au confirmat și i-au adus un profit lui Gigi Becali.

Articol de - Publicat sambata, 03 decembrie 2022 14:40 / Actualizat duminica, 04 decembrie 2022 11:29

În ultimii 10 ani, FCSB a transferat 11 fotbaliști de la Viitorul, actuala Farul. Dintre aceștia, numai 3 au confirmat și i-au adus un profit lui Gigi Becali.

Patronul FCSB a anunțat ieri, la Pro Arena, că e gata să renunțe la Radu Boboc: „I-l dau lui Gică la iarnă, dacă vrea să-l ia înapoi. Spun pe față, n-am nicio treabă”. Fundașul dreapta ar fi al 6-lea fotbalist care vine de la Ovidiu și pleacă pe ușa din dos de la FCSB.

Bănel Nicoliță îl contrazice pe Gigi Becali: „Îi ține de 3 luni în spate. Dacă nici ăsta nu mai e fotbalist... Cum să-l scoți din echipă?!”
FCSB
Bănel Nicoliță îl contrazice pe Gigi Becali: „Îi ține de 3 luni în spate. Dacă nici ăsta nu mai e fotbalist... Cum să-l scoți din echipă?!”

Jucătorii lui Hagi nu reușesc la FCSB

În plus, în lotul actual mai e și Florinel Coman, ale cărui prestații sunt din ce în ce mai slabe. Mai e protejat doar de suma uriașă de bani investită de Becali în el, 3 milioane de euro, dar tot se prefigurează a fi un pariu pierdut.

De altfel, numai 3 fotbaliști cumpărați de la Hagi au fost vânduți ulterior de FCSB: Toșca, Florin Tănase și Romario Benzar, toți în străinătate, pe sume importante. Ei au adus în conturile vicecampioanei 6 milioane de euro, ceva mai mult de jumătate din banii pe care Becali i-a virat de-a lungul timpului în conturile Farului pentru transferuri.

Fotbaliștii cumpărați de FCSB de la Farul

JUCĂTORSUMĂ (€)
Gabriel Iancu500.000
Alexandru Târnovan 300.000
Alin Toșca400.000
Florin Tănase1.500.000
Robert Grecu30.000
Dragoș Nedelcu 2.000.000
Romario Benzar 1.200.000
Florinel Coman3.000.000
Ionuț Vînă 750.000
Eduard Radaslavescu 700.000
Radu Boboc 300.000
TOTAL10.680.000

5 au eșuat la FCSB 

Gabi Iancu » A fost primul fotbalist cumpărat de Becali din curtea lui Hagi, se întâmpla la începutul anului 2013, când fotbalistul în vârstă de 18 ani la acea vreme o costa pe FCSB o jumătate de milion de euro. N-a confirmat în roș-albastru, reușind 8 goluri și 3 assisturi în 4 sezoane de L1. După un împrumut în Turcia, la Karabukspor, Iancu s-a întors la Ovidiu în 2016, din postura de jucător liber de contract.

Gaură de aproape 5 milioane de euro » Gigi Becali a mai luat o țeapă: „I-l dau lui Gică la iarnă”

Alexandru Târnovan » Retras deja de 3 ani din activitate, fostul mijlocaș ofensiv are doar 5 prezențe la FCSB, niciuna din postura de titular. A fost împrumutat la Gaz Metan și U Cluj, apoi cedat gratis la FC Botoșani în vara anului 2016. El n-a mai jucat fotbal din 2019, evoluase ultima dată la Hermannstadt.

Gaură de aproape 5 milioane de euro » Gigi Becali a mai luat o țeapă: „I-l dau lui Gică la iarnă”

Robert Grecu » A ajuns în 2017 la FCSB, la dorința lui Nicolae Dică, antrenorul care-l pregătise înainte și la FC Argeș. Nu a rezistat decât o vară în București, bifând două partide în campionat. 

Gaură de aproape 5 milioane de euro » Gigi Becali a mai luat o țeapă: „I-l dau lui Gică la iarnă”

Dragoș Nedelcu » Sau cum să pierzi două milioane de euro. Mijlocașul defensiv n-a confirmat niciodată cu adevărat la FCSB, în prima parte a sezonului 2021/22 a jucat sub formă de împrumut în Germania, la Fortuna Dusseldorf, apoi s-a întors la Farul, mai întâi împrumut, apoi definitiv, fără ca Gică Hagi să achite nicio sumă de bani pentru el. A apucat să joace de 62 de ori pentru FCSB în campionat.

Gaură de aproape 5 milioane de euro » Gigi Becali a mai luat o țeapă: „I-l dau lui Gică la iarnă”

Ionuț Vînă » Deși începuse promițător la FCSB, mijlocașul central a fost utilizat după doi ani (48 de partide, două goluri) ca monedă de schimb pentru aducerile lui Ivan Mamut și Andrei Burlacu de la Universitatea Craiova. Mutarea la FCSB i-a dinamitat cariera lui Vînă, Rădoi nu mai contează pe el în Bănie.

Gaură de aproape 5 milioane de euro » Gigi Becali a mai luat o țeapă: „I-l dau lui Gică la iarnă”

Doi sunt pe făraș

Florinel Coman » Forțat din nou titular în prima parte a sezonului, Florinel n-a confirmat și a pierdut iar primul „11” odată cu revenirea în formă a lui Tavi Popescu. A costat o avere, 3 milioane de euro, și pare a fi una dintre cele mai mari țepe luate vreodată de Becali. 28 de goluri în 135 de partide în Superliga e bilanțul extremei chinuite și de accidentări.

Gaură de aproape 5 milioane de euro » Gigi Becali a mai luat o țeapă: „I-l dau lui Gică la iarnă”

Radu Boboc » El a venit vara trecută la FCSB, când nu mai era un jucător important la Farul. N-a reușit să-și dea restartul de care avea nevoie în Capitală și acum se pregătește să se întoarcă la malul mării, după doar 9 meciuri pentru roș-albaștri în toate competițiile.

Gaură de aproape 5 milioane de euro » Gigi Becali a mai luat o țeapă: „I-l dau lui Gică la iarnă”

3 au confirmat 

Alin Toșca » A fost un jucător important pentru FCSB-ul anilor 2014-2017. Crescut de roș-albaștri, fundașul polivalent a ajuns în 2012 la Viitorul, de unde Becali avea să-l cumpere mai târziu în schimbul a 400.000 €. Betis Sevilla l-a achiziționat de la FCSB în iarna lui 2017 pentru un milion de euro. 

Gaură de aproape 5 milioane de euro » Gigi Becali a mai luat o țeapă: „I-l dau lui Gică la iarnă”

Florin Tănase » Nu doar că Becali a făcut un profit de 100% cu el odată cu transferul din august la Al-Jazira (3 milioane de euro), dar Tănase a fost printre cei mai importanți și eficienți fotbaliști de la FCSB din ultimul deceniu: „decar”, căpitan și golgheterul Superligii în două sezoane consecutive, 2020/21 și 2021/22. 

Gaură de aproape 5 milioane de euro » Gigi Becali a mai luat o țeapă: „I-l dau lui Gică la iarnă”

Romario Benzar » Titular constant timp de doi ani la FCSB, fundașul dreapta era remarcat în 2019 de Lecce, italienii care plăteau două milioane de euro pentru transferul lui. Romario n-a confirmat în Peninsulă și s-a întors la Farul, unde e legitimat și în prezent.

Gaură de aproape 5 milioane de euro » Gigi Becali a mai luat o țeapă: „I-l dau lui Gică la iarnă”

Și o enigmă

Eduard Radaslavescu » Mijlocașul central pe care Hagi îl etichetase ca pe un supertalent n-a fost niciodată titular în Liga 1 la FCSB. De fapt, a intrat pe parcursul a doar 6 partide de campionat, mai are două prezențe în Cupă și 5 în Conference League (un gol). Rămâne de văzut ce se va întâmpla în continuare cu Radaslavescu, dacă el va confirma cei 700.000 de euro achitați de Becali și vorbele lui Ilie Dumitrescu: „Îmi place foarte mult. Eu cred că e cel mai bun transfer pe care l-a făcut Gigi vreodată. Te felicit! Ești calificat!”.

Gaură de aproape 5 milioane de euro » Gigi Becali a mai luat o țeapă: „I-l dau lui Gică la iarnă”

Gică Hagi se apără: „Nu e vina mea”

Gică Hagi, managerul Farului, susține că nu e responsabil de ce se întâmplă cu jucătorii produși de el odată ce aceștia pleacă la alte cluburi: „Toate echipele din Divizia A au jucători care au trecut pe la noi. Am produs cei mai mulți jucători dintre toți. Cu asta ne mândrim, am muncit foarte mult, am produs. Cât stă la mine, jucătorul dă randament. După, nu răspund eu, n-am cum să răspund de dezvoltarea lui și de tot ce se întâmplă cu el. Nu e vina mea”.

Urmează Pitu?

Alexi Pitu, 20 de ani, are parte de un salt fantastic. E la cel mai bun sezon al carierei și, ca orice fotbalist interesant de la Farul, a intrat în atenția FCSB-ului.

În timp ce Mihai Stoica l-a inclus în cel mai bun prim „11” al sezonului curent, Gigi Becali l-a lăudat public pe Pitu: „Sunt jucători buni la Farul. Uite, Alexi Pitu n-a fost până acum, dar sezonul ăsta a explodat! Degeaba dribla el dacă nu dădea goluri. Acum a început să dea goluri, acum e fotbalist, când dă goluri. Părerea mea este că Pitu e altceva decât a fost până acum. Să nu se supere Gică că îmi dau cu părerea despre jucătorii lui, dar am zis de bine, așa că nu are de ce să se supere”.

9 goluria produs Pitu în actuala ediție de Liga 1 (4 goluri, 5 assisturi)

Andrea Compagno, declarații după FC Botoșani - FCSB 2-3: „Echipa merge bine cu noul antrenor”

Mai multe articole despre FCSB:

Mihai Stoica îl acuză direct pe „centralul” George Găman: „Nu vrea să vadă faultul! Când fratele joacă pentru un adversar, judeci diferit”
FCSB
Mihai Stoica îl acuză direct pe „centralul” George Găman: „Nu vrea să vadă faultul! Când fratele joacă pentru un adversar, judeci diferit”
Planurile Rapidului o trimit pe FCSB spre Ghencea: „Cineva va trebui să răspundă penal!”
FCSB
Planurile Rapidului o trimit pe FCSB spre Ghencea: „Cineva va trebui să răspundă penal!”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Primele reacții după lupta Mike Tyson - Jake Paul: „A arătat groaznic, e o nebunie să te antrenezi atât de mult și să dai doar 97 de pumni! + „Am închis, nu mă mai puteam uita”
Box
Primele reacții după lupta Mike Tyson - Jake Paul: „A arătat groaznic, e o nebunie să te antrenezi atât de mult și să dai doar 97 de pumni! + „Am închis, nu mă mai puteam uita”
Scene REVOLTĂTOARE! Haosul a continuat și la conferință » Kosovarii au sărit la bătaie, cu Mircea Lucescu la 3 metri distanță: „Să vă fie rușine!”
Nationala
Scene REVOLTĂTOARE! Haosul a continuat și la conferință » Kosovarii au sărit la bătaie, cu Mircea Lucescu la 3 metri distanță: „Să vă fie rușine!”
De ce a fost întrerupt meciul România - Kosovo! Filmul complet al haosului de pe Arena Națională

Presa internațională vuiește după ce România - Kosovo a fost abandonat: „Haos!”

Comentarii (17)
Mondo
Mondo  •  03 Decembrie 2022, 22:46

Hagi este doar un profitor a gloriei apuse. Gica a distrus generatii intregi de juniori pe care le-a adus la Viitorul si niciunul nu a ajuns fotbalist. Ceilalti juniori, care au avut norocul sa nu treaca pe la Viitorul sint mai fotbalisti, cel putin cind pleaca afara joaca chiar daca in liga a doua. *** lui Hagi nici la Primavera nu au loc

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

alfabetta
alfabetta  •  03 Decembrie 2022, 18:05

Oane are soluție ptr. nea Becali : ”D.le Gigi, joacă la mondiale niște jucători tineri.La 20 de ani, sau sub 20. La spanioli de ex.Pedri,Gavi. D.l Becali cât a-ți fi în stare să plătiți....Ehee nu pentru a le cumpăra. Pentru ca Octavian Popescu - perla FCSB să ajungă să le lustruiască bocancii. Poate s-ar lipi ceva fotbal și de ficiorul nostru,Tavi.”

anticenzuralasport
anticenzuralasport  •  03 Decembrie 2022, 17:48
Postat de polistul68 pe 03 Decembrie 2022, 16:00

La cele 10 mil cheltuite la transferuri...adaugati si salariile...la un calcul rapid, la.un salar de 10.000 euro pe.luna, cu taxe, se ajunge la aprox 17.ooo...ori 12 luni, undeva la 200.000 pe an...Coman, Tanase si Nedelcu au avut peste 15.000...dar luam.o medie...calculati cantonamenyele, decicul, asigurarile, masorii, contabila, magazinerul si...sa.l credem pe Gigi cand spune ca e.pe.plus....

Da mă !!! Nu ești deștept cum te crezi ci doar rău intenționat ! Desigur că jucătorii au luat și salarii și s a cheltuit cu ei ...Dar nu voi strigați că importanta este performanta ??? Acum va doare de banii lui Becali ?Golurile lui Tănase cât valorează ?Banii câștigați cu acești jucători din drepturi tv. ,bilete,bani europeni,sponsori...?

Vezi toate comentariile (17)
Comentează