Articol de Iulian Cuibar - Publicat miercuri, 02 mai 2018 14:42
Liderul play-out-ului, Dinamo, a pierdut Cu Sepsi, la Sf. Gheorghe fără drept de apel, 0-2, după un meci foarte bun făcut de mijlocașul ofensiv francez Ibrahima Tandia, 24 de ani.
Contactat de Gazetă, Tandia, fost coleg cu Pogba și Varane, dezvăluie secretele ascensiunii covăsnenilor jubilează după performanța din fața "câinilor roșii".
"A fost o prestație excelentă a tuturor fotbaliștilor de la Sepsi. Am arătat că ne putem bate cu orice echipă bună din România, pentru că deși joacă în play-out, știu că Dinamo este unul din granzii Ligii 1".
Ibrahima, care a cochetat și cu prima divizie din Hexagon, dezvăluie de ce a ajuns în România: "Am evoluat alături de jucători formidabili la juniorii Franței. Unii dintre ei au explodat repede și sunt cunoscuți în întreaga lume acum. Mă refer la Pogba, Varane, Umtiti sau Kondogbia. La mine lucrurile au stat diferit. Am fost obligat să stau pe tușă un an și jumătate pentru că am avut patru operații de menisc. M-am rupt când lucrurile mergeau foarte bine. Dacă eram sănătos, poate cariera mea ar fi putut căpăta o altă turnură".
Tandia are contract cu Sepsi până în vară, când părțile vor renegocia extinderea acestuia pe un sezon.
"Avem un grup bun la Sepsi, care funcționează foarte bine în acest moment. Am găsit un campionat destul de bun aici, cu stadioane frumoase, care te ajută să te exprimi bine pe gazon" Ibrahima Tandia, mijlocaș Sepsi
"Am niște jucători foarte buni, din tribune 5.000 de oameni sunt mereu alături de noi, voi fi supriza plăcută a play-out-ului" Eugen Neagoe, antrenor Sepsi
4 goluriîn 10 meciuri a marcat Tandia pentru Sepsi în acest sezon de Liga 1
5 cluburi sunt trecute în CV-ul lui Tandia: Sochaux B, Caen, Alaves B, Tours și Sepsi
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”