Articol de GSP - Publicat sambata, 05 noiembrie 2016 18:19
Autocarul celor de la CSU Craiova a fost vandalizat astăzi, la Târgu Mureș, unde oltenii joacă împotriva lui ASA.
Pe autocarul oltenilor au apărut mai multe mesaje cu vopsea neagră, iar spatele autocarului, unde era emblema celor de la CSU, aceasta a fost vopsit pe jumătate cu negru, informează fanatik.
Unul dintre mesaje a fost: "CS U nu e Știința".
Pe lateralul autocarului a apărut și numele celor care și-au revendicat atacul. Este vorba despre Peluza Sud 97, ultrașii din vechea gardă a FC U Craiova, care nu o recunosc pe CS U.
Adrian Mititelu, fostul patron al Universității Craiova și cel care se luptă cu actuala conducere a oltenilor de câțiva ani, a comentat situația și spune că nu e de acord cu reacția ultrașilor.
"Detest astfel de lucruri şi mă delimitez de ele. Lumea a evoluat şi astfel de manifestări ar trebui să fie de domeniul trecutului. Îi înţeleg pe ultraşii Ştiinţei dar nu aprob acest gest . Eu am fost victima în mod frecvent a unor asemenea acţiuni barbare încă din anul 2005. Şi în prezent Craiova este "bântuită" cu injurii la adresa mea şi a familiei mele. (...)
Pe de altă parte toată lumea știe că CSU nu e Ştiința ! Nu este necesar ca acest lucru să fie scris pe undeva deoarece toţi cunoscătorii fenomenului fotbalistic ştiu care este realitatea", a scris Mititelu pe contul său de facebook.