Articol de GSP - Publicat vineri, 19 iunie 2020 22:53 / Actualizat vineri, 19 iunie 2020 23:38
Cristiano Bergodi (55 de ani), noul antrenor de la Craiova, a vorbit după victoria echipei sale din meciul cu Astra Giurgiu, scor 2-1.
Antrenorul italian consideră că primul meci al oltenilor sub conducerea sa a fost unul reușit, în care „elevii” săi au reușit să își creeze multe ocazii bune.
„A fost un meci în care am suferit, dar echipa a arătat bine în a doua repriză. Am avut şase, şapte ocazii foarte bune, am dat două goluri. A fost un meci reuşit, e normal că la început, mai ales în prima repriză, nu avem ritm. Nu putem compara un meci amical cu un meci oficial. Băieţii au jucat bine, au avut multe ocazii”, a spus acesta, la Look Sport.
Bergodi: „Meci greu cu Botoșani”
Victoria cu Astra a ajutat-o pe Craiova să urce pe locul 2, apropiindu-se la 4 puncte de CFR Cluj. Totuși, Bergodi nu se implică în discuțiile legate de titlu. Întrebat despre șansele echipei sale, italianul spune că mai întâi e nevoie ca echipa sa să joace mai bine pe plan defensiv:
„Vedem ce putem face. Nu e uşor, trebuie să îmbunătăţim jocul pe faza defensivă. Au intrat o dată în careu și ne-au dat gol. Cu Botoşani e un meci greu, are o echipă cu jucători de calitate, au meritat acest loc în play-off”.
Craiova - Astra, 2-1
- Au marcat: E. Koljic '60, '90+1 / Baicu '71
- foto: Facebook @ Universitatea Craiova