Articol de GSP - Publicat joi, 11 mai 2017 23:21
Daniel Niculae i-a luat apărarea colegului său de la Astra, Alex Ioniță II, încolțit din toate părțile după gestul său de după partida cu FCSB, când a izbucnit în lacrimi, declarând că "și-ar fi dat cinci ani din viață" să poată încurca echipa roș-albastră.
"Voi, suporteri pentru cupe și flori.. Noi, din pasiune pentru culori. Rapid - Alex Ioniță 2, legenda merge mai departe! 1923", a fost mesajul postat de Daniel Niculae pe pagina personală de facebook.
Ioniță II a reacționat imediat la postarea lui Niculae, răspunzându-i acestuia printr-un mesaj de mulțumire.
"Mulțumesc, Nico, însă fără voi (tu, Săpun și Pancone), cei care m-ați învățat să iubesc și să trăiesc pentru aceste culori, din tribună, nu aș fi ajuns aici, nu aș fi învățat să iubesc și să respect culorile cu care am crescut.
Dacă nu eram cu voi la Rapid și la Astra, cu siguranță eram departe de cel care sunt acum. Voi sunteți o mare parte din istoria Rapidului, și implicit a copilăriei și adolescenței mele", a fost comentariul lăsat de Ioniță II.
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”