FOTBAL  »  Superliga  »  VIITORUL - CLINCENI 5-0

FOTO Ea l-a salvat! Mariajul cu Ioana și nașterea primului copil l-au transformat total pe Gabi Iancu, aflat la cel mai bun sezon din carieră

Articol de - Publicat luni, 13 iulie 2020 11:59 / Actualizat luni, 13 iulie 2020 13:30

Gabi Iancu a devenit băiat de casă, iar acest lucru se vede în evoluțiile sale. În meciul cu Clinceni a reușit o "dublă" și a intrat în istoria clubului de pe malul mării.

Iancu a ajuns la 16 reușite în Liga 1 și a devenit jucătorul care înscrie cele mai multe goluri pentru Viitorul într-o singură stagiune. Cu cele două goluri din week-end, Iancu l-a depășit pe Florin Tănase, care marca de 15 ori în 2015-2016.

Dar de unde vine forma excelentă a atacantului de 26 de ani, altădată un bad-boy al fotbalului autohton? Gabi a renunțat la petrecerile nocturne și la anturajul pe care-l avea la București. S-a îndrăgostit nebunește de o fată din Pitești, Ioana, iar în februarie anul trecut a cerut-o în căsătorie chiar de Ziua Îndrăgostiților.

+3 FOTO

Apoi, în septembrie cei doi au făcut pasul la Starea Civilă, pentru ca în urmă cu două săptămâni să devină părinții unui băiețel. Gabi și Ioana, specialistă în programe de nutriție, locuiesc împreună în Constanța.

FOTO Ea l-a salvat! Mariajul cu Ioana și nașterea primului copil l-au transformat total pe Gabi Iancu, aflat la cel mai bun sezon din carieră

Crescut la Academia Hagi, Iancu a ajuns la FCSB în 2013 pentru jumătate de milion de euro, dar n-a fost păstrat. Ulterior a evoluat la Karabukspor, Termalica, Voluntari și Călărași, de unde a fost recuperat de Gică Hagi.

5 trofee are Gabi în CV:3 titluri de campion al României, de două ori cu FCSB și o dată cu Viitorul, o Cupă a României și o Cupă a Ligii, ambele tot cu FCSB

COMENTARIU // "Umilinţa este prea mare!"

Ilie Poenaru a declarat după înfrângerea cu Viitorul că formaţia sa nu are nicio şansă să se salveze de la retrogradare dacă joacă aşa cum a făcut-o în weekend. 

"Umilinţa este prea mare şi este foarte greu de digerat. Jucătorii nu trebuie să-şi caute alibi. Dacă eşti profesionist, trebuie să-ţi faci meseria. Greşelile pe care le facem... de curtea şcolii. E incredibil aşa ceva! Sunt jucători de la care am pretenţii. Lipsa lor de concentrare... zero astăzi! Dacă nu ne trezim în următoarele etape, nu avem nicio şansă, le-am spus asta. La cum ne-am prezentat astăzi, suntem retrogradaţi", a declarat Poenaru.

ANALIZĂ // "Am luat-o de la zero, mental"

Gheorghe Hagi a rămas impresionat de fundașul Damien Dussaut, pe care-l consideră omul meciului cu Clinceni. 

"Am făcut un joc consistent chiar dacă am jucat de la ora 3. Am întâlnit o echipă pe care trebuia s-o desfacem, să avem răbdare, să combinăm rapid. Atacanții au fost inspirați, au marcat și am produs un fotbal foarte bun. Ei trebuie să rupă ritmul și să marcheze. Preocuparea mea nu sunt punctele acum. Am luat-o de la zero, mental, iar jucătorii mi-au arătat că am pregătit bine lotul. Dussaut a fost cel mai bun om de pe teren și mă bucur, știam ce aduc la echipă", a comentat Hagi.

CITEȘTE ȘI:

EXCLUSIV Anamaria Prodan, declarație de dragoste în direct: „Alexa este sufletul meu, iar Laur știe!”

FOTO Carmen Negoiță, apariție spectaculoasă la Marea Neagră! Cum arată la 10 ani de la divorțul de acționarul lui Dinamo

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Gafa finalului de an » Eroare de curtea școlii în Petrolul - Slobozia
Superliga
Gafa finalului de an » Eroare de curtea școlii în Petrolul - Slobozia
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”
Altele
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”
Diagnostic CRUNT pentru jucătorul Craiovei » Cât va lipsi după accidentarea horror suferită la Buzău
Superliga
Diagnostic CRUNT pentru jucătorul Craiovei » Cât va lipsi după accidentarea horror suferită la Buzău

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (4)
eterna.terra.nova
eterna.terra.nova  •  13 Iulie 2020, 17:51
Postat de Traian Pavelescu pe 13 Iulie 2020, 14:40

Scuze postare greșita!

Bula daca mai repeti asta de 3000 de ori te si crede lumea. Spor la copy+paste! Posteaza si de pe celalte conturi.

clarvazatorul
clarvazatorul  •  13 Iulie 2020, 15:04

Ce fata frumoasa! Nu, Moflea? ***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

108022913946097
Traian Pavelescu  •  13 Iulie 2020, 14:40

Scuze postare greșita!

Vezi toate comentariile (4)
Comentează