FOTBAL  »  Superliga  »  SEPSI - BOTOȘANI 0-1

FOTO + VIDEO Surpriză mare în Sepsi - FC Botoșani » Singurul gol s-a marcat în prima repriză

FOTO: Bogdan Bălaș +14   FOTO
FOTO: Bogdan Bălaș

Articol de - Publicat luni, 10 decembrie 2018 19:22

Sepsi Sf. Gheorghe a pierdut surprinzător pe teren propriu, 0-1 cu FC Botoșani. Singurul gol al meciului a fost marcat de Cătălin Golofca.

Sepsi - FC Botoșani 0-1
A marcat: Golofca 33'

După ce o bați pe FCSB de-o asculți cu urechea, ai pretenții de la Sepsi să nu se facă de râs cu Botoșani. O echipă care și-a schimbat de curând antrenorul, iar jucătorii se gândesc mai mult la vacanța de iarnă decât la fotbal.

Teoretic așa stătea treaba, dar statistica întâlnirilor dintre Sepsi și FC Botoșani avea un alt punct de vedere. Din cele cinci meciuri disputate până acum între cele două echipe, covăsnenii nu câștigaseră nici măcar unul! Trei victorii erau în contul moldovenilor și două rezultate de egalitate.

Cele două echipe au intrat pe vârfuri, nu prea au băgat materiale și au plictisit audiența. Prima ocazie importantă a meciului a venit târziu, după ce cei 2.000 de fani erau deja înghețați. Fotbalul lipsea! Tandia i-a mai trezit din amorțeală pe fani (23), dar șutul din colțul careului nu l-a păcălit pe Fraisl.

În rol și-a intrat Golofca, copilul teribilist din Suceava care și l-a pus pe Gigi Becali în cap după doar câteva luni la FCSB. Mijlocașul a marcat cu un șut din interiorul careului, de lângă Moura, după o pasă de geniu, cu exteriorul, a lui Karaboue. Nu degeaba a jucat francezul la Lyon, Nancy sau Valenciennes. Tot elevii lui Ciobi au avut golul în gheată. Faza a plecat de la același Karaboue, pasă de geniu, de peste 30 de metri, Trujici a preluat, dar șutul lui Fulop a lovit doar bara.

În pauză, spectatorii s-au mai încălzit cu vin fiert, ceaiuri fierbinți și pâine cu untură și ceapă, în vreme ce jucătorii înghețau în vestiar sub țipetele lui Neagoe. Care n-au folosit la nimic. Covăsnenii n-au existat, n-au mișcat, nu le-a ieșit nimic. Absolut șocant dacă faci o comparație cu evoluția incredibilă de acum câteva zile din fața vicecampioanei. Cu fesul pe cap și cu privirea în punct fix, Neagoe nu pricepea nici el nimic. Simonovski în loc s-o bage-n ațe a tras direct în portarul Fraisl, care a deviat mingea peste transversală. Iar Nouvier l-a evidențiat și el pe austriacul Martin. Tandia putea aduce un punct în Covasna, dar preluarea din cădere a trecut pe lângă poartă. Sepsi nu reușește să rupă blestemul în fața celor de la Botoșani.

Grație acestei victorii, Botoșani a acumulat 23 de puncte și este pe locul 9. Sepsi rămâne pe 7, cu 27 de puncte.

Echipele de start:

Sepsi: Fejer - De Moura, Viera, Jovanovici, Sato - Velev, Ad. Rus (Simonovski 46') - Nouvier (Hamed 80'), Vașvari, Fl. Ștefan - Tandia
Rezerve: Niczuly, Karnitski, Mensah, Drăghici, Hadnagy
Antrenor: Eugen Neagoe

FC Botoșani: Martin - Patache, Miron, Burcă, Soiledis - Karaboue - Golofca, Ongenda (Chitoșcă 81'), Fulop, Fabbrini (Papa 59') - Trujic ( M. Roman 73')
Rezerve: Pap, Chindriș, Dumitraș, Târșa, 
Antrenor: Liviu Ciobotariu

 
 

PROGRAMUL ETAPEI A 19-A

Sâmbătă:
Hermannstadt - Dinamo 1-1 Detalii AICI
CFR Cluj - Gaz Metan 2-2 Detalii AICI

Duminică:
Poli Iași - Dunărea Călărași 1-0 Detalii AICI
Astra Giurgiu - Concordia Chiajna 3-1 Detalii AICI

Luni:
Sepsi - Botoșani 0-1
20:00 Craiova - Voluntari
20:00 FCSB - Viitorul

CLASAMENT

clipboard01

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Dinamo vrea să dea lovitura iernii în Superliga » Fotbalistul român de 4 milioane de euro este principală țintă a „câinilor”
Superliga
Dinamo vrea să dea lovitura iernii în Superliga » Fotbalistul român de 4 milioane de euro este principală țintă a „câinilor”
Cât de gravă este accidentarea lui Radu Drăgușin » Ange Postecoglou a oferit primele detalii
Stranieri
Cât de gravă este accidentarea lui Radu Drăgușin » Ange Postecoglou a oferit primele detalii
Uluitor! Ce avea scris Jordan Pickford pe sticla de apă, înainte să pareze penalty-ul lui Erling Haaland
Campionate
Uluitor! Ce avea scris Jordan Pickford pe sticla de apă, înainte să pareze penalty-ul lui Erling Haaland

Gigi Becali aruncă pe piață un scenariu incredibil: „Steaua o să fuzioneze cu ei, eu așa am auzit” » Cine ar fi în spatele mutării

Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”


Comentarii (7)
749913671784643
Razvan Marcel  •  11 Decembrie 2018, 00:23

Deci 11 goluri Botoșani și doar 3 Sepsi. 4 victorii Botoșani și doua egaluri.

749913671784643
Razvan Marcel  •  11 Decembrie 2018, 00:20

De ce este o surpriza ca Botoșani conduce la Sepsi? De când a promovat Sepsi nu a bătut pe Botoșani, în primul meci de liga 1 a fost 5-1 acasă pt BT și tot pt BT 2-0.dupa aia fost un 2-2 și Botoșani a câștigat tot cu 1-0,iar acum a fost 0-0 în tur, și iar a câștigat BT. Deci unde e surpriza?

771545396317549
Eugen Iustin  •  10 Decembrie 2018, 20:29
Postat de rocky2 pe 10 Decembrie 2018, 19:18

Şepşi nu sunt aia care le-au dat manita popestenilor?:)))

Ba da, si botosani sunt aia care va trimit pe loc de baraj :)))

Vezi toate comentariile (7)
Comentează