FOTBAL  »  Superliga  »  CSU CRAIOVA

Fragil ca porțelanul » Mijlocașul Craiovei nu scapă de accidentări și ratează meciul cu U Cluj

Duarte, dreapta, în duel cu Baiaram / FOTO: Imago
Duarte, dreapta, în duel cu Baiaram / FOTO: Imago

Articol de - Publicat miercuri, 20 septembrie 2023 17:17 / Actualizat miercuri, 20 septembrie 2023 17:22

Mijlocașul ofensiv al Universității Craiova, Ștefan Baiaram, ratează și meciul cu U Cluj, de sâmbătă. Nu e complet refăcut nici acum de pe urma unei leziuni musculare suferite la începutul lunii, la naționala U21, deși părea inițial o problemă minoră. Pentru el este deja a treia problemă de sănătate cu care se confruntă în acest an

Dintr-un mare talent, Ștefan Baiaram tinde să devină un caz medical la Universitatea Craiova. De la începutul anului și până acum, problemele de sănătate nu i-au dat pace. Iar în loc să-și consolideze poziția în echipă, mijlocașul în vârstă de 20 de ani a ajuns un client fidel al doctorilor.

UEFA a dat verdictul! Ce sancțiune a primit România după incidentele din partida contra Kosovo
UEFA
UEFA a dat verdictul! Ce sancțiune a primit România după incidentele din partida contra Kosovo

Daniel Pancu l-a trimis acasă pe Ștefan Baiaram

Ultima accidentare a suferit-o la începutul lunii, la un antrenament al reprezentativei de tineret a României. Diagostic? 

O leziune musculară minoră la piciorul drept, din cauza căreia selecționerul Daniel Pancu a decis să nu-l mai ia în Albania și l-a trimis acasă. Deși era de așteptat să se refacă în timp util pentru a putea fi utilizat la reluarea campionatului, contra lui Sepsi (2-1), n-a ieșit așa cum și-ar fi dorit antrenorul Laurențiu Reghecampf.

Nici Marijana Kovacevic nu l-a pus pe picioare mai repede

La un moment dat, văzând că bate pasul pe loc, s-a luat inclusiv decizia de a-l trimite la Belgrad, la "vraciul" Marijana Kovacevici, în speranța unei recuperări rapide. Însă nici celebrul "vraci" al sârbilor n-a putut face minuni. Baiaram a ratat duelul cu Sepsi și, din informațiile Gazetei, va lipsi și sâmbătă, cu U Cluj, urmând să revină, cel mai probabil, abia în partida din grupele Cupei României, contra lui CS Tunari, programată pe 27 septembrie.

Anul l-a început cu o intervenție chirurgicală la genunchi

Baiaram a început și anul tot cu o problemă de sănătate. Mai exact, cu o intervenție chirurgicală la genunchiul stâng, rezolvată la Barcelona de celebrul chirurg Ramon Cugat, pe 10 ianuarie. Se accidentase în decembrie 2022, într-un meci de Cupă cu FC Argeș (1-2), numai că tratamentul conservativ la care a fost supus n-a dat roade. De atunci, a mai revenit pe 26 februarie 2023, contra lui FC Voluntari (0-1), în campionat.

Și ghinioanele nu s-au oprit aici. La sfârșitul lui mai, Baiaram a "bifat" altă leziune. O ruptură musculară pe care a suferit-o în finala Ligii de tineret, cu UTA (3-1), după numai 13 minute de joc! 

Aproape două luni a stat departe de gazon, ratând Euro U21, ediția 2023, dar și primele 3 etape din stagiunea 2023/2024. Iar când tocmai părea să-și fi revenit - 5 apariții consecutive în Superliga, gol cu UTA - a intervenit leziunea de la naționala de tineret. 

5luni, aproape, a stat pe tușă Baiaram până acum, în 2023, din cauza accidentărilor suferite

Citește și: 

Harry Kane sare în apărarea lui Harry Maguire: „E unul dintre cei mai buni fundași din istoria Angliei”

Thriller cu șase goluri în Țara Bascilor! Echipa lui Cristi Chivu, egalată în minutul 90 în grupele Youth League

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Oferta care l-a scos din sărite pe Gigi Becali: „Niciodată acolo!”
Superliga
Oferta care l-a scos din sărite pe Gigi Becali: „Niciodată acolo!”
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”
Superliga
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”
Gigi Becali aruncă pe piață un scenariu incredibil: „Steaua o să fuzioneze cu ei, eu așa am auzit” » Cine ar fi în spatele mutării
Superliga
Gigi Becali aruncă pe piață un scenariu incredibil: „Steaua o să fuzioneze cu ei, eu așa am auzit” » Cine ar fi în spatele mutării

Gigi Becali aruncă pe piață un scenariu incredibil: „Steaua o să fuzioneze cu ei, eu așa am auzit” » Cine ar fi în spatele mutării

Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”


Comentarii (3)
AdrianUCV1948
AdrianUCV1948  •  21 Septembrie 2023, 19:25
Postat de ionescugeorge77 pe 20 Septembrie 2023, 17:55

...se mai intampla ...sa nu uitam de Yannis ...

Lasa-l pe Ianis ca sunt doua probleme diferite, Ianis a avut o accidentare grava (ruptura de ligamente e una din cele mai grave accidentari la un sportiv), Baiaram se confrunta cu accidentari musculare din cauza "vietii extrasportive exemplara", ce sa faca toti stricatii in postura de sportivi profesionisti? Ei, saracii, si-au ratat vocatia si au ajuns in sport....

observator_federal
observator_federal  •  20 Septembrie 2023, 20:02

Băi GSP, dacă toată lumea ȘTIE că în meciul Fcsb - Universitatea Craiova 3-0, Octavian Popescu l-a călcat intenționat și dur pe tendon pe Baiaram, la ce bun MINCIUNA asta prin omisiune?? Recidivistul Popescu a primit doar galben pentru gestul lui de mitocan ("i s-a pus pata pe.creier" cam la fel ca la cartonașul roșu primit în Fcsb-Rapud 1-5, nu a avut nicio treabă cu mingea!!) în schimb Baiaram nu a mai putut continua jocul și a fost înlocuit. Dacă tot aveți "ambiția" de a pune etichete fotbaliștilor, gen Baiaram "fragil ca porțelanul", spuneți și despre Tavi Popescu că este la fel de matur ca un copil de clasă pregătitoare...

ionescugeorge77
ionescugeorge77  •  20 Septembrie 2023, 17:55

...se mai intampla ...sa nu uitam de Yannis ...

Vezi toate comentariile (3)
Comentează