Articol de David Marinescu - Publicat vineri, 02 august 2024 23:24 / Actualizat duminica, 04 august 2024 09:52
Petrolul Ploiești a emis un comunicat prin care oficializează schimbările din structura de conducere a clubului. În plus, „lupii” l-au pierdut pe Valentin Țicu pentru următoarea jumătate de an, din cauza unei accidentări, în timp ce kosovarul Albin Berisha a plecat de la echipă și forțează un transfer în Germania.
Petrolul a intrat în era finanțatorilor din Turcia. La club nu e liniște, există în continuare restanțe financiare, dar mutările administrative tocmai au fost oficializate.
Noua structură de conducere a Petrolului:
- Președinte al Comitetului Director: Serhan Cetinsaya
Președinte: Pertev Onguner
Președinte Executiv: Claudiu Tudor
Vicepreședinte: Cristian Fogarassy.
Din punct de vedere sportiv, lucrurile s-au mai așezat datorită victoriei din derby-ul cu Rapid, scor 1-0. Fotbaliștii ploieșteni au primit prima promisă pentru acest meci. Din informațiile GSP, în conturi au intrat și salariile restante din lunile martie și aprilie.
Petrolul, probleme cu Țicu și Berisha
Petrolul are probleme și la nivel de lot. Fundașul stânga Valentin Țicu (23 de ani) a suferit o accidentare serioasă la genunchi în timpul meciului cu Rapid. Din primele informații, ar urma să lipsească în următoarele 5-6 luni.
Sunt foarte speriat. Am simţit ceva la genunchi, sper să nu fie ceva grav. Nu vreau să mă gândesc la ceva rău, voi vedea. Am avut o primă, aşteptăm să o primim. Să vină cât mai repede. Sunt probleme financiare, sperăm să se regleze situaţia
- Valentin Țicu, la „cald”, după Petrolul - Rapid
Stranie este situația lui Albin Berisha (23 de ani). Atacantul kosovar a marcat golul victoriei cu Rapid, apoi a plecat de la echipă. Conducătorii clubului îi promiseseră că îl vor lăsa să plece la Hansa Rostock, în al treilea eșalon al fotbalului german. S-au răzgândit și au cerut o sumă mai mare în schimbul fotbalistului.
Dacă Berisha nu revine sub comanda lui Mehmet Topal, Petrolul are o variantă de rezervă. Christian Irobiso ar putea reveni la Ploiești, după doar jumătate de sezon în Arabia Saudită.
Există încă o soluție, un atacant francez, de la Dunkerque.
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat