Fraţii Andrasi: Inter Milano, decepţia carierei noastre!

Au trecut 10 ani de la cea mai importantă performanţă a fotbalului braşovean: clasarea pe podiumul Ligii I şi calificarea în Cupa UEFA. Doi exponenţi ai acelei generaţii, fraţii Iuliu şi Alexandru Andrasi, şi-au adus aminte la emisiunea „Campionii”, de la Nova TV (în fiecare luni, de la ora 17) de clipele de glorie trăite în acea perioadă la FC Brasov.

“Ţi-ai pregătit discursul? Vezi poate începi să vorbeşti de meciul cu Bacăul şi alte episoade de genul, că de acolo ni se trag toate neplăcerile”, îl tachinează Iuliu pe Sandu, înainte de intrarea în studio. “Am ceva emoţii, fiindcă puţină lume ştie că am peste 300 de meciuri in tricoul galben-negru , şi că sunt pe locul 7 sau 8 în topul jucătorilor cu cele mai multe meciuri în tricoul lui FC Braşov”, completează Iuliu.

Alexandru Andrasi despre…
Sezonul 2000-2001: un campionat de excepţie în istoria clubului, care ne-a permis să revenim în cupele europene după o pauză de 27 de ani. Într-un timp foarte scurt, am ars multe etape de construcţie şi de la retrogradare am ajuns să ne batem pentru Europa. Noi nu am părăsit primele 8 locuri de la început până la finalul sezonului. Pe lângă Steaua, Dinamo şi Rapid, mai erau FC Naţional, Craiova, Argeş sau Petrolul care aveau o anumită influenţă în campionatul intern. Noi ne mândream atunci cu tricoul lui FC Braşov, nu ca cei de astăzi, care vin doar pentru bani.
Iuliu Andrasi: un jucător cu o ambiţie fantastică, juca cu determinare totală. Era genul de jucător de sacrificiu pe care puteai să îl pui să joace pe orice post. Când s-a despărţit de FC Braşov, a avut nevoie de aproape un an ca să îşi revină.
Gabi Stan: a fost antrenorul ideal pentru echipa din acea perioadă. Jucam un stil italian, ne aglomeram în apărare, dar loveam decisiv pe contraatac şi ştiam să ţinem de un 1-0. Nu întâmplător am marcat 12 goluri în turul campionatului şi am primit doar 9. Era foarte exigent, dur şi orgolios, fiindcă vroia disciplină de fier şi o pregătire fizică la sânge. Împreună cu secundul Adi Hârlab au reuşit să selecteze caractere puternice care să facă performanţă. Şi astăzi, ar trebui să le fie ruşine celor din conducere, că după acel sezon nu i-au prelungit contractul.
Publicul braşovean: a fost mereu alături de echipă. Jucam cu stadionul plin şi aveam o galerie fantastică, pe care nu o mai regăsesc la meciurile de acum.
Miliţianul: aceasta a fost porecla mea de la începuturile carierei mele la FC Braşov. Făceam armata la miliţie şi intram în vestiar în echipamentul de armată. Era pe vremea când Lăcătuş ne adusese un rând de echipament de la Fiorentina.
Mugurel Buga: cel mai talentat jucător braşovean din ultimii 15 ani. Un fotbalist cu calităţi deosebite.
Ibrahim Dossey: un caracter aparte, un prieten adevărat. Era un om glumeţ, dar un profesionist desăvârşit pe teren.
Aurel Ghindaru: FC Braşov a fost viaţa sa. Când l-au dat afară cei din conducere, practic l-au nenorocit. A suferit un şoc, din care nici azi nu ştiu daca şi-a revenit complet.
Mika Ashtarak: primul adversar din Cupa Uefa. O victorie importantă împotriva vicecampioanei Armeniei. Nu ştiam prea multe despre ei.
Echipament albastru: galben-negru erau culorile noastre, dar domnul preşedinte Georgescu era foarte naţionalist şi a comandat echipament în culorile tricolorului şi vopsise şi scaunele stadionului Tineretului în roşu şi albastru la peluze şi galben la tribuna a 2-a.
Vasile Ghindaru: un talent deosebit. Din păcate, s-a irosit în urma unui transfer eşuat la Dinamo Kiev.
Dorin Arcanu: un portar valoros care a fost tras la răspundere, în mod nejustificat, pentru meciul pierdut cu Craiova, scor 1-2, disputat în condiţii mai mult decât dubioase. După acel meci a ieşit scandal monstru la echipă, dar am fost puternici şi am reuşit să depăşim momentul.
Meciul cu Bacăul: Ştie toată lumea ce a fost. I-am zis domnului Neculaie că acea victorie i-a dat prilejul să dea mâna cu Moratti. Ca mulţumire, am fost dat afară la finalul sezonului.
Prime si salarii: noi jucam mai mult pentru mândria de a fi braşovean şi de a juca la Steagu. Salariile erau între 5000 şi 20.000 de dolari, dar niciodată nu i-am luat la timp sau integral.
Inter Milano: după 10 ani aveam ocazia să înfrunt din nou Interul. O făcusem cu Rapidul în 91, când reuşisem să îi dau gol lui Zenga pe San Siro. Colegul meu de cameră de la Steaua, Ilie Dumitrescu, preluase Braşovul şi m-a anunţat că nu intru în vederile sale pentru noul sezon. I-am spus că îmi plătesc personal biletul pentru Italia, dar vreau să fac şi eu parte din grupul care face deplasarea. Nu a fost de acord. Este o mare decepţie a carierei mele.

Iuliu Andrasi despre…
Sezonul 2000-2001: mi-a rămas în minte atmosfera fantastică din tribune de la meciurile de acasă, dar şi seria de victorii de la finalul campionatului. Pe vremea aceea jucam cu stadionul plin. Am avut un grup unit si a contat mult ca eram mulţi braşoveni în echipă. Echipele din Bucureşti nu ne-au băgat în seamă. Au crezut că suntem victime sigure. Am fost idolii unei generaţii.
Alexandru Andrasi: noi tot timpul am avut clinciuri pe teren. Antrenorul îmi zicea- prinde-l pe fratele tău şi rade-l. Eram profesionişti şi ne făceam meseria. Pe teren nu ne cunoşteam, după şi înainte de meci eram fraţi. Când el juca la Rapid şi eu la Braşov, îi spuneam să schimbe partea, să nu mai vină în zona mea ca să nu fiu nevoit să îl faultez.
Gabi Stan: Eu am mai lucrat cu el la mijlocul anilor 90, tot la FC Braşov. Era adeptul cantonamentelor şi al pregătirii fizice extrem de dure, dar utile. Aşa am reuşit să rezistăm în defensivă în multe meciuri şi să obţinem puncte importante. Noi alergam din 90, vreo 120 de minute. Alături de el am trăit momente deosebit de frumoase.
Publicul brasovean: am avut mereu o galerie frumoasă. Tot stadionul cânta. Exista o emulaţie în oraş în jurul echipei.
Mihai Gurita: „prietenul meu de suflet”. A fost singurul atacant din acea vreme care mi-a creat mari probleme. Atunci jucam cu marcaj om la om şi era extrem de greu de ţinut.
Mika Ashtarak: i-am bătut 5-1 la Braşov şi 2-0 în Armenia. Era o diferenţă mare de valoare între cele două echipe.
Cristi Vasc- un număr 10 în adevăratul sens al cuvântului. Experienţa sa ne-a ajutat la obţinerea acelor performanţe
Emerich Vascko: un atacant pur sânge. S-a apucat la 19 ani de fotbal, dar a învăţat în 2-3 ani cât alţii în 10. Gabi Stan i-a acordat încrederea de care avea nevoie.
Meciul cu Bacăul: tot timpul am avut meciuri „grele” cu Bacăul. Aşa a fost şi în 2001
Blaturi: s-a vorbit mult. Au fost multe acuzaţii, însă rezultatele noastre au dovedit că am fost o generaţie care şi-a câştigat biletul pentru Europa doar pe teren.
Prime si salarii: jucam pe 10.000 de dolari pe sezon. Ni s-au promis încă 10.000 primă de calificare în Cupa UEFA şi am primit doar 3000. Cu restul de 7000 aş putea să îmi iau o maşină şi în ziua de azi. Am renunţat să mai sper că voi mai vedea acei bani.
Inter Milano: decepţia carieri mele. Am muncit enorm în acel sezon şi nu mi s-a permis să joc măcar un minut în cele două meciuri cu Inter. Am oferit mult clubului FC Braşov, însă am rămas doar cu amintirile frumoase.