Articol de GSP - Publicat miercuri, 26 septembrie 2012 00:00 / Actualizat miercuri, 26 septembrie 2012 17:28

"Regret profund ce s-a întîmplat la meciul Steaua - Rapid, m-a luat valul unui stadion plin şi am depăşit limita.

Ştiu că, oricît de sincere sînt regretele mele, insulta la adresa fanilor rapidişti este imposibil de explicat, dar vreau să le cer iertare cu inima deschisă şi să-mi arăt mie şi publicului cum s-a întîmplat, tocmai ca să fie un exemplu de nerepetat.

La finalul meciului disputat luni, 24 septembrie 2012, pe Naţional Arena, în calitate de crainic al stadionului, am dus microfonul pe gazon şi am dat tonul scandării: "Am avut şi vom avea mereu boală pe ţigani". N-am rostit eu aceste cuvinte, dar am dat tonul şi nu are sens să mă apăr acum cu nuanţe, doar povestesc faptele.

Pentru mine şi pentru cei care au cîntat acel vers este evident că "ţigani" are o conotaţie diferită de cea comună, fiind mai degrabă supranumele unei rivalităţi sportive. În lumea pătimaşă a fotbalului există "cîini", "oi" sau "diavoli" fără ca asta să fie un stigmat. Dar asta nu poate fi o scuză şi nici n-am de gînd s-o folosesc astfel.

În calitate de crainic al Stelei, de comentator la Radio GSP şi de om am greşit. Nu am gîndit niciodată rasist şi îmi asum că, după 20 de ani de cînd fac parte din fenomenul sportiv, sînt exclusiv din vina mea în această situaţie de care mie însumi mi-e ruşine.
Am prieteni rromi, sînt amic pe viaţă cu fotbalişti ca fostul rapidist Adi Matei sau foştii stelişti Petre Marin şi Bănel Nicoliţă şi am botezat copilul unei familii de rromi. Angela, fetiţa de atunci, are acum 15 ani.

Am decis să cer scuze, limpede şi public, nu doar fanilor prezenţi la stadion, ci şi tuturor celor care s-au simţit jigniţi pe bună dreptate.

Am decis să renunţ la postura de crainic de stadion. Rămîn simpatizant al Stelei, nu vreau să fiu ipocrit, microbiştii ştiu foarte bine că patima pentru o echipă nu se şterge. Dar, niciodată şi sub nici o circumstanţă, nu voi mai cădea în capcana de a mă exprima în termeni discriminatori la adresa altcuiva. Îmi e suficientă toată culpa pe care o resimt acum şi care mă va urmări. Învăţ pe propria piele că omul este singurul animal care se pedepseşte, prin învinovăţire, de mai multe ori pentru aceeaşi vină.

În cazul meu, o merit pe deplin". 

Gabi Safta

Citeşte şi: Reacţia companiei la evenimentele care l-au avut în prim-plan pe Gabi Safta

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Ruptură totală la Rapid înaintea derby-ului cu Dinamo » Marius Șumudică a sărit să bată un oficial al clubului
Superliga
Ruptură totală la Rapid înaintea derby-ului cu Dinamo » Marius Șumudică a sărit să bată un oficial al clubului
Chestionat de reporterii GSP, celebrul Patrick Vieira a rezumat la un singur cuvânt primul dialog avut cu Dan Șucu
Campionate
Chestionat de reporterii GSP, celebrul Patrick Vieira a rezumat la un singur cuvânt primul dialog avut cu Dan Șucu
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu
Campionate
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”