Articol de Vlad Nedelea, Alexandru Barbu - Publicat duminica, 25 iunie 2023 11:59 / Actualizat duminica, 25 iunie 2023 12:17
Sepsi negociază cu Gabriel Debeljuh, 26 de ani, liber de contract de la 1 iulie. Atacantul legitimat la CFR Cluj în ultimii 3 ani n-a mai jucat deloc din august 2022, din cauza unei accidentări grave, dar și pentru că intrase în conflict cu conducerea clubului.
„Am discutat și urmează să mai vorbim cu el. Suntem în negocieri, cred că ăsta e cel mai corect răspuns”, a declarat pentru GSP Attila Hadnagy, directorul general al celor de la Sepsi.
Din informațiile GSP, pe lângă Sepsi, Debeljuh mai are două propuneri.
Gabriel Debeljuh a șomat la CFR Cluj în ultimul an
Debeljuh era cel mai bun marcator de la CFR până să se accidenteze, dar a fost lăsat în afara listei cu lotul pentru campionat după ce a refuzat prelungirea contractului.
Debeljuh le-a propus conducătorilor de la Cluj să rupă încă din ianuarie contractul pentru ca el să poată semna cu o altă formație, însă patronul Varga n-a fost de acord. Motivul? În actul de transfer de la Hermannstadt la CFR există o clauză conform căreia vișiniii ar trebui să le plătească sibienilor 100.000 de euro în momentul în care îl cedează pe croat către un alt club.
Varga nu a fost dispus să achite suma aceasta, el a hotărât că preferă să-i plătească în continuare salariul lui Debeljuh până în iulie, fără ca jucătorul să mai evolueze pentru echipa lui.
În ultimele luni, Debeljuh s-a aflat în recuperare după o accidentare gravă pe care a suferit-o în august anul trecut, o ruptură a ligamentului încrucișat din genunchi.
Randamentul pe care l-a avut Debeljuh la CFR a fost în mod constant unul foarte bun, deși el a fost deseori în conflict cu oamenii din club. A existat un episod în care i-a răspuns lui Petrescu pe teren și a fost exclus din lot pentru o scurtă vreme. Dan l-a readus în echipă și croatul a continuat să marcheze cu regularitate.
După accidentare a urmat un conflict și mai aspru cu conducerea executivă. Debeljuh s-a supărat că își plătise din banii lui transportul la Bologna, operația și recuperarea. A fost deranjat și că nu primise mai devreme o propunere pentru prelungirea contractului.
318 zileau trecut de când Debeljuh n-a mai jucat fotbal. S-a „rupt” pe 11 august 2022, într-un meci cu Șahtior Soligorsk, 1-0, din turul III preliminar al Conference League
250.000 de euroa plătit CFR în august 2020, când l-a achiziționat pe Debeljuh de la Hermannstadt. Campioana nu va recupera suma pe care a investit-o atunci, îl va pierde gratuit pe croat
15.000 de euroa fost salariul pe care i l-a propus CFR lui Debeljuh pentru un nou contract. Fotbalistul și clubul au mai negociat și pentru bonusuri, și pentru alte clauze și au ajuns la concluzia că despărțirea e singurul deznodământ posibil
24 de goluria înscris Debeljuh în 72 de partide pe care le-a disputat în campionat pentru CFR. La Hermannstadt, primul club pentru care a evoluat în România, el marcase 12 goluri în 30 de meciuri