Articol de GSP - Publicat duminica, 05 septembrie 2021 14:21 / Actualizat duminica, 05 septembrie 2021 14:49
Farul Constanța, formația antrenată de Gheorghe Hagi, a obținut o victorie de prestigiu în amicalul jucat azi, la Istanbul, cu Galatasaray. „Marinarii” s-au impus cu 3-1.
Amical de gală astăzi, la Istanbul. Profitând de pauza provocată de meciurile din preliminarii, echipele conduse de Gheorghe Hagi și Fatih Terim și-au testat forțele în Turcia, într-un meci plin de semnificații pentru Gică Hagi, o adevărată legendă la Galata.
Fără Cicâldău, convocat la lot de Mirel Rădoi, dar cu Olimpiu Moruțan pe teren timp de 85 de minute, Galata a intrat în avantaj la pauză, 1-0, după autogolul lui De Nooijer din minutul 30.
⚽ 30. dakikada Ömer Bayram'ın serbest vuruştan ceza sahasına ortasında, De Nooijer'in kendi kalesine attığı golle 1-0 öne geçiyoruz. pic.twitter.com/Z8W66b59np
— Galatasaray SK (@GalatasaraySK) September 5, 2021
Victoria constănțenilor a venit în ultimele 5 minute. Betancor ('85), Ely Fernandes ('87) și George Ganea ('90+3) au „răsturnat” tabela și au adus victoria Farului.
Galatasaray - Farul Constanța 1-3
Galatasaray: Ozturk (75 Cipe) - Boey, Arslan, Teixeira, Bayram - Kutlu (60 Caglayan, 85 Gumus), Kara (46 Aanholt), Moruțan (85 Suer) - Kilinc (85 Aksaka), Diagne (84 Akman), Babel (85 Babacan)
Antrenor: Fatih Terim
Farul: Mușat (75 Dincă) - Dussaut (80 Chera), Larie, Dobrosavlevici (46 Mladen), De Nooijer (46 Artean) - Boboc (75 Dănuleasă), Pires (80 Josemi), Purece (60 Radaslavescu, 80 Casap) - Chițu (46 Ganea), Petre (46 Betancor), Tănasă (46 Ely)
Antrenor: Gheorghe Hagi
- Sursă foto: Twitter @Galatasaray
Gheorghe Hagi, legendă la Galatasaray
În august 1996, Hagi o lăsa pe Barcelona pentru a semna cu Galatasaray, formație pentru care a jucat până în 2001, când s-a retras. Hagi a devenit un idol în pentru fanii lui Galata, echipă la care a jucat 114 meciuri, marcând 49 de goluri și oferind 37 de pase. Alături de turci, Hagi a cucerit nouă trofee: 4 titluri de campion, o Cupă a Turciei, două Supercupe ale Turciei, o Cupa UEFA și o Supercupă a Europei.
Hagi, 56 de ani, a antrenat la Galatasaray de două ori, între martie 2004 și mai 2005 și între octombrie 2010 și martie 2011, cucerind o Cupă a Turciei, primul trofeu din cariera de antrenor.
Citește și alte știri de actualitate:
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”