Articol de Raymond Füstös - Publicat vineri, 27 aprilie 2018 18:15
Aflat în fața meciului decisiv cu FCSB, Ciprian Deac (32 de ani), mijlocașul celor de la CFR Cluj, visează din nou la câștigarea campionatului.
- FCSB - CFR Cluj se joacă duminică, de la 20:45, liveTEXT cu video și foto pe GSP.RO, și în direct pe TV Telekom Sport, TV Digi Sport și Look TV.
"Jucând împotriva Stelei, normal că ești mult mai motivat. Încărcătură emoțională există mereu atunci când iei în serios fotbalul, atunci când zi de zi vrei să dai mai mult.
E o presiune suplimentară faptul că suntem din nou sus, suntem aproape de titlu. Ar fi păcat să dăm acum cu piciorul la ce am construit până acum. Meciul de duminică ne va arăta dacă merităm sau nu să luăm titlul.
Mi-era dor ca CFR-ul, echipa la care am debutat, să se lupte din nou pentru campionat. Mă bucur că și la această vârstă mă pot bate acolo sus. Am avut discuții cu colegii și suntem conștienți că victoria este obligatorie, dar nici un egal nu ar fi un dezastru. FCSB va avea două deplasări foarte grele, se pot întâmpla multe, dar cel mai bine este să rămânem la mâna noastră".
5goluri în 30 de meciuri a bifat Ciprian Deac în acest sezon
"Îmi place să lucrez cu Dan Petrescu"
Indicând că ar putea pleca la finalul sezonului, „Bursucul” este dorit în continuare pe banca CFR-ului de către vestiar, admite Deac.
"Noi ne dorim foarte mult să rămână, ne simțim foarte bine cu el. Mie personal îmi place foarte mult să lucrez cu dânsul, este firesc să vrei să continui cu cineva care vrea să scoată tot ce e mai bun din tine. Știm câte sacrificii am făcut, cât am stat departe de familii și sper să merite tot efortul", a adăugat Deac.
Citește și:
- Dan Petrescu, mesaj înaintea meciului cu FCSB: "Dacă mi se întinde o mână nu voi refuza"
- Asalt la rece din partea lui Dan Petrescu: "Parcă nu mai aveau flăcări în ochi jucătorii de la Iași. Uneori am și eu dreptate"
PROGRAMUL ETAPEI CU NUMĂRUL 7 DIN PLAY-OFF
CLASAMENT PLAY-OFF
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”