Articol de Dănuț Pitaru - Publicat duminica, 07 februarie 2021 00:00 / Actualizat luni, 01 mai 2023 16:49
Gaz Metan Mediaș s-a impus în duelul cu Chindia Târgoviște, scor 1-0. Singurul gol al meciului a fost înscris de Ronaldo Deaconu, în prima repriză.
Programul și rezultatele din etapa 22 pot fi văzute AICI
Prima jumătate de oră a meciului de la Mediaș a fost echilibrată. Cea mai mare ocazie i-a aparținut lui Ovidiu Horșia, al cărui șut din afara careului a fost reținut fără probleme de Marian Aioani. Golul gazdelor a venit în minutul 37 și a fost înscris de Ronaldo Deaconu, din penalty.
Arbitrul central Ionuț Coza a arătat spre punctul cu var după ce Ricardo Valente a fost doborât în careu de Bourama Fomba. Mijlocașul Gazului a executat cu calm și a înscris astfel singurul gol al întâlnirii.
Chindia a fost aproape de a egala norocos în minutul 49, când Răzvan Pleșca a degajat în Daniel Popa. Din fericire pentru gazde, mingea s-a scurs prin fața porții, la o palmă de linia acesteia, înainte de a ieși în afara terenului.
Chindia a forțat până la final, însă nu a avut inspirația pentru a egala. Gaz Metan a urcat pe locul 8 și a egalat-o la puncte pe Chindia, 28, care rămâne pe a 7-a poziție.
Gaz Metan - Chindia, meci controversat
„Centralul” Ionuț Coza a avut parte de un meci dificil, în care au fost cerute lovituri de pedeapsă de ambele părți. În continuare, momentele delicate ale partidei:
- PENALTY REFUZAT GAZULUI: În minutul 5, Adama Sarr a căzut în careul advers, după ce a fost ținut de Pițian. Nu a fost dictat penalty. DECIZIE CORECTĂ;
- PENALTY REFUZAT CHINDIEI: În minutul 27, Paul Iacob a căzut în interiorul careului după o intrare a lui Francisco Junior. Mijlocașul Gazului a pus piciorul în pământ, iar Iacob s-a împiedicat de acesta. Nici de această dată arbitrul nu a arătat spre punctul cu var. DECIZIE GREȘITĂ;
- PENALTY ACORDAT GAZULUI: În minutul 34, Gaz Metan a primit corect penalty, după ce Fomba l-a lovit pe Ricardo Valente în încercarea de a degaja mingea. DECIZIE CORECTĂ;
- PENALTY REFUZAT CHINDIEI: În minutul 44, Daniel Florea a fost doborât în careul Gazului de Ricardo Valente, care l-a împins din spate. Nu doar că arbitrul nu a dictat penalty, dar i-a acordat cartonașul galben lui Florea pentru simulare! DECIZIE GREȘITĂ;
Clasament Liga 1:
Gaz Metan - Chindia 1-0
- A marcat: Deaconu 37
- VIDEO cu fazele importante AICI
- Click AICI pentru statistici
Gaz Metan - Chindia, echipe de start:
GAZ METAN (4-2-3-1): Pleșca (cpt.) - Butean, Baco, Yuri, Velisar - Junior, Deaconu, Chamed - Horșia, Valente, A. Sarr
REZERVE: Buzbuchi, Trif, Romeo, Larie, Pambou, P. Costea, Ze Manuel, De Moura, Nițu
ABSENȚI: Sg. Ciocan (suspendat)
ANTRENOR: Mihai Teja
CHINDIA (4-4-2): Aioani - Căpușă, Pițian, Fomba, Dinu - Diaz, Iacob, Dulca, Dumitrașcu - Popa, Florea (cpt.)
REZERVE: Moldovan, Martac, Kocic, Berisha, Șerban, Atanase, Ioniță, Ameogo, Mitrea
ABSENȚI: Rață (suspendat), Corbu, Negrea (accidentați), Neicuțescu, Cherchez (indisponibili)
ANTRENOR: Emil Săndoi
Citește mai multe știri din Liga 1:
Dinamo nu l-a impresionat pe Marius Constantin: „Un meci ca oricare altul”
Jerry Gane a cedat! Și-a certat public doi jucători: „Mă așteptam la altceva de la ei”