Articol de Aurelian Botezatu - Publicat marti, 25 februarie 2020 20:22
GAZ METAN - CRAIOVA // Oltenii nu pot miza în prima etapă din play-off pe Ivan Martic, Uros Cosic, suspendați, și pe accidentații Mihai Bălașa și Stephane Acka.
- Gaz Metan Mediaș - CS Universitatea Craiova se joacă luni, de la ora 20:30, liveTEXT pe GSP.ro și în direct la Look Sport, TV Telekom Sport și TV Digi Sport!
Cele 3 puncte cedate CFR-ului, pe "Ion Oblemenco", n-au fost singura pierdere înregistrată de juveți duminică seară. Antrenorul Corneliu Papură a rămas și fără aproape întreaga linie defensivă!
Împotriva lui Gaz Metan Mediaș, în prima etapă a play-off-ului, el nu se va putea baza pe fundașul dreapta Martici și pe apărătorii centrali Cosici, Acka și Bălașa! Martic, marele ghinionist al confruntării cu CFR, implicat la ambele goluri încasate de alb-albaștri, a încasat al 4-lea cartonaș galben și e automat suspendat. La fel, colegul Cosic.
Bălașa, la rându-i, a intrat pe teren cu probleme musculare. Iar în minutul 51, după ce a acuzat din nou dureri, a fost înlocuit. În fine, Acka încă nu e recuperat după o entorsă la genunchi.
Soluții sunt, dar ”subțiri”.
Ștefan Vlădoiu, un jucător U21, pentru postul de fundaș dreapta, Tiago Ferreira și Florin Gardoș, apărători centrali. Primul a bifat 39 de minute în acest an, intrând în locul lui Bălașa cu CFR.
Iar Gardoș n-a mai jucat din 18 iulie 2019, de la returul cu Sabail (3-2) disputat în preliminariile Ligii Europa, meci în care a suferit o ruptură a ligamentelor încrucișate. Ar mai fi Dielna, numai că francezul abia transferat e mult în urmă cu pregătirea fizică.
20 de aparițiiau adunat, per total, rezerviștii Ștefan Vlădoiu (12), Tiago Ferreira (8) și Florin Gardoș (0) în sezonul regulat
Vezi și:
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”