Articol de Alexandru Răducanu, Iulian Pavel - Publicat miercuri, 08 februarie 2012 00:00 / Actualizat marti, 07 februarie 2012 20:31
Copos s-a orientat către stranieri precum vîrful bosniac Adilovici deoarece "studenţii" au strîmbat din nas cînd au auzit de Giuleşti.
George Copos a sesizat zilele astea că Dacian Varga (27 de ani) şi Costin Curelea (27 de ani) sînt greu de adus chiar şi dacă reuşeşti să treci cu ofertele de Vasile Şiman.
Varga i-a adus aminte patronului rapidist de primăvara lui 2010, cînd a mai fost legitimat la Rapid. "A trebuit să mă judec de zece ori cu ei ca să-mi recuperez banii pe care mi-i datorau! Nu prea îmi mai vine să mă duc acolo şi să stau cu emoţii că nu-mi primesc salariul", s-a confesat mijlocaşul apropiaţilor. În ce-l priveşte pe Curelea, Copos şi Şiman bătuseră palma pentru împrumutul pînă la vară. Cînd a fost întrebat însă şi atacantul, stupoare! Curelea a zis "nu": "În nici un caz nu plec împrumut, nu vreau să ajung ca Varga şi Bălan!".
Pentru că s-a încăpăţînat totuşi să aducă un vîrf de careu, lui Copos nu i-a rămas decît să se orienteze şi spre piaţa de afară. Aşa a dat peste Eldin Adilovici (25 de ani şi 1.92 metri înălţime), atacantul liderului din Bosnia, Zeleznicar Sarajevo. Tratativele se mişcă deocamdată greoi: bosniacii vor 500.000 de euro pe jucătorul care în 2009 a venit în probe la Craiova, dar a fugit de la olteni după două zile, iar Copos a solicitat un împrumut gratis pînă la vară.
70.000 de euro pe an e salariul lui Varga la Sportul. El şi-a prelungit acordul cu Sportul în urmă cu un an, condiţia lui Şiman ca să aprobe împrumutul la Kuban
200.000 de euro e cota de piaţă a lui Adilovici pe transfermarkt.de. Curelea e evaluat la 750.000
"Există un interes din Liga 1 pentru un transfer definitiv al lui Varga. La el aş lua în calcul şi un împrumut, trebuie să joace la un nivel înalt, cum a obişnuit în ultima vreme. Curelea a zis că nu agreează varianta împrumutului" (Vasile Şiman, patron Sportul)
ALTE ŞTIRI DESPRE RAPID:
Blocaţi în Istanbul
Giuleştenii au ajuns în Antalya după un drum cu peripeţii. Din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, avionul lor a decolat ieri dimineaţă cu două ore întîrziere, aterizînd în Istanbul prea tîrziu pentru ca alb-vişiniii să mai prindă cursa spre Antalya. Răzvan şi compania au trebuit să aştepte următorul zbor cîteva ceasuri bune în aeroportul Ataturk.
Inbox:
»» Chiar dacă apreciază susţinerea lui Copos din ultima vreme, Răzvan nu exclude ca la echipă să apară noi tensiuni. Vor mai exista discuţii pentru că nimic nu poate fi perfect în acest moment la noi", a declarat Lucescu jr. pentru Dolce Sport.
»» Hagi i-a luat-o înainte lui Copos şi a pus mîna pe fratele lui Ovidiu Herea, Claudiu. Mijlocaşul de 21 de ani se află cu liderul Seriei 1, Viitorul Constanţa, în Antalya.
»» "Mama ţine cu Universitatea Craiova şi tata cu Rapid. Exact acelaşi lucru se întîmplă şi în inima mea. Nu pot s-o iubesc pe mama mai mult decît pe tata şi invers", a afirmat goalkeeper-ul Mircea Bornescu, actualmente la U Cluj.
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat