Articol de Laura Șoica - Publicat joi, 30 ianuarie 2025 12:00 / Actualizat joi, 30 ianuarie 2025 12:56
George Copos, fostul patron de la Rapid, a transmis un mesaj suporterilor echipei din Giulești și a vorbit și despre Dan Șucu, conducătorul actual al clubului.
George Copos a fost patron la Rapid în perioada 1992-2013, iar giuleștenii au intrat în faliment după trei ani de la plecarea lui de la echipă.
George Copos, mesaj pentru fanii Rapidului
George Copos este încrezător că Rapidul condus de Șucu are viitorul în față, iar performanțele nu vor întârzia să apară. Fostul patron a transmis un mesaj și fanilor din Giulești, recunoscuți pentru pasiunea de care dau dovadă.
”Să aibă răbdare suporterii, cei care iubesc Rapidul. Trebuie să aibă răbdare. Din păcate nici eu pe vremuri nu am avut răbdare și îmi reproșez asta. Mi-am dorit foarte mult performanțele.
Trebuie să înțeleagă că se construiește cu răbdare. Cei care iubesc Rapidul trebuie să aibă răbdare. Vor reuși. Nu cunosc foarte bine fenomenul. Sunt convins că Dan Șucu face o treabă foarte serioasă, să vă uitați la sutele de copii pe care îi are la bazele Pro Rapid”, a spus George Copos, conform digisport.ro.
Rapid este în acest moment pe locul 6 în clasamentul Superligii. Giuleștenii au obținut 35 de puncte, tot atâtea câte are și Petrolul, în cele 23 de meciuri disputate.
Pentru formația pregătită de Marius Șumudică următorul meci este cel cu U Cluj, din deplasare. Partida este programată sâmbătă, 1 februarie, de la ora 20:00.
Clasamentul actual al Superligii
Echipa | M | V | E | Î | Golaveraj | Forma | Pct |
---|
George Țucudean revine în forță în fotbalul românesc! La ce echipă va investi fostul atacant