Articol de GSP - Publicat sambata, 12 septembrie 2020 08:28 / Actualizat sambata, 12 septembrie 2020 08:45
George Țucudean, unul dintre atacanții importanți ai Ligii 1, e liber de contract după despărțirea de CFR Cluj, iar noua lui destinație ar putea fi una surprinzătoare. FC Voluntari stă la pândă și așteaptă semnătura vârfului de 29 de ani .
Președintele ilfovenilor, Ioan Andone, a dezvăluit că a negociat personal cu Țucudean și așteaptă acum un semn din partea fostului golgeter al Ligii 1. Acesta e liber de contract din vară, când i-a expirat contractul cu CFR Cluj, iar campioana nu i-a oferit o posibilitate de prelungire.
Andone. „I-am făcut ofertă lui Țucudean”
„Chiar i-am făcut ofertă să vină la noi, la Voluntari și aștept un răspuns. Am vorbit la telefon, apoi m-am și văzut cu el personal la Arad, când am avut meci cu UTA.
Nu e încă decis sută la sută nici să se lase, nici să mai continue. Am băut o cafea împreună și i-am spus că-l aștept cu brațele deschise la Voluntari. Avem nevoie de atacant!
Mi-a plăcut revederea cu el, ne-am adus aminte de cum i-am transferat la Dinamo, când eram antrenor principal, pe el și pe «Pufi» Bălgrădean în același timp. Aveau 19 ani amândoi, copii talentați. Îmi spusese Țucudean atunci: «Nea Ando, păi cu Dănciulescu, Niculescu, Bratu aici, eu unde mai joc?» I-am luat atunci la recomandarea lui Marcel Coraș, el îi urmărise mai mult și a avut dreptate cu amândoi! Fotbaliști!”, a declarat Ioan Andone, într-un interviu acordat pentru Fanatik.
30 de goluria marcat Țucudean în 62 de meciuri oficiale disputate în tricoul CFR-ului
15.000 de euroîncasa Țucudean lunar din contractul cu CFR. Salariul lui era printre cele mai mari din campionat
VIDEO Imagini din culisele lucrărilor de la „Arcul de triumf”
Citește și alte știri din Liga 1:
ANALIZĂ GSP. Cum s-au mișcat cele 6 noi transferuri ale lui Dinamo cu FC Botoșani