Articol de Mădălin Răureanu - Publicat marti, 08 ianuarie 2013 00:00 / Actualizat joi, 25 iulie 2013 18:26
Australianul va merge cu echipa în cantonamentul din Spania, unde va începe recuperarea după noua intervenţie, dar va reveni la antrenamentele normale la finalul lui martie.
Steaua s-a reunit ieri fără fundaş dreapta, însă joi va pleca în cantonamentul din Spania împreună cu Daniel Georgievski, care s-a operat la finalul lui noiembrie după ce a suferit o fractură de peroneu. Azi, macedoneanul va fi din nou supus unei intervenţii chirurgicale, însă una de rutină, care a fost luată în calcul încă de acum 6 săptămîni.
E vorba despre o operaţie în timpul căreia lui Georgievski i se va extrage din picior şurubul metalic care i-a fost introdus pentru a-i fi consolidat peroneul fracturat în meciul cu CS Severin.
Mai are nevoie de 7 săptămîni de reabilitare
Georgievski va însoţi echipa în Spania, însă nu se va putea antrena alături de colegii săi. El va mai avea nevoie de 6-7 săptămîni de recuperare şi antrenamente specifice pentru a se putea antrena din nou normal. Acest lucru e prevăzut pentru finalul lunii martie, iar pînă atunci e foarte puţin probabil ca el să joace în tricoul Stelei.
Dubluri pe toate posturile, fundaşul dreapta descoperit
Reghecampf va pleca în Spania cu un lot de jucători şi cu 10 posturi cel puţin dublate, dar cu unul descoperit total, e vorba de cel de fundaş dreapta. Nici Gabi Matei nu va fi bun de joc, în cazul său perioada de absenţă urmînd să fie mult mai lungă, pînă la finalul sezonului.
ALTE ŞTIRI DESPRE STEAUA:
Reghe: "Lupu sau Pîrvulescu"
Antrenorul Stelei a dezvăluit ieri ce soluţii ia în calcul pentru postul de fundaş dreapta pînă la revenirea lui Georgievski şi în cazul în care nu va fi achiziţionat altcineva. "Ne vom descurca în continuare cu ce avem, nu e nici un fel de problemă. Lupu şi Pîrvulescu sînt variante pe care le voi încerca în cantonament", a declarat Reghecampf.
MM nu l-ar fi agreat pe Reghe
Aseară, la DigiSport, managerul Mihai Stoica a explicat motivul pentru care l-a refuzat pe rapidistul Rui Duarte: "Mie niciodată nu mi-au plăcut fundaşii laterali scunzi, pentru că au un mare dezavantaj: pierd multe dueluri laterale". Duarte are o înălţime de 1,74 metri, adică la fel ca şi Laurenţiu Reghecampf! De asemenea, nici Georgievski nu e foarte înalt, avînd numai 4 centimetri în plus, iar Dani Alves, cel mai bun fundaş dreapta din lume la ora actuală, are doar 1,70 metri!
5 lipsă la reunire!
Steliştii au efectuat ieri vizita medicală, la Institutul Naţional de Medicină Sportivă. De la reunire au absentat Gabriel Iancu, care făcuse vizita atunci cînd a semnat cu Steaua, în timp ce Martinovici şi Tibi Bălan nu s-au prezentat, ei urmînd să se plece din Ghencea. Georgievski şi Gabi Matei, accidentaţi, nu au venit alături de colegi şi nu vor face deplasarea în primul cantonament din Marbella.
Lotul prezent la reunire
Portari: Tătăruşanu, Stanca, Cojocaru
Fundaşi: Chiricheş, Latovlevici, Pîrvulescu, Gardoş, Szukala, D. Bratu, V. Lupu
Mijlocaşi: Pintilii, Chipciu, Cr. Tănase, Prepeliţă, Bourceanu, Ad. Popa, Filip, I. Năstăsie, Puşkaş, I. Roşu
Atacanţi: Rusescu, Nikolici, M. Costea, Adi Rocha
"Lui Maxim nu-i stă mintea la fotbal"
Mihai Stoica a continuat să-l critice pe Alexandru Maxim, la Fanatik Show: "Tu pui condiţii cînd te vrea Steaua?! Nu-ţi convin 10.000 de euro pe lună?! Vrei 20.000?! Păi, cînd l-am luat pe Pintilii, a venit băiatu' la Bucureşti deşi era în ghips, iar tu ce faci?! Văd că acum s-a şi combinat cu Mădălina Pamfile, e clar că mintea nu-i prea stă la fotbal. Oricum, nu ştiu unde ar fi jucat la noi, pe Tănase doar Chipciu l-ar putea înlocui".
"Chiricheş n-are oferte clare"
Victor Becali a dezvăluit că în acest moment există interes din partea mai multor cluburi pentru Vlad Chiricheş, dar că nu a sosit nici o ofertă concretă pe adresa clubului: "Chiricheş e tot mai interesant pentru multe echipe din Europa, însă deocamdată nimeni nu a venit cu o propunere concretă". Despre plecarea în Rusia a lui Bourceanu, agentul FIFA a precizat: "Cred că nu va pleca, deşi a fost urmărit de cîteva cluburi. Eu îl apreciez foarte mult şi, din punctul meu de vedere, are cea mai spectaculoasă creştere de cînd a venit la Steaua".
O nouă discuţie cu Piţi
Laurenţiu Reghecampf a precizat că va avea o nouă rundă de negocieri cu selecţionerul Victor Piţurcă, în ceea ce priveşte fotbaliştii care vor merge în cantonamentul echipei naţionale în această iarnă. "Am vorbit cu domnul Piţurcă şi am să încerc să mai găsim o fereastră pentru a ne vedea şi altă dată! Lucrurile sînt stabilite. Ne dorim acelaşi lucru, ca jucătorii să fie pregătiţi. O să ajungem la o înţelegere şi sînt sigur că nu va fi nici un scandal", a precizat Reghe. Mihai Stoica e însă mai radical: "Noi avem meci mai important decît «naţionala», ne dorim să avem jucătorii la noi".
Adversari după stilul Ajax
Steaua va susţine în primul cantonament al iernii patru jocuri de verificare, iar Reghecampf explică pe ce bază au fost aleşi adversarii. "Ne interesau echipe care să fie ca stil de joc, cît de cît, apropiat de cel al lui Ajax", a declarat Reghecampf. Celtic, Basel, Dinamo Kiev şi Ferencvaros vor fi adversarele roş-albaştrilor.


