Articol de Andrei Petrescu - Publicat joi, 20 iulie 2023 17:16 / Actualizat joi, 20 iulie 2023 17:19
Gheorghe Mustață, liderul Peluzei Nord FCSB, a anunțat că a ajuns la o înțelegere cu galeria lui Dinamo. Astfel, la derby-ul de pe „Arcul de Triumf”, în peluza lui Dinamo vor fi 600 de suporteri, nu 375, cum trebuia inițial.
- FCSB - Dinamo are loc sâmbătă, 22 iulie, de la ora 21:30, liveTEXT pe GSP.ro și în direct la TV pe Orange Sport 1, Prima Sport 1 și Digi Sport 1
În total vor fi 7.500 de supoteri pe „Arcul de triumf” sâmbătă, al FCSB - Dinamo. Toate tichetele se vor vinde la case, vineri.
Gheorghe Musață: „Am ajuns la un acord cu galeria lui Dinamo”
„Am vorbit cu galeria celor de la Dinamo, am ajuns la un acord cu reprezentantii peluzei lor, ei trebuiau sa primeasca 375 de bilete, dar am convenit să le dăm 600 de bilete.
MM ne-a spus că depinde de noi, cum vrem, așa că le vom da 600 de bilete. Sperăm sa respecte și ei promisiunea pe care au făcut-o pentru retur”, a declarat Gheorghe Mustață într-un live pe TikTok.
FCSB vinde doar vineri bilete pentru derby-ul cu Dinamo, la case
- biletele vor putea fi achiziționate doar vineri, începând cu 11:00, la casele de la Arena Națională (Bulevardul Basarabia)
- fiecare suporter va putea achiziționa maximum două bilete, „pe baza documentelor de identitate ale persoanelor care vor intra în posesia acestora
La Tribuna 1, un tichet costă 75 de lei, iar la Tribuna 2, 50 de lei.
„De asemenea, accesul la stadion se va face DOAR pe baza biletului și a documentului de identitate (C.I. sau pașaport pentru persoanele cu vârsta peste 14 ani, respectiv Certificatul de naștere în cazul copiilor cu vârste cuprinse între 7 și 14 ani)”, informează roș-albaștrii.