Articol de Eduard Apostol - Publicat joi, 28 septembrie 2023 09:23
Lamine Ghezali, 24 de ani, nu se regăsește de când Dinamo a revenit în primul eșalon, însă Ovidiu Burcă și-a apărat elevul public. Cât de mult s-a schimbat francezul
Dinamo se pregătește de meciul de la Galați cu Oțelul, care este văzut din nou ca o oportunitate de a renaște în perspectiva luptei pentru evitarea retrogradării.
Fiindcă, în prezent, acesta este obiectivul realist al echipei lui Ovidiu Burcă, în condițiile unei serii de trei eșecuri la rând în Superliga.
Lamine Ghezali s-a metamorfozat: zero pe linie de când Dinamo a ajuns în Liga 1!
Ovidiu Burcă speră să aibă la dispoziție cât mai curând jucătorii cu care a bifat promovarea lui Dinamo în primăvară. Chiar dacă ei au evoluat, unii fiind forțați, câțiva sunt departe de forma arătată în play-off-ul eșalonului secund și în dubla de la baraj.
Fotbalistul care a cunoscut cea mai mare cădere este francezul Lamine Ghezali.
Extrema de 24 de ani a avut o primăvară de vis, iar golurile sale, în special în meciurile importante, au readus Dinamo pe prima scenă. În schimb, și din cauza unor probleme medicale ce nu i-au dat pace, Ghezali a avut prestații lamentabile în Liga 1.
7goluri a încasat Dinamo în ultimele trei etape de campionat, fără a marca vreunul cu Rapid (0-4), cu FCU Craiova (0-1) și cu Farul (0-2)
De aceea nu mai miră faptul că nu a mai fost titular în jumătate din partidele ediției. Nu a produs niciun assist sau gol pentru Dinamo!
8meciuri a adunat Ghezali în actuala ediție pentru Dinamo
Acum, urmează meciul cu Oțelul la Galați. În play-off, cu dunărenii, francezul a făcut show! La București, la ”Arcul de Triumf”, a fost MVP-ul confruntării, dopietta la 3-0 cu trupa lui Dorinel Munteanu. La Galați, la 2-0 pentru ”câini”, Lamine a oferit un assist.
Ovidiu Burcă îl apără pe Lamine Ghezali: „Așa se întâmplă și cu mine”
Ovidiu Burcă a povestit și în interviurile acordate GSP.ro în primăvară că a avut mult de tras toamna trecută cu Ghezali, un jucător foarte talentat, dar și capricios, până când a făcut din el fotbalistul numărul 1 pentru Dinamo pe perioada când "haita" a fost în eșalonul secund.
13goluri și 5 assist-uri a adunat jucătorul crescut la St. Etienne în 31 de meciuri în ediția în care Dinamo a evoluat în eșalonul secund
În prezent, tehnicianul speră ca Lamine să redevină curând cel ce trăgea echipa după el și impresiona prin jocul său ofensiv.
"Ghezali este recuperat 100%. Am avut răbdare cu el, avem în continuare. Acum, este la un nivel superior, Liga 1, intensitățile sunt mai mari, trebuie să avem încredere în el, este un jucător tânăr, care are potențial.
Trebuie să îl ajutăm, să îi dăm soluții noi. Venim din liga a doua, nu am câștigat en-fanfare, trece prin același proces lent, de adaptare la Liga I. Așa se întâmplă și cu mine. Am zis că avem nevoie de 6 luni, toată lumea întreba de obiectiv, este mult mai greu față de începutul de anul trecut.
3goluri și 2 assist-uri a bifat Lamine în barajul cu FC Argeș (6-1, 2-4)
Multe schimbări, schimbări de ierarhie, în plan tactic, jucători noi, toate lucrurile noi au nevoie de timp pentru a se sedimenta. Eu cred că avem nevoie de 6 luni să construim o echipă competitivă, pentru a emite pretenții. Eu cred că suntem pe drumul bun", a comentat Ovidiu Burcă.