Articol de Raed Krishan (foto), Sergiu Alexandru, Vlad Nedelea - Publicat luni, 18 septembrie 2023 09:43 / Actualizat luni, 18 septembrie 2023 11:20
După Farul - FCSB 0-1, Gică Hagi a fost extrem de nervos din cauza arbitrajului lui Sebastian Colțescu.
În minutul 55, mingea a ricoșat din Tudor Băluță la Adrian Șut. În duelul pentru minge, cei doi s-au ciocnit, piciorul drept al lui Șut în piciorul stâng al lui Băluță.
Duelul este ușor și nu este clar cine l-a inițiat. Plasat excelent, la 4 metri de fază, fără vreun obstacol pe traiectorie, „centralul" Sebastian Colțescu a dictat penalty fără să ezite, spre nemulțumirea celor de la Farul.
Gică Hagi, reproșuri pentru Sebastian Colțescu
După ce a protestat în timpul meciului și a luat galben, Gică Hagi a continuat cu reproșurile și la final, gestul său fiind surprins de Raed Krishan, fotoreporterul GSP.
Managerul tehnic al Farului s-a salutat cu Elias Charalabous după ultimul fluier, iar după aceea s-a dus către Sebastian Colțescu și brigada acestuia, reproșându-le deciziile.
La conferință, Hagi a vorbit despre ce s-a întâmpalt la final: „Eu am vorbit singur. La final vorbeam singur. Nu mi-a zis nimic. Eu spuneam că e simulare, că a văzut toată lumea. El nu a zis nimic”.
Gică Hagi: „Atâta aroganță nu am văzut!”
Acesta continuat să critice decizia de a acorda penalty.
„Așa ceva eu nu am văzut... Atâta aroganță nu am văzut! Să nu te duci să vezi la VAR... Simulează și cade! Ei spun «Nu, nu! Noi vrem să dăm penalty. Că așa vrem noi!». Ce facem? Unde am ajuns? Nu poți să dai penalty la așa simulare...”, a mai spus Hagi.
VIDEO. Faza penalty-ului dictat ușor de Sebastian Colțescu în Farul - FCSB
Citește și:
Viorel Moldovan, vehement după Farul - FCSB: „Așa ceva nu dai!”
Care crede Basarab Panduru că e punctul slab la FCSB: „Acolo au o grămadă de probleme!”
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”