FOTBAL  »  Superliga  »  PETROLUL - UTA ARAD 1-1

VIDEO Gicu Grozav, declarație comică la finalul remizei cu UTA: „Nu-mi place să dau dedicații, nu dau bani la lăutari!”

Articol de , - Publicat marti, 23 aprilie 2024 13:40 / Actualizat marti, 23 aprilie 2024 13:40

Gicu Grozav (33 de ani) a marcat unicul gol al Petrolului în egalul cu UTA Arad, 1-1, de pe „Ilie Oană”. La finalul jocului, mijlocașul a vorbit despre meci, lupta din play-out și a evitat să pronunțe numele liderului din Superligă, mai ales că a jucat la rivala Dinamo în două rânduri.

Grozav a marcat primul gol al meciului cu UTA, dar n-a fost suficient. Arădenii au egalat situația pe tabelă. La finalul partidei, Gicu Grozav a făcut analiza partidei la microfonul GSP.RO.

„Suntem puțini supărați că n-am luat toate cele trei puncte. Un rezultat echitabil, cu ocazii de ambele părți. Sunt bucuros că am luptat, deși ne-a fost greu. Nu avem mult timp la dispoziție să ne revenim, ne așteaptă un meci foarte greu, în deplasare, la Sibiu. Să mergem acolo cu gândul la victorie”, a explicat mijlocașul de 33 de ani.

Gicu Grozav: „În vestiar am pus o presiune pe noi!”

„Ce ți-am zis?!”, a fost mesajul pe care i l-a transmis tehnicianul Laszlo Balint lui Grovaz după ce acesta a deschis scorul, după doar 11 minute. Grozav a dezvăluit ce i-a transmis antrenorul.

„Să-mi asum responsabilitatea și să șutez la poartă. Așa am făcut și am reușit să marchez. Simțeam că puteam să luăm cele trei puncte. Capul sus și mergem mai departe. Nu am fost concentrați până la final. Au pus și adversarii o presiune pe noi și au reușit să marcheze. Meciul s-a terminat, punctele s-au împărțit, timp de lamentări nu avem”, a mai spus Grozav.

Care a dat detalii inclusiv în vestiar: „Noi în vestiar am pus o presiune pe noi! E normal. E plăcut să joci cu presiune. Altfel mergem și jucăm la sintetic cu prietenii. La fotbal mereu e o presiune, ne place să jucăm cu presiune. Acum trebuie s-o scoatem la capăt. Obiectivul nostru e locurile 7-8”.

Petrolul - UTA / Foto: Ionuț Iordache
Petrolul - UTA / Foto: Ionuț Iordache
Petrolul - UTA / Foto: Ionuț Iordache
Petrolul - UTA / Foto: Ionuț Iordache
Petrolul - UTA / Foto: Ionuț Iordache
+44 FOTO

Gicu și Sorina au devenit părinți: „Nu-mi place să dau dedicații”

În urmă cu șase zile, Gicu Grozav a avut parte și de un moment minunat în viața personală.

Sorina Tîrcă Grozav, fiica fostei mari handbaliste Mariana Tîrcă, a născut la Maternitatea din Brașov un băiețel perfect sănătos care va avea numele Cezar. Gicu a fost prezent lângă sala de nașteri și și-a văzut băiatul imediat după ce micuțul a venit pe lume.

Gicu Grozav, declarație comică la finalul remizei cu UTA: „Nu-mi place să dau dedicații, nu dau bani la lăutari!”
Sorina și Gicu Grozav, un cuplu 100% din sportul românesc

Întrebat dacă golul e cu dedicație, Gicu a început să râdă. „Nu-mi place să dau dedicații, nu dau bani la lăutari! Ha, ha, ha! Mă bucur și îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru acest cadou minunat. Viața mi se va schimba în mai bine. Sănătos să fie și vedem dacă e fotbalist sau handbalist”, a spus acesta.

FCSB, echipa pe care n-o suportă Grozav!

Întrebat de situația din play-off și faptul că FCSB este mai mult ca sigur noua campioană a României , după 9 ani de pauză, Grozav a punctat scurt.

„Nu vreau să discut... Nu vreau să discut despre alte echipe. Mai ales despre echipa pe care ai spus-o tu acolo. Nu mă interesează. Am alte treburi de făcut la Petrolul. Avem patru meciuri importante și sper să le abordăm bine și avem șanse inclusiv la primul loc. E diferența mica. Suntem încrezători”, a spus acesta.

Citește și:

Paul Papp și-a decis viitorul » A anunțat ce urmează la microfonul GSP: „Am semnat! Vreau în play-off”
PETROLUL - UTA ARAD 1-1
Paul Papp și-a decis viitorul » A anunțat ce urmează la microfonul GSP: „Am semnat! Vreau în play-off”
Rednic acuză decizia VAR la golul anulat lui Omondi la Ploiești: „Eu așa știu că e regula” » De ce nu are dreptate antrenorul arădenilor
PETROLUL - UTA 1-1
Rednic acuză decizia VAR la golul anulat lui Omondi la Ploiești: „Eu așa știu că e regula” » De ce nu are dreptate antrenorul arădenilor

„Urmează producții de un mare impact, participă și el ...” » Soția unui fost star de la PSG, decizie controversată: „Planul e un milion de dolari în 6 luni”

L-a rugat să nu joace, fiindcă are o presimțire rea, dar el a marcat în poarta Romei! Așa că a schimbat abordarea: „Hai să mai facem copii”


Comentarii (1)
_Van_Basten
_Van_Basten  •  23 Aprilie 2024, 13:56

Cum bine spunea regele Hagi, Gicu Grozav este Gicu Grozav si, in principiu, un jucator grozav.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează