Articol de Laura Șoica - Publicat luni, 14 octombrie 2024 20:58 / Actualizat luni, 14 octombrie 2024 23:34
Giedrius Arlauskis (36 de ani) a dezvăluit un incident pe care l-a avut cu Dan Petrescu (56 de ani) atunci când era portarul lui CFR Cluj.
Dan Petrescu i-a fost antrenor lui Giedrius Arlauskis la CFR Cluj în perioadele august 2017 - iulie 2018, martie 2019 - noiembrie 2020 și august - septembrie 2021.
În plus, portarul și antrenorul s-au intersectat și la Unirea Urziceni în perioada ianuarie 2008 - decembrie 2009.
Giedrius Arlauskis: „Am sărit să-l bat pe Petrescu”
Fostul portar a declarat și în trecut că el și Dan Petrescu nu au avut o relație prea bună, acum a dezvăluit că după un meci antrenorul a spus că echipa a jucat fără portar, iar el s-a enervat foarte tare și a început să țipe.
Arlauskis a afirmat că atunci a vrut să îl bată pe Dan Petrescu, însă tehnicianul s-a închis la el în birou.
„După meci, Petrescu a zis: «Băi, azi am jucat fără portar». Mamă, mi s-a urcat sângele la cap când am auzit. Am intrat în vestiar, am dat cu piciorul în ușă și am țipat: «Petrescule, unde ești?». Am sărit să-l bat pe Petrescu. S-a închis la el la birou. Niciodată nu m-a «halit» și nici eu pe el", a dezvăluit Giedrius Arlauskis, conform sport.ro.
Giedrius Arlauskis a jucat la CFR Cluj în două perioade, prima dată a fost între august 2017 și august 2020, iar mai apoi în martie 2021-septembrie 2021.
La rândul său, și Dan Petrescu a avut mai multe mandate de antrenor la CFR Cluj, acestea au fost în perioadele iunie 2017 -iunie 2018, martie 2019 - noiembrie 2020, august 2021 - iunie 2023 și pe cel din prezent, care a început în aprilie 2024.
Portarul a câștigat cinci titluri de campion al României alături de CFR Cluj, iar patru dintre ele au fost cu Dan Petrescu pe banca tehnică. Acestea au fost în sezoanele 2017/2018, 2018/2019, 2019/2020 și 2021/2022.
În plus, Dan Petrescu și Giedrius Arlauskis au mai câștigat trofeul și cu Unirea Urziceni în sezonul 2008/2009.
Ioan Ovidiu Sabău s-a „autodenunțat” după remiza cu Sepsi: „E adevărat că sunt pisălog”