Articol de GSP - Publicat vineri, 13 martie 2020 19:36
Gigi Becali pregătește următorul sezon și negociază transferul lui Andrei Chindriș (21 de ani), fundașul central de la FC Botoșani.
Patronul celor de la FCSB este dispus să ofere 500.000 de euro pentru Chindriș și ironizează presupusele oferte venite din Germania pe numele fundașului.
„Tată, păi nu era vorba de Werder Bremen? Acum veniți și mă luați că Iftime a spus de Leipzig? Mâine de cine îmi mai spuneți că îl vrea pe Chindriș? Barcelona, AC Milan, Real Madrid? Hai să fim serioși! Ascultați la mine cum a stat treaba. Eu nu am negociat cu nimeni înainte de meciul direct pentru Chindriș, nu știu ce a declarat Iftime. Dar m-am interesat și eu ca să aflu dacă a venit cineva cu adevărat după jucător. Am înțeles că au venit doi nemți care nu au oferit pe Chindriș nici măcar cinci bani. Atunci despre ce vorbim?”, a declarat Gigi Becali conform Prosport.
Botoșani, sursă de jucători pentru FCSB
Chindriș ar completa o listă importantă de jucători care au făcut pasul de la Botoșani la FCSB. Pe ea se numără Cătălin Golofca, Mihai Roman I, Răzvan Oaidă, Aristidis Soiledis sau Andrei Miron.
„Câți jucători am luat eu de la Botoșani, iar Iftime vă spunea că are oferte din străinătate pentru ei? Unde s-au dus? Tot la FCSB! Dacă era ceva sigur de afară nu credeți că se duceau afară? Uite cum facem acum: «Ia, mă, nenea Vali 500.000 de euro de la mine că sunt mai buni față de 5 bani pe care o să te alegi pe Chindriș dacă tot mai crezi că îl dai pe la Werder sau Leipzig. În loc să te alegi cu 5 bani, nu este mai bine să iei 500.000 de euro?» Poate mai discutăm și de niște procente, vedem noi. Dar gata, acum dau doar 500 de mii, nu un milion de euro că am aflat eu cum a stat treaba cu nemții aia doi”, a adăugat Becali pentru sursa citată.