FOTBAL  »  Superliga  »  FCSB

Gigi Becali, al treilea accident în mai puțin de un an! Evenimentul s-a petrecut la câteva ore după calificarea FCSB-ului în turul doi din Liga Campionilor

Gigi Becali, implicat într-un nou accident rutier
Gigi Becali, implicat într-un nou accident rutier

Articol de - Publicat miercuri, 17 iulie 2024 14:48 / Actualizat miercuri, 17 iulie 2024 16:43

Gigi Becali (66 de ani), patronul FCSB-ului, a făcut accident de dimineață. Evenimentul s-a petrecut în fața bisericii din Pipera pe care o construiește. Este al treilea accident în care este implicat patronul campioanei României în mai puțin de un an.

În mașina pe care a lovit-o Becali se aflau două femei. A fost vorba despre un accident ușor, potrivit spynews.ro. Nimeni nu a fost rănit. Patronul FCSB-ului a rămas câteva zeci de minute la locul accidentului pentru a nu exista niciun fel de probleme.

Evenimentul a avut loc a doua zi după meciul câștigat de FCSB în fața celor de la Virtus, scor 4-0, în primul tur preliminar din Liga Campionilor.

Gigi Becali, al treilea accident în mai puțin de un an

Cel mai probabil, între cele două părți s-a întocmit o înțelegere amiabilă, fără ca poliția să intervină la fața locului. Nu este primul eveniment rutier de acest gen pentru Becali. Patronul FCSB-ului nu a oferit o reacție oficială până la ora publicării acestui articol.

În septembrie 2023, patronul FCSB-ului a fost lovit ușor în spate în timp ce se afla la volanul bolidului Rolls-Royce Ghost Black Bagde, care costă aproximativ 500.000 de euro. Accidentul s-a petrecut în zona Gorjului din București. Nici atunci nu a intervenit poliția.

Ulterior, în noiembrie 2023, Gigi Becali a fost lovit din nou de ghinion. Acesta se întorcea de la biserica din Pipera, pe centura Capitalei. A evitat coliziunea cu o altă mașină și a intrat cu Rolls-Royce-ul într-un șanț. Și-a fisurat o coastă în urma acestui accident.

Nu că sunt bine, sunt foarte bine! Da, eu eram la volan. Am intrat într-o depășire, iar cel pe care l-am depășit s-a băgat și el în depășire, fără să se asigure. Ca să-l evit, am tras de volan și am intrat în șanț.
Când intri într-o depășire și cel pe care-l depășești intră și el în depășire, se numește unghiul mort. Ca să-l evit, am intrat în șanț

- Gigi Becali, în noiembrie 2023

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Ruptură totală la Rapid înaintea derby-ului cu Dinamo » Marius Șumudică a sărit să bată un oficial al clubului
Superliga
Ruptură totală la Rapid înaintea derby-ului cu Dinamo » Marius Șumudică a sărit să bată un oficial al clubului
Chestionat de reporterii GSP, celebrul Patrick Vieira a rezumat la un singur cuvânt primul dialog avut cu Dan Șucu
Campionate
Chestionat de reporterii GSP, celebrul Patrick Vieira a rezumat la un singur cuvânt primul dialog avut cu Dan Șucu
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu
Campionate
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (8)
Hcm27
Hcm27  •  18 Iulie 2024, 08:33

Nea Gigi, pune-l pe Luțu sa conducă masina!Fa un pas în spate, ca nu mai tine și asa nu mai au ăștia de la GSP ce scrie.Raman cu un subiect mai puțin despre mata

VanBasten2000
VanBasten2000  •  18 Iulie 2024, 06:31

La câteva ore distanță, contactat de stiripesurse.ro, latifundiarul din Pipera vine cu o altă versiune. Și anume că nu a fost vorba de nici un accident, el staționând în acea zonă pentru a discuta cu două femei de origini machidonești ca și el. „Sunt minciuni, n-am făcut niciun accident. Ce, dacă am oprit într-un sens giratoriu, am făcut accident? Am oprit acolo ca să vorbesc cu niște doamne machidoance”, a declarat Gigi Becali.

aspida
aspida  •  17 Iulie 2024, 19:20

De ce nu-l pune pe Florinel Coman sofer personal ?

Vezi toate comentariile (8)
Comentează