Articol de GSP - Publicat miercuri, 03 iulie 2019 20:30
FCSB e extrem de aproape să-l aconteze pe Bilal Aissa Laidouni, 22 de ani, francezul cu origini algeriene de la FC Voluntari. Totuși, Gigi Becali a anunțat în această seară că Laidouni nu a semnat deocamdată contractul și că impresarii fotbalistului ar putea să pună piedici în calea realizării transferului.
„Laidouni n-a semnat. Știu că are 5.000 de euro, eu i-am dat ofertă de 10.000. Totuși, pot veni impresari care să zică ceva, pot zice faptul că vor comisioane. Fotbalistul mi-a spus să iau legătura cu impresarii.
Dacă impresarii au pretenții, «la revedere!» Nu stau să-mi strice mie impresarii contractul!”, a mărturisit George Becali miercuri seara, la TV Digi Sport.
6 goluri,3 pase decisive, 9 galbene și un roșu a bifat Laidouni în 29 de meciuri în Liga 1 pentru FC Voluntari
discuții de 7 luni
Gazeta Sporturilor a anunțat încă de la începutul anului că fotbalistul grupării ilfovene e dorit la FCSB, acolo unde a fost remarcat și apreciat și de patronul Gigi Becali, dar și de directorul sportiv Mihai Stoica.
Laidouni a împlinit la finalul anului trecut 22 de ani și e un fotbalist cu școala fotbalistică făcută într-o țară care e în top 5 din Europa, Franța, acolo unde s-a și născut, în orașul Montfermeil. Laidouni are și cetățenie tunisiană.
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”