FOTBAL  »  Superliga  »  FCSB

Becali a văzut CFR - Craiova și a refăcut toate calculele pentru titlu: „Extraordinar! Băi, dar nu știu ce s-a întâmplat!”

Gigi Becali, patronul de la FCSB, e convins că de Paște va avea un avans liniștitor în fruntea clasamentului
Gigi Becali, patronul de la FCSB, e convins că de Paște va avea un avans liniștitor în fruntea clasamentului

Articol de - Publicat marti, 08 aprilie 2025 12:45 / Actualizat marti, 08 aprilie 2025 13:23

Gigi Becali (66 de ani), patronul de la FCSB, a urmărit duelul de luni, dintre CFR Cluj și Universitatea Craiova, câștigat de ardeleni, scor 2-0. În urma acestui rezultat, formația lui Dan Petrescu (57 de ani) a urcat pe locul doi, la două puncte de campioană.

Craiova a coborât pe 3, la 3 puncte de lider. Rezultatul l-a mulțumit pe Gigi Becali, cel care susține că FCSB va câștiga mult mai ușor campionatul față de anul trecut.

Formația lui Elias Charalambous se vor duela cu cele două rivale la titlu în următoarele două etape, iar patronul e convins că FCSB nu poate pierde.

Gigi Becali și-a făcut calculele în lupta pentru titlu: „Poate fi un Paște cu 9 puncte avans”

Becali a anunțat că FCSB ar putea avea 8 sau 9 puncte avans față de CFR și Craiova de Paște. Mizează și pe rivala Rapid, care ar putea să-i încurce pe ardeleni etapa viitoare.

„Pentru noi a fost foarte bine, un rezultat foarte bun. Rămânem la 3 puncte de Craiova, 2 puncte de CFR, deci este extraordinar pentru noi! Celelalte aspecte... nu știu ce să zic, fără să deranjez pe nimeni, fără să mă mândresc sau să mă trufesc. Pentru noi era bun și egalul.

Văd anul ăsta mai ușor decât anul trecut. Văd exact: o echipă CFR care e puternică – am spus că e mai puternică –, Craiova mai tehnică. CFR e puternică fizic și câștigă dueluri, dar nu are calitate tehnică. Ne batem cu două echipe, dar nu cred că vom avea mari probleme. Craiova nu ne poate învinge. Nici CFR.

Acum, se poate întâmpla orice în fotbal, dar ce văd eu, calitatea – asta e analiza mea. Nu e nici mândrie, nu vreau să supăr pe nimeni. Am spus ceea ce cred eu, fără să atac pe cineva sau să zic ceva de rău.

Eu nu vreau egal cu Craiova. Am vrut vreodată? Niciodată în viața mea. Jucam cu Real Madrid și nu voiam egal. Nu există în vocabularul meu. Numai victorie! Eu vreau, cu ajutorul lui Dumnezeu, să trec Paștele liniștit, fără emoții.

Rapid poate să-i bată pe CFR. Atunci, la revedere – deja de Florii avem 5-6 puncte avans. De Paște suntem liniștiți. Jucăm cu CFR fără mari emoții. Poate fi un Paște cu 9 puncte avans. Sau 8, cu 8... Se va termina campionatul”, a explicat Gigi Becali, pentru fanatik.ro.

Craiova nu e Craiova fără Mitriță. N-o numesc „puternică” precum CFR, îi zic „solidă”. N-are calități tehnice, de-aia îi spun solidă. Aseară nu i-a dat nicio șansă. Craiova n-a trecut centrul terenului. Nu știu ce s-a întâmplat aseară. Nu mai înțelegi fotbalul când vezi așa ceva. Nu-mi dau seama.

De când a venit Mirel, Craiova joacă fotbal, pasează. Aseară... nu știu ce s-a întâmplat. Parcă erau hipnotizați. Băi, dar nu știu ce s-a întâmplat! La un moment dat, țineam cu ei. Așa voiam. I-am zis lui MM: să dea CFR gol, și după aia Craiova își va trezi orgoliul și va egala.

Să vedem tacticile lui Rădoi – bravo lui, că se pricepe! Dar ce să-i faci lui Mirel la tacticile lui CFR? Mirel joacă tactic, dar ce putea să facă? N-ai ce să le faci. Nici nu i-au lăsat să respire

- Gigi Becali, patron FCSB

Clasamentul la zi din play-off

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:

Cristian Săpunaru și-a anunțat RETRAGEREA în autocar! Distrus de eliminare, a transmis un mesaj în fața colegilor: „Îmi doream și eu asta”

Șoferii bulgari scapă de radar cu ajutorul unui dispozitiv de 10 lei care le face numărul de înmatriculare „invizibil”


Comentarii (20)
Chris.Dumitrescu  •  09 Aprilie 2025, 10:07
Postat de ysoagar pe 08 Aprilie 2025, 16:48

ciobanu-valiza, poate va bate si Craiova si CFR-ul, sa vezi atunci cum umbla oierul iar la arbitrii si alearga cu valiza

Nu mai trebuie sa umble cu valiza. Are acum apartamente in Pipera, in plus nu se mai bagă el cu numele lui, e fiica lui care ”vinde” acele apartamente. In plus noii veniti s-ar adapta repede cu mai vechii vecini, Colțescul, Bărsanul, Petrescul si Flueranul.

Chris.Dumitrescu  •  09 Aprilie 2025, 10:00

Ai perfecta dreptate Gigi! Fcsb e si puternica si tehnica, toate calitatile. Ceea ce nu stii tu, ca echipele din Play Off au ambitii sa faca ceva, un loc in clasament mai sus conteaza. Nu mai joci cu Botosani sau Poli Iasi sau Voluntari. Un U Cluj va dori sa scoata puncte cu Fcsb, sau Rapid sau Dinamo....nu e usor cu ele, vei vedea

socosu  •  08 Aprilie 2025, 20:55

Mă și pufnește râsul. Chiar dacă prin absurd, CFR-ul pierde ambele jocuri și Fcsb le câștigă, ar fi maxim 8 puncte până la Paști, nicidecum 9. Acum sunt 2 pct diferență. Plus alte 6 eventuale, ar fi maxim 8. Ciobaneee... Trezește-te.

Vezi toate comentariile (20)
Comentează