Articol de GSP - Publicat marti, 14 aprilie 2009 00:00
Gigi Becali, Cătălin Zmărăndescu, Ştefan Dediu, Nicolae Dumitraşcu şi Dumitru Beciu, au fost arestaţi preventiv acum o săptămână de Judecătoria Sectorului 1. S-a judecat deja cererea de revocare a mandatului de arestare, aceasta fiind respinsă.
Intră şi vezi pe VIDEO News momentul în care Gigi Becali a ajuns la Judecătoria Sectorului 1 (video)
Gigi Becali, Cătălin Zmărăndescu, Ştefan Dediu, Nicolae Dumitraşcu şi Dumitru Beciu, au fost arestaţi preventiv acum o săptămână de Judecătoria Sectorului 1. S-a judecat deja cererea de revocare a mandatului de arestare, aceasta fiind respinsă.
Intră şi vezi pe VIDEO News momentul în care Gigi Becali a ajuns la Judecătoria Sectorului 1 (video)
18:58: Ioan Becali: "Nu sînt şocat de decizie"
Ioan Becali, vărul lui Gigi Becali, spune că nu este şocat de decizia rămînerii în arest a finanţatorului Stelei, mai ales după atîtea încercări nereuşite de eliberare:
"Cum să mai fim şocaţi după atîtea încercări? Vom respecta decizia justiţiei. Ne pare rău, dar sperăm ca celelalte demersuri ale avocaţilor să aducă alt rezultat. Optimişti eram de la primele încercări de eliberare, aşa că am fost întotdeauna optimişti. Văd că e mai bine totuşi să fim realişti. Totuşi, Gigi Becali nu este criminalul ţării!", a spus Becali la GSP TV.
18:45: Gheorghiţă Mateuţ, avocatul lui Gigi Becali, s-a declarat dezamăgit de decizia judecătorilor şi a spus că nu renunţă, urmînd a fi formulată o nouă cerere de punere în libertate.
"Nu mă aşteptam. Mă aşteptam ca, în ultimul moment, judecătorii să ia decizia corectă. Decizia nu este definitivă, urmînd a fi atacată o dată cu fondul cauzei. Deocamdată vom face alte cereri, de eliberare provizorie. Întotdeauna există o şansă", a spus Gheorghiţă Mateuţ la Realitatea TV.
18:40: GIGI BECALI RĂMÎNE ÎN AREST! Judecătorii au respins cererea de revocarea mandatului de arestare ca fiind nefondată. Mai mult, avocaţii vor trebui să plătească 200 de lei, cheltuieli de judecată. Vinerea viitoare va fi judecată cererea de înlocuire a stării de arest cu cea de interdicţie a părăsirii capitalei
18:00 Conform unor surse judiciare, decizia în cazul Becali ar urma să fie dată cel tîrziu la ora 19:00! Rămîi pe gsp.ro pentru a afla verdictul magistraţilor!
17:15 Deşi era aşteptată pentru ora 15:00, hotărîrea judecătorilor în cazul Becali va fi dată după cea referitoare la Marcel Popa. Astfel, patronul Stelei va trebui să aştepte ca şedinţa în care se discută soarta celui de-al 5-lea său bodyguard să se încheie, apoi deliberarea şi abia apoi va afla rezoluţia magistraţilor în ceea ce-l priveşte.
15:35 În aceste momente, magistraţii judecă într-o şedinţă închisă publicului cererea procurorilor în ceea ce-l priveşte pe cel de-al 5-lea bodyguard al lui Gigi Becali, Marcel Popa, urmînd ca după aceea să dea o decizie cu privirea la acţiunea formulată de apărarea patronului Stelei.
14:40: Avocatul lui Gigi Becali, Gheorghe Mateuţ a spus pentru gsp.ro: "Decizia în cazul solicitării de eliberare va fi dată în jurul orei 15:00"
11:38 » Şedinţa s-a terminat. Sentinţa se va da în jurul orei 14:00. Intră pe gsptv.ro şi vezi ce a strigat Becali cînd a ieşit de la Judecătoria Sectorului 1 (video)
11:36 » Cătălin Zmărăndescu a fost adus în cătuşe. Procurorul a cerut şi în acest caz respingerea cererii de revocare. Zmărăndescu şi-a salutat prietenii din sală.
11:32 » Avocatul lui Ştefan Dediu, Aurelian Bădulescu şi-a pierdut cumpătul, acuzîndu-l pe procuror că minte: "Minţi!", a protestat acesta. După ce a fost rugat să se calmeze acesta a continuat "Minte, doamnă judecător!". Pentru acest comportament Aurelian Bădulescu a primit de la instanţă o amendă în valoare de 2.000 lei.
11:30 » Unul dintre avocaţii lui Gigi Becali, Gheorghe Mateuţ, a oferit ultimele detalii referitoare la cazul Becali.
"Am contestat ilegalităţile comise în momentul reţinerii lui Gigi Becali. Nu a fost urmată procedura normală în acest caz, avem obiecţii şi în ceea ce priveşte recursul. Decizia judecătorilor recursului este lovită de nulitate absolută.
Ascultarea trebuia să se desfăşoare în prezenţa unui apărător. Apoi, trebuie să existe dovezi clare care să demonstreze vinovăţia clientului meu. Soluţia normală este punerea în libertate a lui Gigi Becali!", a spus Mateuţ la Antena 3.
11:04 » Gigi Becali s-a urcat în duba SPIR şi a plecat înapoi la Direcţia Cercetări Penale, unde va rămîne în arest.
11:00 » Gigi Becali a părăsit sala, iar instanţa a rămas în pronunţare. Un bodyguard al lui Gigi a intrat în sală pentru a i se judeca cererea de revocare a mandatului de arestare.
10:58 » Gigi Becali către judecători, la finalul pledoariei: „Să judecaţi cu curaj acest caz!”.
10:55 » Gigi Becali a vorbit în faţa instanţei: „Avocatul m-a îndrumat să nu spun prea multe. Am dat ordin să nu se atingă de ei, dar nu m-au ascultat, deci sunt aici pentru că nu sînt un bun conducător.
Eu n-am dat ordin să fie bătuţi, am zis să le dea whisky. Aici în faţa lui Dumnezeu îi iert şi pe hoţi şi pe judecători. Să mă ierte Dumnezeu că mă compar public cu Iisus pe cruce- eu la puşcărie şi hoţii liberi. Procurorii şi judecătorii vor fi judecaţi în faţa lui Dumnezeu”.
10:49 » Gigi Becali s-a ridicat în picioare şi ascultă pledoaria avocatului său.
10:48 » Mateuţ combate argumentele procurorului.
10:43 » Procurorul a cerut respingerea cererii de revocare.
10:40 » Acum pledează avocatul Chiciu.
10:39 » Gigi Becali este vizibil afectat, deşi încearcă să-şi păstreze calmul.
10:28 » Mateuţ a cerut revocarea arestării şi punerea în libertate.
10:23 » Mateuţ îşi continuă pledoaria.
10:12 » Mascaţii care îl însoţesc pe Gigi Becali stau cu mîinile pe pistoalele de la brîu.
10:08 » Există un proces verbal semnat de Gigi Becali fără avocaţi şi unul semnat de avocaţi fără semnătura lui Gigi Becali. Nu există un proces verbal în care să i se aducă la cunoştinţă urmărirea penală.
10:05 » Gigi Becali citeşte o carte de rugăciuni în timp ce avocatul său, Mateuţ, pledează.
10:02 » Mateuţ susţine că lui Becali i s-a încălcat dreptul la avocat, nefiind ascultat cînd a cerut ca mărturia sa să fie depusă în condiţia unui avocat ales.
10:00 » Mateuţ argumentează cererea de revocare prin faptul că mandatul de arestare preventivă încalcă prevederile legale.
09:58 » Gigi Becali nu îşi recunoaşte semnătura de pe cererea de revocare!!
09:55 » Se judecă situaţia lui Gigi Becali! El a intrat în sală fără cătuşe! El este înconjurat de 3 mascaţi.
09:54 » Nicolae Dumitraşcu cere eliberarea pe cauţiune. El trebuie să plătească 30.000 de lei pînă pe 16.04.
09:52 » Instanţa i-a acordat lui Dumitru Beciu 2 zile pentru a adăuga noi probe la dosar.
09:50 » Dumitru Beciu susţine că e epileptic; el a adăugat că este tatăl a 4 copii şi că nu are nici măcar o amendă penală. Instanţa a rămas în pronunţare.
09:39 » Dumitru Beciu, arestat şi el pentru 29 de zile, a afirmat în faţa instanţei: „Solicit judecarea în libertate. Mă voi prezenta în faţa instanţei cînd voi fi chemat. Nu sînt bodyguard al lui Gigi Becali, sînt doar machedon, în seara aceea doar m-am dus la bar”. Dumitru Beciu este acuzat alături de trei fapte de lipsire de libertate în mod ilegal.
09:33 » Se judecă cererea de revocare a bodyguardului său, Ştefan Dediu.
09:26 » Finanţatorul Stelei discută în aceste momente cu Cătălin Zmărăndescu şi cu avocaţii lor.
09:15 » Gigi Becali se află în sala de judecată, şedinţa a început.
08:56 » Bodyguarzii lui Gigi Becali au fost aduşi la Judecătoria Sectorului 1. Finanţatorul Stelei a ţinut ridicate braţele sale încătuşate.
08:55 » Victor Becali a ajuns şi el la Judecătoria Sectorului 1.
08:53 » Judecătoarea a cerut o pauză de 30 minute. În acest timp Gigi Becali a fost adus în sala de judecată de la Judecătoria Sectorului 1.
08:41 » Procesul nu a început încă. În sală se află doar Virgil Becali, avocaţii lui Gigi Becali nefiind încă prezenţi.
Cătălin Ciubotă, avocatul lui Gigi Becali, a declarat ieri pentru gsp.ro: "S-a formulat o cerere de revocare a sentinţei. Se va judeca acţiunea de revocare la ora 8:30".
Aurelian Pavelescu, alt avocat al lui Gigi Becali, a adăugat: "Este o procedură standard la îndemîna procurorilor în ceea ce priveşte cererea de revocare formulată. Gigi Becali va fi prezent în sală, nu şi Zmărăndescu şi ceilalti învinuiţi".