Articol de GSP - Publicat marti, 27 noiembrie 2018 18:35
Gigi Becali a anunțat că FCSB se află foarte aproape de a rezolva transferul unui fundaș. Nu a dezvăluit numele, însă acesta poate fi Adrian Rus, stoperul de 22 de ani de la Sepsi despre care Gazeta a scris azi că e prioritatea roș-albaștrilor.
Totodată, finanțatorul FCSB a spus și că pista Alex Pașcanu (20 de ani) rămâne de actualitate.
”O să luăm un mijlocaș, un atacant și un fundaș. Vom lua sigur 3-4 jucători. Fundașul îl știm, îl luăm, e de la noi din campionat. Nu pot să vă spun numele lui. Nu mai știu dacă ne-am înțeles.
Nu vă zic, nu pot să vi-l zic. Joacă în Liga 1, nu vă zic mai mult. MM mi-a zis de el, eu îl văzusem acum câteva luni. Am vorbit și cu impresarul jucătorului.
Nu este Pașcanu, dar ne mai gândim și la el. Cum să nu mă gândesc, când e titular la naționala U21?".
Internațional de tineret, Rus evoluează la Sepsi, însă drepturile asupra transferului său sunt deținute de Puskas Akademia, un club din Ungaria, un fel de Viitorul din țara vecină. Maghiarii vor în jurul a 250.000 de euro pentru stoper.
Citește și: EXCLUSIV Ținta principală a lui Becali » Jucătorul din Liga 1 dorit neapărat la FCSB
Surpriza anului: pe cine vrea Pep Guardiola să aducă la Manchester City până se va reface Rodri!