Articol de GSP - Publicat sambata, 18 iunie 2022 15:46 / Actualizat sambata, 18 iunie 2022 17:13
Rapid este una dintre cele mai active echipe din Liga 1 pe piața transferurilor, dar Gigi Becali nu este impresionat de rivala din Giulești.
Paul Iacob, Florin Ștefan, Valentin Costache și Andrei Ciobanu sunt jucătorii aduși de echipa lui Adrian Mutu, dar patronul de la FCSB spune că Rapid nu este încă suficient de puternică pentru a se lupta la titlu.
Gigi Becali exclude Rapid din lupta la titlu
„Nu o iau în calcul pe Rapid. Ce a făcut? Mari investiții... Eu nu vreau să subestimez echipe, dar ne dăm cu părerea. Cum să te bați tu cu CFR la titlu? Cu noi se pot bate. Dar cu CFR se pot bate? Dacă ai luat jucători de la CFR, pe care ei i-a dat afară, cum să te bați cu CFR?
Ce să facă Mutu, mă? E un antrenor valoros, dar ce poți să faci? Poți să îl pui pe zidar să facă precum Michelangelo? Mutu e Michelangelo, dar nu are culori. Ce să facă, săracul? Dacă nu are culoare, pânză și pensulă, ce să facă?
Nu te poți bate la titlu cu o echipă care ți-a dat 2-3 jucători de care vrea să scape. Nu ai cum să te bați cu ei! Nu zic de mine, zic de CFR. Rapid nu se poate bate cu CFR.
La titlu puteai să te bați dacă Șucu băga 10 milioane. Dar dacă iei jucători liberi de la CFR, nu ai cum să te bați cu CFR.
Noi, CFR și Craiova avem deja un nucleu de jucători valoroși. Rapid nu are jucători valoroși cu care să câștige meci după meci. Săpunaru și Dragoș Grigore țin echipa”, a spus Gigi Becali la Pro Arena.