Articol de GSP.RO - Publicat sambata, 11 iulie 2020 10:44 / Actualizat sambata, 11 iulie 2020 11:15
Gigi Becali, patronul FCSB, a vorbit despre posibilitatea ca Laurențiu Reghecampf (44 de ani) s-o lase pe Al Wasl, din Emiratele Arabe Unite, cu care mai are un an de contract, pentru a prelua echipa roș-albastră.
Întrebat de posibilitatea ca Reghecampf să revină la FCSB din sezonul viitor, după ce Toni Petrea și Thomas Neubert, doi dintre colaboratorii săi, s-au întors la echipa roș-albastră, Gigi Becali a dat un răspuns care îi va bucura pe fanii echipei sale.
„E posibil asta, nu zic nu! Dar la ora asta nu e nimic concret, nici măcar 1%. Nu e adevărat! Dar poate fi... Am discutat cu el. L-am întrebat «Cum ai veni tu?». Nu l-am întrebat cu gândul de a-l lua, nu i-am propus asta. Am vorbit cu el și mi-a zis «Patroane, nu are rost să discutăm asta acum pentru că am contract! Când nu voi mai avea contract, putem discuta!».
Noi vorbim ipotetic, dar lumea transformă asta în fapte. Dar eu nu mint”, a declarat Gigi Becali la Pro X.
2 titluriare Reghecampf în palmares cu FCSB, cucerite în sezoanele 2012-2013 și 2013-2014
6 trofeea cucerit Reghecampf ca antrenor: două titluri, o Supercupă și o Cupă a Ligii cu FCSB + Cupa Ligii și Supercupa cu Al-Wahda
Performanțele lui Reghecampf la FCSB:
- A fost primul antrenor, după Cosmin Olăroiu, în sezonul 2006-2007, care a terminat un sezon pe banca roș-albaștrilor - sezonul 2011-2012;
- Cu el pe bancă, FCSB a reușit în premieră să elimine o deținătoare a Cupei Campionilor Europeni / Ligii Campionilor. (Ajax Amsterdam, în sezonul 2012-2013 din Europa League). Tot atunci, a fost pentru a doua oară în istoria echipei când revine după ce pierduse în tur la o diferență de două goluri;
- A fost desemnat antrenorul anului în 2012. În acel sezon, FCSB a câștigat titlul, acumulând 79 de puncte!;
- A învins deținătoarea Ligii, Chelsea, 1-0 pe Arena Națională;
- A egalat un record vechi, reușind să câștige titlul cu 5 etape înainte de final. Echipa din 2013 a reușit să egaleze performanțele Stelei lui Ienei din sezoane ''85-'85 și '86-'87, câștigând titlul cu 5 etape înainte de final!;
- Cu el pe bancă, FCSB a devenit prima echipă din România care s-a calificat în grupele Ligii după ce a trecut 3 tururi preliminare;
- E singurul antrenor din istoria FCSB-ului care a câștigat titlul din primul an atât ca antrenor, cât și ca jucător.
VIDEO. Laurențiu Reghecampf: „Am avut discuții pentru o strategie pentru trei, patru ani”
FOTO: Imagini tari din FCSB - Craiova
Citește mai multe știri despre FCSB:
Dumitrescu și Duckadam, despre planul ascuns al lui Reghecampf: „Asta urmărește el de fapt”