FOTBAL  »  Superliga  »  VAR ÎN LIGA 1

VIDEO Gino Iorgulescu, detalii despre introducerea VAR în Liga 1 + Somație către FRF: „Instruiți arbitrii!”

Articol de - Publicat joi, 11 iulie 2019 14:17

Președintele LPF, Gino Iorgulescu, 63 de ani, a dat azi mai multe detalii despre posibilitatea introducerii sistemului VAR în acest sezon de Liga 1.

Și Orlando Nicoară, director general eAD Interactive, firma care a preluat drepturile de televizare pentru Liga 1, a susținut ideea.

Vom încerca să implementăm VAR în play-off în acest sezon, iar începând din sezonul următor să avem la toate partidele. Face parte din producția Ligii 1”, a zis Nicoară.

Totuși, șeful de la Ligă somează Federația să-i instruiască pe arbitrii din Liga 1.  În caz contrar, totul va rămâne doar la stadiul de proiect și nu va putea fi implementat.

„Dacă FRF ne întârzie cu specializarea arbitrilor, atunci nu vom putea implementa VAR în play-off. Arbitrajul e coordonat de CCA, care trebuie să-i trimită la specializare pe arbitri pe banii lor. Dacă era la noi CCA, plăteam noi, dar așa trebuie să plătească FRF. 

Noi am găsit o soluție prin care cluburile nu plătesc nimic. Dar acum arbitrii nu sunt pregătiți. Drept dovadă, am avut arbitri internaționali care nu au putut fi delegați în Champions League”, a zis Gino Iorgulescu

VAR, decisiv în Champions League 

VAR a fost decisiv în optimile și sferturile de finală din Champions League. Efectiv, a hotărât numele unor echipe care s-au calificat mai departe și, implicit, al unora care au rămas acasă.

Exemple:

PSG - UNITED 1-3
- după 2-0 în tur pentru francezi, United a primit penalty în minutul 90 la Paris, când conducea cu 2-1. Inițial arbitrul nu văzuse hențul, dar cu ajutorul VAR a dictat penalty, United a marcat și s-a calificat.

PORTO - AS ROMA 3-1
- în prelungiri, gazdele au primit penalty după consultarea VAR. Au marcat și s-au calificat în "sferturi", iar Roma a ieșit din competiție.

CITY - TOTTENHAM 4-3
- în minutul 90, Sterling a marcat, era golul calificării. Guardiola celebra, Pochettino și-a aruncat de nervi sacoul, dar VAR a decis că a fost ofsaid. Și a fost ofsaid! Decizie corectă. Gol anulat, City eliminată, Tottenham calificată!

Dacă Champions League a beneficiat din plin de tehnologie pentru a lua deciziile corecte, Liga 1 continuă să meargă pe un sistem din care VAR nu face parte.

Practic, sub incidența VAR ar intra următoarele momente ale jocului:

1. Marcarea unui gol
2. Acordarea unui penalty
3. Acordarea unui cartonaș roșu direct

10 e numărulțărilor din Europa care au VAR în propriul campionat: Spania, Italia, Germania, Franța, Olanda, Belgia, Portugalia, Cehia, Polonia și Turcia, iar următoarele două care îl vor implementa în lunile ce vin sunt Anglia și Rusia

5 țăride pe celelalte continente au și ele arbitrajul video în campionatul intern: Arabia Saudită, China, Australia, SUA și Mexic

VEZI ȘI:

VIDEO Prima măsură luată de LPF pentru a readuce oamenii la stadion! Veste mare anunțată de Gino Iorgulescu

AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional!

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
U Cluj - FCSB, meciul zilei în etapa #16 a Superligii. Bîrligea, gol în minutul 30
Superliga
U Cluj - FCSB, meciul zilei în etapa #16 a Superligii. Bîrligea, gol în minutul 30
Imagini scandaloase la Slobozia - Farul! Ce a putut să-i facă un copil lui Colțescu
Superliga
Imagini scandaloase la Slobozia - Farul! Ce a putut să-i facă un copil lui Colțescu
Cutremur în top 5 campionate: eșecul neașteptat de astăzi i-a fost FATAL
Campionate
Cutremur în top 5 campionate: eșecul neașteptat de astăzi i-a fost FATAL

Imagini scandaloase la Slobozia - Farul! Ce a putut să-i facă un copil lui Colțescu

Nici Hagi, nici Balaci, nici Dobrin! » Fotbalistul român pe care Trică îl declară GOAT: „Pentru mine, a fost cel mai mare, cel mai MARE!”


Comentarii (6)
cornelconasu
cornelconasu  •  11 Iulie 2019, 19:20

Eu nu înțeleg ce mare instruire le trebuie arbitrilor pentru var ?! Zici că arbitrează criket !!! Sunt câteva situații în care se impune VAR, iar ăia 3-4 care urmăresc fazele se pun de acord și decid !!! Problema ar fi....decizia centralului de a consulta VAR -ul !!! Iar televiziunile să nu se mai vaite ! Să trimită 8-10 camere , nu 4 !

jullien_alphonse
jullien_alphonse  •  11 Iulie 2019, 16:55
Postat de j0k3r pe 11 Iulie 2019, 16:20

pai cu VAR ce se intampla cu arbitrii de casa a lui cfr si steaua? ce face avram daca nu mai poata da faulturi si penaltiuri aiurea? doamne fereste. CE SE VA INTAMPLA CU TANASE DACA EXISTA VAR? the horror

arbitrii de casa TE AU ORICUM LA MANA LOR.... NU au obligativitate de a consulta VAR-ul LA CEREREA TELESPECTATORILOR, ci DOAR DACA VREA CENTRALUL - il consulta. Asa ca HOTIA MERGE MAI DEPARTE.

bufnila
bufnila  •  11 Iulie 2019, 16:52
Postat de alexbibirica1 pe 11 Iulie 2019, 16:35

M-am convins de conducerea LPF . Sunt niste mincinosi (si Iustin Stefan si Gino Iorgulescu - 2 incompetenti plantati politic de Dragnea , detinutul Liviu Dragnea) ! Arunca pisica in gradina altuia. Pai domnule Iorgulescu , ce ne promiteai la finele anului 2017 ? nu ne-ai promis ca in play-off-ul sezonului 2017-2018 or sa fie meciuri in care va fi testat VAR (video assistent referee) ? pinochio de la LPF

gino e ocupat cu scos bani din drepturile TV si de a face pe morocanosul si preocupatul. Nu da socoteala la nimeni, apare o data pe an prin presa, grav, sumbru, de parca are el pe umeri globul. Nu are nici macar o minge, el e pus acolo sa scoata cati mai multi bani pentru niste baieti destepti. Si cluburile inghit, ca altfel zboara.

Vezi toate comentariile (6)
Comentează