Articol de Andrei Crăiţoiu, Dan Udrea, Remus Răureanu - Publicat duminica, 24 octombrie 2021 21:28 / Actualizat duminica, 24 octombrie 2021 21:36
Președintele LPF, Gino Iorgulescu, și cel al FRF, Răzvan Burleanu, sunt prieteni, mai nou. Iorgulescu nu-l susține pe dizidentul Justin Ștefan, care spera să devină președinte
Liga Profesionistă a tăcut recent, nu a mai comentat deloc despre fotbal și a părut ciudată liniștea din instituție. De ce nu a mai spus nimic conducerea LPF?
Gino Iorgulescu, președintele Ligii, s-a împrietenit între timp cu Răzvan Burleanu, președintele Federației. Amiciția lor a anulat conflictul FRF-LPF, a pus batista pe țambal.
Apropiați ai lor dezvăluie datele noii amiciții: Iorgulescu va fi susținut de Federație în alegerile pentru președinția LPF, din toamna anului 2022, iar Burleanu va avea liniște în continuare.
Va fi președinte iar
LPF și FRF au tot fost în conflict de-a lungul timpului, s-au certat pentru toate subiectele posibile: regula U21, VAR. Disputa a încetat de curând, de când Iorgulescu și Burleanu au devenit prieteni.
Promisiunea lui Burleanu l-a liniștit pe Iorgulescu și l-a enervat pe adjunctul său, Justin Ștefan. Justin spera să candideze în alegerile viitoare, el a rămas un critic al Federației și nu mai are acum posibilitatea să concureze cu Burleanu.
Ștefan discutase deja cu câteva cluburi din prima ligă, cărora le transmisese intenția sa de a candida la președinția Ligii.
El nici nu a mai reacționat în ultima vreme, nu a mai comentat deloc despre activitatea Federației, deși fusese un critic obișnuit al FRF.
Justin are ocazia să rămână numărul doi în continuare și să înceteze să îl mai critice pe Burleanu, în condițiile în care Iorgulescu poate să obțină ușor încă un mandat de președinte. z
Concurează singur
Nimeni nu a anunțat că ar candida cu Burleanu pentru postul de președinte. Alegerile vor fi în primăvara anului viitor
Răzvan Burleanu va avea încă un mandat, în primăvara anului viitor vor fi alegeri la care nu și-a anunțat candidatura nimeni.
El a câștigat lejer în concurența cu Ionuț Lupescu, anul trecut, și i-a speriat pe toți cei care ar vrea să îl înlocuiască.
Burleanu a ținut cont, de-a lungul mandatului acesta, de atitudinea pe care au avut-o susținătorii lui Lupescu. Așa a ratat Pancu postul de selecțoner al naționalei de tineret. Daniel era ca și instalat de către Mihai Stoichiță, apoi Răzvan a intervenit și a blocat numirea lui.
Pancu a fost în campania lui Lupescu și nimeni din echipa aceea nu a prins vreun contract în Federație. Acum nici măcar nu a anunțat cineva că ar concura cu Burleanu, fiindcă toată lumea e convinsă că el își va păstra postul ușor.
Nici nu mai există timp suficient pentru o competiție, alegerile vor avea loc în primăvara anului viitor și nu ar mai fi timp pentru o campanie electorală a unui candidat.
Ar mai putea să apară doar candidați excentrici, așa cum a fost Sorin Răducanu în alegerile trecute.