FOTBAL  »  Superliga  »  BUZĂU - U CLUJ

FOTO Superliga are un nou lider! U Cluj a învins-o pe Gloria Buzău și s-a instalat pe primul loc » Clasamentul ACUM

Gloria Buzău - U Cluj
Gloria Buzău - U Cluj

Articol de - Publicat luni, 26 august 2024 21:05 / Actualizat luni, 26 august 2024 21:51

U Cluj a învins-o pe Gloria Buzău, scor 2-0, în etapa 7 din Superliga. „Studenții” sunt pe primul loc în România, cu 15 puncte acumulate după primele 7 etape.

În runda a 7-a e greu să vorbești despre mize. Și totuși, partida de la Buzău, dintre nou-promovata Gloria, „lanterna" Superligii, și U Cluj, „bronzul" intermediar, avea destule. Gazdele să scape de ultimul loc, oaspeții, neînvinși până acum, ca și Oțelul, să urce chiar în fotoliul de lider.

Prepeliță a aruncat în luptă o echipă remaniată serios după dezastrul din Bănie, 1-5 cu Universitatea Craiova, în timp ce „studenții" erau mari favoriți, venind după o victorie la scor de forfait, cu Sepsi (3-0). Măcar aparent, un duel total dezechilibrat.

Dar pe care Gloria l-a început cu tupeu, Akhmatov semnând și prima șansă, cu un șut puternic, parat de Gertmonas. Apoi a mai fost și incursiunea lui Gladun, când mingea s-a scurs pe lângă. U Cluj a răspuns timid, prin Thiam și Blănuță, care n-au nimerit însă poarta.

„Trădătorii" Ferraresso și Gladun

Era cald, dar s-a jucat viu, cu situații la ambele porți și, surprinzător, deși timpul trecea, buzoienii deveneau parcă tot mai periculoși. Dar pe o contră, cumva parcă contrar jocului, U Cluj a dat lovitura, după atacul total gratuit și aiurea al lui Ferraresso (fără nicio treabă cu mingea) la Bic. Mladinovici a dictat penalty, VAR l-a confirmat greu, ca de obicei, după aproape 4 minute, iar veteranul Dan Nistor și-a făcut treaba de la 11 metri.

În ciuda entuziasmului Gloriei, ușor-ușor, U Cluj a întors posesia de partea ei și a dat senzația că e în control total.

A venit apoi și gafa de gâgă a lui Gladun, care le-a dat mingea adversarilor. Nistor nu putea refuza cadoul, a văzut perfect continuarea. Iar Thiam, din centrarea lui Rață, a înscris elegant, fără opoziție din partea unei defensive trădate iar de unul de-al ei. Era deja 0-2 și lucrurile păreau clare, chiar din prima parte. Experiența conducea detașat disperarea.

Au forțat, dar în gol fără gol

La pauză, Prepeliță a mizat all-in, cu trei schimbări, aruncându-i în luptă pe Budescu, Tescan și Pîrvulescu. Au rămas la cabine gafeurul Gladun, discretul Ahkmatov și Isfan, fosta speranță care, la 24 de ani, se tot afundă deja în uitare.

Prima mare ocazie a venit însă tot la poarta lui Greab, ultima redută la ghiuleaua lui Thiam. U Cluj era la timonă, chiar și fără să forțeze, deși Gloria nu capitulase. A avut chiar și câteva contre extrem de periculoase, dar defensiva ardelenilor a tot rezistat.

Însă prea relaxați și siguri de ei, băieții lui Sabău aveau tot mai multe emoții, pe măsură ce forcingul buzoian se tot întețea, impulsionat de raidurile lui Cristi Dumitru sau Canadjija. Clujul a reușit să mai iasă din chingi târziu, abia în ultimele 10 minute.

Mai plinuț decât ne-a obișnuit, Budescu a avut executia meciului, un voleu din propria jumătate, dar Gertmonas a avut noroc că mingea a trecut puțin peste poartă, ar fi fost golul sezonului.

A fost doar ultimul zvâc al Gloriei, care se afundă deja în gheața de la polul sud al clasamentului. Dincolo, „studenții" se instalează în fotoliul de lider și la Cluj se vorbește deja de titlu. Dar nu în Gruia.

Rezultatele și pogramul complet al etapei #7 din Superliga

FINAL » Gloria Buzău - U Cluj 0-2

Echipele de start în Gloria Buzău - U Cluj

Gloria Buzău (4-3-3): Greab - Scheda, Turda, Dr. Grigore, Gladun - Tavares, Canadija, Akhmatov - I. Gheorghe, Matos, Işfan
Rezerve: Răilean, Cr. Dumitru, Tescan, D. Benzar, Sălceanu, Dobrosavlevici, S. Pîrvulescu, Budescu, T. Călin, Mihaiu, Prejmereanu, Al. Stan
Antrenor: Andrei Prepeliță

U Cluj (4-2-3-1): Gertmonas - R. Boboc, Masoero, I. Cristea, Chipciu - Ov. Popescu, Bic - Raţă, D. Nistor, Thiam - Blănuţă
Rezerve: Gorcea, Oancea, Van der Werff, Briz, G. Simion, Codrea, Silaghi, Moraru, Sfaiţ, Pereira, Tchassen
Antrenor: Ioan Ovidiu Sabău

Match Quiz Universitatea Craiova - Rapid

Ești expert în fotbalul intern? Plasează gratuit predicțiile tale și câștigă superpremiile puse în joc!

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Ion Țiriac, răvășit la catafalcul lui Helmut Duckadam » Ce a mai putut să spună
Superliga
Ion Țiriac, răvășit la catafalcul lui Helmut Duckadam » Ce a mai putut să spună
Gest special al lui Miodrag Belodedici lângă sicriul lui Helmut Duckadam, fostul lui coechipier
Superliga
Gest special al lui Miodrag Belodedici lângă sicriul lui Helmut Duckadam, fostul lui coechipier
România - Serbia, pentru calificarea în grupa principală la EURO 2024 » Secvențe confuze! GSP transmite din Fonix Arena
Handbal
România - Serbia, pentru calificarea în grupa principală la EURO 2024 » Secvențe confuze! GSP transmite din Fonix Arena

Fanii îi pot aduce un ultim omagiu lui Helmuth Duckadam, azi, pe Arena Națională » Toate informațiile de la stadion

Decizia luată de Real Madrid după moartea lui Helmuth Duckadam » Gestul impresionant al spaniolilor


Comentarii (14)
Clujean
Clujean  •  27 August 2024, 09:13

Multumim baieti ! Nu stiu daca U Cluj a mai fost pe locul 1 vreodata in Liga 1 !

mereugigist
mereugigist  •  26 August 2024, 22:00
Postat de reddog2100 pe 26 August 2024, 20:51

Ce faci domnule Ciolacu,te bate dl.Boc pe terenul tau?Haide,ia masuri repede,mai ai 10-15 minute,si iti strica clujenii imaginea.

A fost băgat la mijloc și a trebuit să aleagă cine va fi pe ultimul loc , fcsb sau echipa din Buzău. Rezultatul s - a văzut.

balzabucu
balzabucu  •  26 August 2024, 21:55

Unde este OMENIA măi credincioșilor, doamne maică precisă.

Vezi toate comentariile (14)
Comentează