FOTBAL  »  Superliga  »  RAPID

VIDEO / EXCLUSIV „Am vorbit cu Lucescu” » Apropiatul lui „Il Luce” anticipează ce va decide antrenorul: „Rapid are o singură soluție”

Mircea Lucescu / foto: Facebook @Corvinul Hunedoara
Mircea Lucescu / foto: Facebook @Corvinul Hunedoara

Articol de - Publicat joi, 09 mai 2024 14:30 / Actualizat joi, 09 mai 2024 16:20

Grigore Sichitiu (75 de ani), fostul colaborator al lui Mircea Lucescu (78), nu crede că „Il Luce” va accepta oferta Rapidului  ♦ Invitat, azi, la GSP Live, Sichitiu e de părere că Marius Șumudică (53) va fi instalat până la urmă A1 în Giulești.

Sichitiu, fost președinte al Rapidului în perioada în care Mircea Lucescu era antrenorul alb-vișiniilor, a vorbit de curând cu Lucescu și nu e optimist că Dan Șucu va reuși să-l convingă pe „Il Luce” să semneze cu giuleștenii, întrucât experimentatul tehnician n-ar mai fi dispus să reconstruiască echipe.

Fenomen alarmant în România » Golgheterii SuperLigii au primit interzis în Vest
GOLGHETERI
Fenomen alarmant în România » Golgheterii SuperLigii au primit interzis în Vest

VIDEO. Grigore Sichitiu: „Rapid nu are forța să-l aducă pe Mircea Lucescu”

„Am discutat cu domnul Lucescu de sărbători și mi-a spus că nu se poate opri. Dânsului îi place să fie în teren. Știe să aleagă. Din ce simt eu, Rapidul nu are forța să-l aducă pe Mircea Lucescu, pentru că domnul Lucescu nu e un antrenor pentru încercări. Știe ce îi trebuie, are nevoie de un buget cu care să domine.

Alături de dânsul la Rapid am câștigat titlul, Cupa, am jucat în cupele europene. E un antrenor de nivel înalt și nu-l văd acum să reconstruiască o echipă. Are prea mare experiență și i-ar fi convenabil să se ducă la o echipă deja formată.

Eu cred că nea Mircea nu ar veni acum în fotbalul românesc, pentru că are foarte, foarte multă treabă și nu cred că s-ar putea apuca iar de construit case”, a declarat Sichitiu, la GSP Live.

„Mircea Lucescu ar reconstrui echipa”

Întrebat ce schimbări ar produce Lucescu la Rapid, în cazul în care s-ar ajunge la un numitor comun între cele două părți, Sichitiu a comentat astfel:

Ar reconstrui echipa. Toți jucătorii pe care i-a adus Rapid iubesc mingea, Papeau, Funsho, toți vor să se joace cu mingea. Într-o echipă trebuie să ai neapărat organizatori de joc, iar Rapid n-are niciunul. Kait, la ultimul meci, din 10 pase, 7 erau înapoi sau în lateral. Orice echipă din Europa are nevoie de coordonatori.

Apoi, ai nevoie de jucători compatibili. Vă dau un exemplu. La meciul cu Sepsi, Krasniqi, în loc să-i paseze lui Rrahmani, a dat la poartă. Sunt jucători care vor să iasă ei în față. La nea Mircea, jucătorii se subordonează total ideii tactice. Dacă nu o fac, stau deoparte. Dar dânsul știe să aleagă jucători compatibili unul cu altul”.

„Am vorbit cu Lucescu” » Apropiatul lui „Il Luce” anticipează ce va decide antrenorul: „Rapid are o singură soluție”
Grigore Sichitiu, prezent în studioul Gazetei Sporturilor

„N-aș putea să-l refuz pe Mircea Lucescu”

Deși s-a retras de ani buni din fotbal, Sichitiu nu l-ar putea refuza pe Lucescu, în cazul în care antrenorul l-ar oferta la noua echipă:

N-aș putea să-l refuz, e mentorul meu. Am spus că nu mai vreau să revin în fotbal, dar pentru nea Mircea Lucescu m-aș duce și în Azerbaidjan. Îi port un respect deosebit, am învățat enorm de la dânsul”.

„Nu văd altă soluție în afară de Marius Șumudică”

Dacă pista Mircea Lucescu se va închide, așa cum Sichitiu anticipează, de altfel, fostul președinte mizează că Dan Șucu va ajunge la varianta Marius Șumudică.

„Șumudică este un antrenor de explozie, a câștigat campionatul, meciuri în cupele europene. Ce am înțeles e că nu s-a pliat pe viziunea lui Șucu. Dar sunt convins că, dacă va veni - și cred că va veni până la urmă -, va face treabă. Are un simț al jocului extraordinar. Iar altă soluție pentru Rapid nu văd”, a mai spus Grigore Sichitiu.

Îmi pare rău pentru Bogdan Lobonț, e un copil de suflet de-ai mei. Aceste rezultate de la Rapid vor conta în cariera lui de antrenor. Sigur că a riscat, dar oricare ar fi riscat. Când iei o echipă la sfârșit de campionat, e dificil să reușești, mai ales fiind vorba despre Rapid

- Grigore Sichitiu

  • GSP Live, emisiunea realizată din studioul Gazetei Sporturilor și moderată de Alexandru Barbu, poate fi urmărită de luni până vineri, de la ora 11:00, pe pagina de Facebook, canalul de YouTube, precum și pe site-ul Gazetei Sporturilor, GSP.ro

Mai multe articole despre Rapid:

Rapid confirmă GSP » Cine e noul director sportiv al giuleștenilor: „Să ne arătăm adevărata valoare!”
RAPID
Rapid confirmă GSP » Cine e noul director sportiv al giuleștenilor: „Să ne arătăm adevărata valoare!”
Sfaturi de la un fost președinte al Rapidului: „A fost naiv! Trebuie să îi respecți și să îi ajuți pe cei din galerie, însă până la lege”
RAPID
Sfaturi de la un fost președinte al Rapidului: „A fost naiv! Trebuie să îi respecți și să îi ajuți pe cei din galerie, însă până la lege”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Ruptură totală la Rapid înaintea derby-ului cu Dinamo » Marius Șumudică a sărit să bată un oficial al clubului
Superliga
Ruptură totală la Rapid înaintea derby-ului cu Dinamo » Marius Șumudică a sărit să bată un oficial al clubului
Chestionat de reporterii GSP, celebrul Patrick Vieira a rezumat la un singur cuvânt primul dialog avut cu Dan Șucu
Campionate
Chestionat de reporterii GSP, celebrul Patrick Vieira a rezumat la un singur cuvânt primul dialog avut cu Dan Șucu
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu
Campionate
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează