Articol de GSP - Publicat luni, 19 noiembrie 2018 11:30
Adrian Neaga a povestit la GSP LIVE cum erau cantonamentele din perioada petrecută în Coreea, unde a evoluat pentru două cluburi. Recunoaște că asiaticii erau mult mai atenți cu pregătirea fizică.
"Nu au existat antrenamente mai grele. Eu când m-am dus prima dată veneam după un cantonament cu Zenga și credeam că sunt bine pregătit. La primul antrenament am făcut cârcei. Păi, jucam contra unei echipe a unei Universități și nu puteam depăși pe nimeni. Am mâncat acolo și caracatiță în supă, dar câini nu am încercat. A luat un coleg brazilian și mi-a zis că sunt dulci. I-am zis, lasă, mai bine mănânc o prăjitură dulce", a povestit Neaga.
Click aici pentru a vedea întreaga emisiune GSP LIVE de azi!
Adrian Neaga a jucat pentru două cluburi în Coreea. Prima dată a fost la Chunnam Dragons, în 2005-2006, unde a avut evoluții foarte bune, fiind ales în echipa sezonului și a luat Gheata de Bronz. În sezonul 2006-2007 atacantul a mers la Seongnam Ilhwa Chunma, unde a luat titlul și a evoluat în Liga Campionilor Asiei.