Articol de GSP - Publicat vineri, 19 octombrie 2018 10:12
Mircea Bornescu, fost portar la FC U Craiova, Rapid sau Petrolul, a fost invitatul lui Costin Ștucan la emisiunea GSP LIVE din această dimineață.
Acesta a povestit două dintre cele mai controversate episoade ale carierei: momentul în care l-a mușcat pe Bawab într-un meci Petrolul - Gaz Metan din 2013 și scandalul de proporții din partida U Cluj - CFR Cluj din sezonul 2011-2012, când a intrat în conflict cu Ricardo Cadu.
"Bawab a intrat pe teren, a fost o alunecare, iar el a rămas pe jos. Colțescu a scăpat meciul din mână, până la final s-au dat vreo 7 roșii. Te simți frustrat în astfel de momente, dar în viața mea n-am lovit pe cineva cu pumnul sau cu palma.
Nici pe Cadu nu l-am lovit, în 2012. Dacă analizezi, am avut ceva doar cu străini. Niciodată nu am avut un conflict cu un jucător român. Când mergi într-o țară străină să câștigi bani, respectă suporterii și pe cei care te plătesc. Primul lucru pe care l-a făcut Cadu a fost să arate degetul mijlociu suporterilor lui U Cluj.
Cadu mi-a spus ceva de genul: «Băi țiganilor, haideți să ne batem». Frate, respectă oamenii dacă mergi într-o țară străină! Cadu i-a scos doi dinți unui jucător de la Vaslui, i-a rupt coastele lui Niculescu, a intrat urât mereu", a dezvăluit Bornescu, la GSP LIVE.
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”