Articol de GSP - Publicat marti, 26 noiembrie 2019 10:02
Adrian Porumboiu, fost arbitru, l-a criticat dur pe centralul Sebastian Colțescu, care a gafat de mai multe ori în meciul Viitorul - Sepsi 4-1.
Porumboiu a avut un derapaj și l-a jignit pe Colțescu, amintind de momentul în care a vrut să se sinucidă, în 2008, amenințând că se aruncă de la etaj.
„Arbitrajele lui Colțescu nu au loc în niciun colț de lume. E dezechilibrat mental. Nu poate să conducă meciul. El comite greșeli d-astea câte vrei. Nu e o eroare umană! E setat pe chestii d-astea.
La primul gol al lui Sepsi e fault în atac. După aceea și-a dat seama că a greșit și a început să-i toace pe cei de la Sepsi. A doua eliminare e ceva.. Și după aceea dă și penalty. Nu poți da lovitură de pedeaspă la așa ceva. E o bâlbâială cu celălalt asistent, «Giungiuleac», sau cum îl cheamă (n.r. Radu Ghinguleac). Și el e renumit că are legătură cu chestiile subterane. N-avea cum să fie penalty.
E în ADN-ul lui Colțescu. El are o satisfacție macabră în a schingiui echipe. Are talent! Dar ce să faci cu el? Îți bați joc... Când pune ochii pe echipă, ori o arde, ori nu dă nimic împotrivă. Ăsta e Colțescu. E croit pe asta. Nu există meci în care să nu greșească.
Când neuronii lui, care nu cred că sunt prea dezvoltați, se duc într-un colț, i se pune pata pe o echipă. Poate va primi 2-3 etape de suspendare. E scandalos. Vassaras, chiar nu vezi? Că se vede și din Salonic sau de unde stai.
El nu a gândit pe termen lung. Nu s-a gândit că Sepsi va juca etapa viitoare cu Craiova. Nu gândește așa lung, ci pe termen scurt. Nu-l suspectez de inteligență. Dacă vrei un arbitru killer, îl iei pe Colțescu. Execută comanda. E tipul de arbitru rachet. Are dereglări serioase.
Probabil ar trebui să i se recomande să stea într-o clădire nu prea înaltă, dar să stea la parter... Dacă are momente d-astea, trebuie să fie și arbitru? Dacă a avut probleme, ce să fac? Să se facă bine, dar să nu facă terapie pe terenuri. Dacă a avut probleme, uite că mai are! Nu e zdravăn. Nu are nicio legătură cu arbitrajul”, a declarat Adrian Porumboiu la GSP LIVE.
CITEȘTE ȘI:
![„Chivu se face în seara asta” » Surpriză imensă în Italia: ședința decisivă are loc ACUM](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/05072024/5e55ddb6-901b-4116-a420-ef4b1d50a518.jpg?width=195&height=130)
![Momente uluitoare în Giulești! Șumudică, scandal cu suporterii după gol » Săpunaru a sărit să-l oprească: ce a urmat](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/17022025/81cb3803-05ba-4c08-9c6d-66f0cd24543f.png?width=195&height=130)
![Varga a revenit asupra propriilor declarații, la câteva ore după ce i-a transmis lui Dan Petrescu: „Plângăciosule, fă-ți bagajele!”](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/29042023/536112c8-8773-4b8b-8a9a-e1ba43d3f1da.jpg?width=195&height=130)