FOTBAL  »  Superliga  »  FCSB

GSP LIVE // VIDEO Trucul cu oglinda » Ștefan Ciuculescu povestește cum a fost dat afară de la FCSB: „În acel moment, Reghecampf s-a enervat pe mine”

Articol de GSP - Publicat marti, 15 octombrie 2019 10:33

Ștefan Ciuculescu (26 de ani), fost portar la FCSB și Rapid, a fost invitatul lui Costin Ștucan la GSP LIVE și a vorbit despre perioada petrecută în curtea roș-albaștrilor, sub comanda lui Laurențiu Reghecampf (44 de ani).  

Întrebat dacă a urmărit meciul Insulele Feroe - România (0-3), Ciuculescu a răspuns: „Îmi pare rău, dar nu prea mă uit la fotbal”. Ulterior, portarul a explicat: „Am preferat să mă distanțez de când am plecat de la Steaua (n.r. avea 19 ani)”.

„Reghecampf voia să fie superior” 

Ștefan Ciuculescu este de părere că rezultatele bune înregistrare de către FCSB în perioada lui Laurențiu Reghecampf i se datorează preparatorului fizic Thomas Neubert. 

„De obicei domnul Reghecampf era «înțepat», cred că așa e firea lui sau vrea el să se impună prin chestia asta, să fie superior. Rezultatele pe care le-a avut i se datorează în proporție de 80-90% lui Neubert. Era omul care făcea armata cu noi. Era o pregătire titanică. Din antrenamentul care dura două ore, două ore și jumătate, 45-50 de minute erau ale lui Neubert”, a spus Ștefan Ciuculescu la GSP LIVE.  

Trucul cu oglinda

În ceea ce privește relația cu antrenorul Laurențiu Reghecampf, Ciuculescu a dat de înțeles că acesta nu îl plăcea și o arăta în fața tuturor jucătorilor. 

„Am simțit o răceală pentru că pe mine mă dădea tot timpul contraexemplu în fața echipei, că nu sunt serios, că tot timpul râd, că sunt pus pe glume. Eu i-am spus «Mister, ăsta sunt. M-ai văzut în timpul antrenamentului să fiu așa?». Țin minte că a venit odată cu o carte la mine, avea o coală ca un fel de oglindă și m-a întrebat ce văd. I-am spus că pe mine. «Acum, gândește-te că ceea ce faci tu se întoarce asupra ta» și mi-a închis cartea. Zic: «Și ce să înțeleg eu din asta? Că totul se întoarce asupra mea când fac ce? Ceva greșit sau ceva bun? Eu cred că amândouă. Spuneți-mi ce am greșit și ce am făcut bine, dar spuneți-mi între patru ochi». Nu a mai făcut ședință tehnică și s-a enervat pe mine: «Dați-l, mă, afară de la antrenament!». Eram în cantonament”, a povestit Ciuculescu. 

A aflat singur că va fi dat afară 

Revenit din acel cantonament, Ciuculescu se pregătea să plece în cel de-al doilea, dar a aflat pe ultima sută de metri că va fi dat afară de la FCSB. A fost nevoie ca el să adreseze o întrebare legată de ora plecării pentru a afla că nu mai este dorit de către Laurențiu Reghecampf. 

„L-am întrebat eu pe Eugen Nae, antrenorul cu portarii de la acea vreme, dacă mâine dimineață la ora 10 trebuie să fim la autocar, iar el mi-a răspuns «Păi, ce? Tu nu știi?». Și eu: «Ce să știu?». «Păi, tu nu mai vii în al doilea cantonament». Zic: «De ce?». «Păi, a venit acum Georgievski și nu mai sunt locuri». Georgievski, care era fundaș dreapta. M-a întrebat «Nu te-a anunțat Mister?». Zic: «Nu, de la tine aflu prima oară». L-am sunat pe Valeriu Argăseală și mi-a spus și el că știa. Dacă știați toți de ce nu mi-ați spus? Din momentul ăla, pa, la revedere”, a spus Ștefan Ciuculescu. 

Ștefan Ciuculescu joacă în prezent la Viitorul Domnești, în Liga 4. Portarul a mai evoluat, pe lângă FCSB, la Metalul Reșița, CS Balotești, Viitorul Axinte și Rapid București. 

VEZI ȘI:

GSP LIVE // VIDEO Ștefan Ciuculescu l-a imitat pe Gigi Becali în direct! A povestit cum a reacționat patronul când l-a văzut + Ce a făcut cu mirul primit de la muntele Athos 

AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional!

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Dinamo vrea să dea lovitura iernii în Superliga » Fotbalistul român de 4 milioane de euro este principală țintă a „câinilor”
Superliga
Dinamo vrea să dea lovitura iernii în Superliga » Fotbalistul român de 4 milioane de euro este principală țintă a „câinilor”
Cât de gravă este accidentarea lui Radu Drăgușin » Ange Postecoglou a oferit primele detalii
Stranieri
Cât de gravă este accidentarea lui Radu Drăgușin » Ange Postecoglou a oferit primele detalii
Uluitor! Ce avea scris Jordan Pickford pe sticla de apă, înainte să pareze penalty-ul lui Erling Haaland
Campionate
Uluitor! Ce avea scris Jordan Pickford pe sticla de apă, înainte să pareze penalty-ul lui Erling Haaland

Gigi Becali aruncă pe piață un scenariu incredibil: „Steaua o să fuzioneze cu ei, eu așa am auzit” » Cine ar fi în spatele mutării

Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”


Comentarii (3)
romeverest
romeverest  •  15 Octombrie 2019, 16:47

Trebuia si Reghecampf sa se impuna undeva, daca in casnicie nu reuseste acest lucru !!

steaua.inseamna.csa
steaua.inseamna.csa  •  15 Octombrie 2019, 13:17

Treaba e in felul următor: faptul ca a fost dat afara de la FC fcsb era un lucru extraordinar pt cariera lui dacă avea valoare. Din păcate însă plecând pe usa din dos de la atâtea alte cluburi pt a ajunge in L4 intr-o comuna, nici măcar la AMFB, nu mai poți spune ca a avut cineva ceva personal cu el ...

1458492294198407
Niculae Marian  •  15 Octombrie 2019, 12:46

A fost și pe la CSM Oltenița de unde a plecat pe ușa din dos.

Vezi toate comentariile (3)
Comentează