Articol de GSP - Publicat vineri, 17 februarie 2017 16:53
Gică Hagi a recunoscut că i-a spus lui Gigi să facă academia de fotbal la Steaua, însă patronul roș-albaștrilor a refuzat. A vorbit despre planurile sale de viitor și despre posibilitatea pe care a avut-o de a reveni pe banca echipei naționale.
"A fost șansa lui (n.r. a lui Becali), dar n-a fost inspirat. Eu zic că regretă, chiar dacă el zice că nu. Era bogat acum. Eu mi-am spus părerea, dar dacă el nu a vrut... ce să fac?", a zis Gică Hagi la TV Digi Sport.
...planurile de viitor: "Vreau să antrenez un club cu un proiect mare, european. Sau naționala. Dar nu vreau la națională cât timp eu am un club. Totuși aș merge și în China, că e la modă acum"
...despre șansa de a antrena naționala: "Puteam să fiu selecționer după plecarea lui Răzvan Lucescu. I-am zis lui Mircea Sandu să mă lase două luni. El îmi zicea că bat mulți la ușă, i-am zis să le dea drumul atunci. Dacă pierdeam cu Franța îmi săreau toți în cap că am pierdut calificarea. Eu voiam un proiect pe 4 ani, ca să-mi impun filosofia. Am greșit de fiecare dată când am preluat echipe din mers"