FOTBAL  »  Superliga  »  PETROLUL

Hamza primeşte sprijin în conflictul cu primarul Constanţei: "Au ajuns alţii mai mari decît Mazăre pe la Jilava"

Articol de GSP - Publicat luni, 12 august 2013 00:00 / Actualizat luni, 12 august 2013 20:30

Fostul antrenor al Petrolului Valeriu Răchită sare în apărarea lui Hamza, după ce atacantul a povestit azi că ar fi fost bătut de gărzile de corp ale lui Radu Mazăre.

“Am fost surprins să aud de acel incident, ţinînd cont că-l ştiu bine pe Hamza, şi sper că organele abilitate să-şi facă datoria. Sper ca fotbalistul să nu rămînă cu sechele, după bătaia încasată, şi să-şi primească dreptatea.

Hamza, nu numai că nu are treabă cu drogurile, dar nici măcar nu bea alcool, iar de vreo altercaţie în trecut nu se pune problema. Provine dintr-o familie bună, educată. Dar domnul Mazăre poate ştie mai bine cum e cu drogurile, că frecventează foarte des cluburile! Am încredere în justiţia română, pentru că au ajuns unii mai mari decît Mazăre la facultate pe la Jilava.

Sper ca Hamza să nu fie lăsat singur de club în acest demers al lui. Vom vedea care sînt probele şi să lăsăm poliţia şi procuratura să-şi facă treaba”, a declarat Valeriu Răchită la Sport Total fm.

Citește și:
Duelul galeriilor la UTA - Rapid! Toate mesajele afișate: derapaje rasiste și jigniri în masă
Superliga

Mihai Stoica a presimțit dezastrul din FCSB - CFR: „E schimbat! Am insistat la Gigi Becali ca el să nu joace”

Rapid a egalat la Arad dintr-un penalty contestat de UTA » Verdictul specialistului

Probleme pentru „câini”? » Cum se prezintă gazonul de pe „Arcul de Triumf”, cu 4 zile înainte de Dinamo - Petrolul

Dacia se pregătește de finalul motoarelor GPL
Profit.ro
Dacia se pregătește de finalul motoarelor GPL
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Miza programului n-a fost ascensiunea, ci moartea” » De ce escaladarea live a unui zgârie-nori de către Alex Honnold a fost greșită: „Clădirea nu e munte, e o vânătoare de clickuri vopsită drept căutare interioară”

Selecționerul României, șocat de ce a găsit în Danemarca: „Despre ce vorbim? Dimineața, tot cartierul!”

Comentarii (68)
casual23
casual23  •  13 August 2013, 12:41

Ce isi dau toti meltenii cu parerea despre Constanta. :)) E mai bine sa faci baie in garla decat sa vii la mare, nu? Daca orasul este plin de manelisti e din cauza voastra, astora care veniti vara si ne murdariti orasul. Ai naibii sateni, parca voi toti traiti in ditai metropolele din SUA. Iubesc Constanta pt ceea ce este sau nu este, un lucru e cert: Farul prin noi traiste!

steaua024
steaua024  •  13 August 2013, 02:13
Postat de einhorn pe 13 August 2013, 01:11

fraiere, ia-o tu pe starzile alea din centrul timisoarei sa vezi capete de bara ce-ti iei in guritza de la marele oras pus pe pirostrii depntcd

Vai de capu' vostru cu mascariciul asta de primar! Puaaahhh!

avocatul85
avocatul85  •  13 August 2013, 01:46

un nenor@@@@@ocit radu mazare !

Vezi toate comentariile (68)
Comentează