Articol de Eduard Apostol - Publicat marti, 17 octombrie 2023 18:13 / Actualizat marti, 17 octombrie 2023 19:31
Dinamo a marcat jumătate din golurile lui Hermannstadt în primele 12 etape de Liga 1, ardelenii au o serie de 8 meciuri consecutive fără eșec și pe unul dintre oamenii de gol ai Ligii 1, Daniel Paraschiv (6 reușite)
Dinamo a pus capăt unei serii de patru eșecuri consecutive prin remiza, 1-1, cu CFR Cluj, pe Arena Națională, iar sâmbătă, de la ora 17:00, are un alt meci tare la Sibiu, cu Hermannstadt.
Echipa lui Marius Măldărășanu este neînvinsă de 8 etape, în care a bifat șapte remize și o victorie. Ardelenii sunt pe loc de play-off, 6, au remizat acasă, cu Rapid, Sepsi, FCSB, echipe ce-au învins Dinamo, și U Cluj, au un singur eșec pe propriul teren, cu Farul (0-1), în runda inaugurală a acestei ediții.
Ruben Fonseca a spart gheața în amicalul cu Șelimbărul lui Claudiu Niculescu
În week-end-ul trecut, când a fost pauză în Liga 1 pentru meciurile interțări în campania de calificare la Euro 2024, Dinamo nu a antamat niciun meci de verificare. În schimb, echipa lui Marius Măldărășanu a jucat într-un amical cu Șelimbăr, formația lui Claudiu Niculescu, locul secund în Liga 2. Hermannstadt s-a impus, scor 2-1, după golurile lui Găman (30) și Fonseca (90).
Valerică Găman, 34 de ani, este una dintre piesele de rezistență din apărarea sibienilor. Portughezul Ruben Fonseca nu a marcat niciun gol în Liga 1 până acum, dar a făcut-o în aceste amical cu Șelimbăr și vrea să repete isprava sâmbătă cu Dinamo.
9meciuri a adunat Fonseca în Liga 1 în tricoul sibienilor, bifând 103 minute în total
Apărarea "câinilor", acolo unde Ovidiu Burcă mizează pe Lucas, Bena și Patriche, va avea viață grea cu ofensiva ardelenilor. Hermannstadt a avut un singur meci fără să marcheze gol în seria de 7 remize și o victorie în ultimele 8 runde, dar și atunci a obținut un punct, o remiză albă la Ploiești, cu Petrolul.
17goluri a reușit Hermannstadt în acest sezon de L1, al 6-lea atac din campionat
De unde vine pericolul la Hermannstadt
Din iulie 2021 antrenor principal la Hermannstadt, formație pe care a și promovat-o în mai 2022, Marius Măldărășanu a reușit și să recondiționeze niște jucători de atac, fotbaliști care nu-și mai găseau locul pe la alte formații, unele de top.
În primul rând, Daniel Paraschiv, unul dintre oamenii de gol din Liga 1, cu 6 reușite și 2 assist-uri în primele 12 etape. Chiar dacă n-a mai dat gol de o lună, fotbalistul care cochetează și cu prima reprezentativă (o selecție, un gol la tricolori), vârful de 24 de ani va fi un pericol pentru Burcă et Co.
26de goluri și 5 assist-uri a adunat Paraschiv pentru Hermannstadt în 67 de meciuri
Apoi, sunt extrema Silviu Balaure (ex-Astra, 3 goluri în 12 etape), atacantul Gabi Iancu, cu 4 campionate câștigate în România, cu gol etapa trecută la Craiova (1-1 cu FCU), cu două goluri în 11 etape și mijlocașul ofensiv Cristi Neguț (ex-Chindia și CFR Cluj), titular în ultimele etape, cu două assist-uri în 11 runde.
8goluri a marcat Dinamo în actuala ediție, cel mai slab atac din campionat, alături de UTA (Gregorio - 3, Abdallah, Politic, Costin, Larrucea, Duban (autogol) - câte unul)