Articol de Raed Krishan (foto), Vlad Nedelea, Iosif Popescu (video) - Publicat joi, 21 septembrie 2023 22:11 / Actualizat vineri, 22 septembrie 2023 00:25
Hermannstadt și FCSB au remizat la Sibiu, scor 2-2, într-un meci restant din etapa 5 a campionatului ♦ Gazdele au deschis scorul, roș-albaștrii au întors rezultatul prin „dubla” lui Compagno, dar greșeala lui Dawa, care a comis un penalty și a fost eliminat, le-a permis sibienilor să egaleze.
Cronică Vlad Nedelea la Hermannstadt - FCSB 2-2:
S-a trezit Compagno, și-a „revenit” Dawa
Ceva-ceva FCSB a învățat din greșelile trecutului. Obișnuia să bâjbâie, sa lase totul deoparte în competiția internă, pentru Europa. Nu și anul acesta, când în afară de schiopătatul de la Arad, echipa a bătut tot, inclusiv contracandidatele, CFR, Farul și Universitatea Craiova. Sibiul lui Măldărășanu e din alt aluat.
În nici 10 minute, glonțul a șuierat pe la urechile ambelor echipe. Prima a fost Hermannstadt, salvată de intervenția VAR, prompt de această dată după ce Compagno reușise să și înscrie. Nu-i clar dacă italianul a făcut henț sau un fault în atac. Prima variantă pare mai aproape de realitate, un henț înghesuit.
La reluare, Paraschiv a scăpat 1 la 1 cu Târnovanu, l-a driblat pe acesta, kamikaze Crețu, a intervenit în ultimul moment. FCSB n-a mai scăpat 3 minute mai târziu. Șir de erori, Olaru, Djokovic și apoi o gaură în defensivă, Neguț pasă excelentă la Balaure, șut direct în plasă. Cuplul Dawa - Haruț, depășit din nou.
Comisarul Căbuz
Cam așa s-au mișcat lucrurile în prima jumătate de oră, când FCSB, în afara reușitei anulate a lui Compagno, plus o lovitură de cap, pe direcția lui Căbuz, n-a prea arătat nimic. Decât nervi și neputință. Numai că prostiile portarului au băgat FCSB iar în joc.
Compagno ratase, doar că goalkeeperul împrumutat de la CFR a ridicat piciorul și l-a lovit pe italian, cât să-i permită lui Flueran să dicteze penalty. Transformat fără emoții de golgeterul din sezonul trecut.
A fost momentul în care echipa lui Măldărășanu s-a tăiat complet. Nivelul nervilor l-a depășit pe cel al oaspeților, au apărut tot mai multe bâlbe, Compagno, și mai ales Tavi Popescu, au ratat șanse bune. Sibiul are fotbal! E sloganul lui Hermannstadt. Și într-adevăr are. Dar parcă ar mai avea nevoie și de ceva curaj.
Și-a revenit Andrea Compagno, a „revenit” Dawa
Punctul forte al primei reprize a funcționat și după pauză. Crețu, cu o evoluție solidă, a centrat impecabil către Compagno. Gol-specialitatea casei, cu capul. S-a trezit golgeterul, exact când FCSB avea mai mare nevoie. O reușită care au pus „la cutie” liderul din Superligă. Iar Sibiul a avut, în nici 10 minute, două șanse mari, Târnovanu și Haruț s-au pus zid în fața gazdelor.
În minutul 60 FCSB n-a mai scăpat. Tot mai bun în acest sezon, Dawa a revenit la vechile obiceiuri. O minge pe care o avea în control s-a transformat în penalty pentru sibieni. Și eliminare pentru stoperul camerunez. Paraschiv a fost ghicit de Târnovanu, dar l-a învins din a doua încercare.
Care e adevărata față la FCSB?
Și-n 10, FCSB a încercat, a și avut câteva șanse de a marca. Coman a fost de fiecare dată la "trăgaci". Fără succes. A trecut printr-un roller-coaster, într-o seară începută prost, continuată excelent, terminată mediocru. Puncte pierdute pe drum, tradată din nou de greșeli amatoricești, de fundași ce se apără haotic.
Plusul, într-un meci nebun, e dat de dubla lui Compagno, trezit după un șir de 6 meciuri fără reușite, o situație nemaiîntâlnită pentru el la FCSB.
FINAL » Hermannstadt - FCSB 2-2
- Au marcat: Balaure '13; D. Paraschiv '63 / Compagno '31 (pen.), '47
- VIDEO cu fazele importante
- Click AICI pentru statistici
- 10.500 de oameni au asistat la meci - număr oficial.
Pană de curent la stadionul din Sibiu: nocturnă stinsă parțial înainte de Hermannstadt - FCSB
Cu aproximativ 30 de minute înainte de ora programată pentru start, 20:00, la stadionul din Sibiu a pornit alarma de incendiu. Semnalul sonor a coincis cu stingerea parțială a nocturnii, motivul fiind o pană de curent în anumite zone ale stadionului.
Vreme de aproximativ 10 minute, curentul s-a oprit și a revenit în repetate rânduri, siguranțele de la panourile electrice fiind instabile. În jurul orei 19:40, problema a fost remediată.
Ora 19:55 - Cozi mari la intrarea pe stadion, cu doar 5 minute înainte de Hermannstadt - FCSB
Cu doar 5 minute înainte de start, sute de oameni așteptau să pătrundă pe stadion, la porți fiind cozi extrem de lungi:
Hermannstadt - FCSB, echipe de start:
HERMANNSTADT (4-3-3): Căbuz - Butean, Găman, I. Stoica (cpt.), Medina - Dr. Iancu, Mino, Alhassan - Balaure, D. Paraschiv, Neguț
Rezerve: Uțiu - Antoche, Murgia, Biceanu, P. Petrescu, Oroian, Bucuroiu, Ruben Fonseca, G. Iancu
Antrenor: Marius Măldărășanu
FCSB (4-3-3): Târnovanu - V. Crețu, Dawa, Haruț, Radunovic - Djokovic, Șut, Olaru (cpt.) - Al. Băluță, Compagno, Oct. Popescu
Rezerve: A. Vlad - Panțîru, Fl. Coman, Miculescu, Lixandru, Ov. Popescu, Pantea, Ngezana, Radaslavescu
Antrenor: Elias Charalambous
- În tabăra roș-albastră au fost efectuate câteva modificări față de formula-tip din ultima vreme.
- Valentin Crețu i-a luat locul lui Alexandru Pantea pe poziția de fundaș dreapta, Haruț a intrat în centrul defensivei în locul lui Ngezana, în linia de 3 de atac Alexandru Băluță a intrat în locul lui Florinel Coman, iar la mijloc Ovidiu Popescu a fost înlocuit de Damjan Djokovic.
- Băluță a ratat cel mai recent meci al FCSB-ului, 1-0 cu Farul, din cauza unor probleme musculare.
- Ngezana, Coman și Pantea au fost odihniți după volumul mare de meciuri din ultima perioadă.
Stadion: Municipal, Sibiu
Arbitru: Viorel Flueran / Asistenți: Ferencz Tunyogi și Marius Badea
Arbitru VAR: Florin Andrei / Arbitru AVAR: Valentin Ionel Dumitru