Articol de Justin Gafiuc, Raed Krishan (foto), Alexandru Tomuțiu - Publicat luni, 26 august 2024 00:11 / Actualizat luni, 26 august 2024 00:44
Hermannstadt s-a impus cu 2-0 în fața campioanei FCSB prin două goluri semnate în partea secundă de italianul Murgia și de Ronaldo Deaconu. Roș-albaștrii sunt penultimii în Superliga, cu 5 puncte în 6 runde, la 9 distanță de liderul Craiova.
Pentru FCSB, Superliga arată parcă precum o corvoadă câtă vreme arde calificarea în grupele europene. Banii de acolo vin, dar pățaniile anilor trecuți, când startul de acasă a fost lăsat pe tânjală și a cântărit greu spre final, îndeamnă uneori la mai multă chibzuință.
Cronică de Justin Gafiuc, după Hermannstadt - FCSB 2-0: Măldă i-a prins cu pantalonii în vine!
La Sibiu, campioana a mers fără Olaru, suspendat, cu Șut lăsat afară să se încarce pentru returul cu LASK și cu Dawa titular, pentru că va lipsi cu austriecii din motive de cartonașe galbene. Și și-a propus să atace cu Popa vârf, sprijinit în spate de tridentul Ștefănescu – Tănase – Băluță.
Băluță și Ștefănescu, titirezii inutili
Nu i-a ieșit însă aproape nimic, în afara unei finalizări în cross a lui Popa și unui trasor semnat de Lixandru, parat de pe picioare de Căbuz. FCSB a plimbat mingea, a pus control pe posesie, s-a instalat minute bune în treimea adversă, dar s-a înfundat în zidul alb organizat de Măldărășanu.
Aceleași dureri de cap, cu Băluță și Ștefănescu spiriduși pe flancuri, dar titirezi neatrași de poarta adversă, cu un target aplecat spre orizontală. Dacă le puneai jaloanele albastre, se simțeau ca la antrenament, dintr-o tușă în alta, fără să le pese parcă de faptul că regulamentul spune clar: mingea trebuie să intre în poarta adversă!
Două goluri anulate de VAR
Popa a alergat mult, Tănase a căutat să se infiltreze ca al doilea vârf, însă nici ei n-au găsit rețeta de a submina zona centrală a Sibiului, cu Găman și Ionuț Stoica de nepăcălit.
Trupa lui Măldărășanu s-a pitulat în carapace și a vizat zvâcnirile pe contre. A băgat balonul în ațe prin Balaure la o centrare a lui Chițu, dar sistemul VAR a indicat ofsaid.
În rest, a curățat cu atenție spațiul aerian și s-a impus în tacklinguri, suficient cât să țină la respect un adversar fără energie și fără agresivitate.
FCSB a încheiat repriza cu un gol anulat tot de VAR, pe un fault în atac al lui Tănase, la o lovitură liberă din lateral dreapta. Altfel, Ngezana apărea ca marcator, Dawa în postura de assist, ce zăpăceală din care nu mai înțelegea nimeni nimic, cu stoperii ajunși să se completeze în careul mic advers!
Chiricheș, ce seară rușinoasă!
Haralambous sau, pardon!, Gigi!, a mutat imediat după pauză cu Chiricheș și Tavi Popescu în loc de Ngezana și Ștefănescu. Vor rezulta încă două umbre roșii!
Decarul s-a ascuns în banda stângă, iar Chiricheș a contemplat cum trece mingea pe lângă el la o centrare a lui Ianis Stoica pentru Murgia, încheiată cu un gol rupt din PlayStation!
Panțâru n-a blocat nici el incursiunea din flanc, Dawa n-a strâns în centru, așa că italianul a ”furat” balonul și l-a pedepsit pe Târnovanu. Ia culege-o tu din plasă, băiete!
Ronaldo Deaconu a plusat pe contraatac în prelungiri pentru 2-0, cu Chiricheș și Lixandru invitându-se reciproc la o minge plesnită de băiatul cu numărul 77 pe tricou.
Și dacă LASK devine Sparta 2.0?
Și cam aici s-a închis treaba! FCSB o încasează pentru a doua oară în istorie în fața lui Hermannstadt, Măldărășanu își trece și el pe răboj tot al doilea succes din carieră contra roș-albaștrilor, după un Astra – FCSB 1-0, în 2018, fix debutul lui în cariera de antrenor.
Iar băieții lui Pintilii ajung să-și facă poze comice cu clasamentul, FCSB pe penultimul loc, ce simpatic trebuie să-i sune asta și lui Becali! Dar, nu-i așa?, doar banii contează, să vină returul cu LASK, dar ce te faci dacă te încalecă și austriecii cum ai pățit-o cu Sparta Praga?!
Rezultatele și pogramul complet al etapei #7 din Superliga
FINAL. Hermannstadt - FCSB 2-0
- Pentru live și statistici, click AICI
- Au marcat: Murgia '56, Deaconu '90+6
- Golul lui Balaure din minutul 11 a fost anulat de VAR pentru un ofsaid milimetric.
- Ngezana a înscris în minutul 45+4, însă „centralul” Flueran a anulat golul pentru un fault al lui Tănase.
- 8.734 de spectatori urmăresc meciul de pe stadion, număr oficial.
- FCSB a făcut două schimbări la pauză. Octavian Popescu și Vlad Chiricheș i-au înlocuit pe Marius Ștefănescu, respectiv Siyabonga Ngezana. Octavian Popescu joacă în flancul stâng, în timp ce Băluță a trecut în dreapta.
- Pe foaia de joc, Florin Tănase apare pe poziția de vârf împins, în timp ce Daniel Popa este în flancul stâng al atacului, iar Băluță pe postul de „decar”. FCSB nu joacă însă conform foii de joc. Daniel Popa este vârf, iar tridentul ofensiv din spatele său este Ștefănescu - Tănase - Băluță.
Hermannstadt - FCSB, echipele de start
HERMANNSTADT: Căbuz - Oroian Găman, Ionuț Stoica, Goncalves - Ivanov - Balaure, Murgia, Biceanu, Ianis Stoica - Chițu
Rezerve: A. pop, Muțiu, Bejan, D. Iancu, Căpușă, Deaconu, Gandila, Ciubotaru, F. Luca, Neguț, Kujabi, R. Popescu
Absenți: Selimovic, Markovic (accidentați)
Antrenor: Marius Măldărășanu
FCSB: Târnovanu - Pantea, Ngezana, Dawa, Panțîru - Lixandru, Edjouma - Ștefănescu, F. Tănase, Băluță - D. Popa
Rezerve: A. Vlad, Udrea, V. Crețu, O. Popescu, Miculescu, Kiki, Chiricheș, Pandele, Radunovic, Alhassan
Absenți: Olaru (suspendat)
Antrenor: Elias Charalambous
Stadion: Municipal
Arbitru: Flueran Viorel Nicușor (Craiova). A1: Mitruţi Daniel (Craiova), A2: Filip Alexandru (Constanţa)
Arbitru VAR: Feșnic Horațiu Mircea (Cluj-Napoca). Arbitru AVAR: Ghiciulescu Raul Constantin (Lugoj)
UPDATE. 21:58: Moment de reculegere în memoria lui Christoph Daum
Christoph Daum, fostul selecționer al României, a decedat noaptea trecută. În memoria lui, s-a ținut un moment de reculegere înainte de startul partidei.
UPDATE. 21:30: Controale amănunțite pentru galeria celor de la FCSB
Controalele sunt foarte stricte pentru suporterii oaspeților. Pentru a nu intra cu obiecte interzise, unii fani au fost puși să se descalțe.
VIDEO. Cele două echipe au ieșit pe gazon
UPDATE. 21:20: Fotbaliștii de la Hermannstadt, huiduiți în momentul ieșirii la încălzire
Cei mai mulți oameni care vor urmări de pe stadion meciul, sunt susținătorii campioanei României. Drept exemplu, în momentul în care jucătorii sibieni au ieșit la încălzire, mult mai mulți au fost cei care i-au huiduit în comparație cu cei care i-au aclamat.
UPDATE. 20:30: Autocarele celor două echipe au ajuns la stadion
Primii au ajuns bucureștenii. La câteva minute, și-au făcut apariția și autocarul celor de la Hermannstadt.
VIDEO. Hermannstadt - FCSB. Autocarele jucătorilor și-au făcut apariția pe stadionul Municipal din Sibiu. Copiii au strigat numele celor de la FCSB
UPDATE. 20:15: Fanii așteaptă autocarul celor de la FCSB
Cu aproape două ore înainte de meci, un mic grup de suporteri s-a strâns în fața stadionului, unde așteaptă autocarul campioanei României.
UPDATE. 19:17: Gazon impecabil pe stadionul Municipal din Sibiu
UPDATE. 19:05: Coadă la casa de bilete înainte de Hermannstadt - FCSB
Cu 3 ore înainte de startul partidei de la Sibiu, fanii au format coadă la casa de bilete de lângă stadion pentru a prinde unul dintre ultimele bilete la meciul din această seară.
Clasamentul din Superliga
Hermannstadt - FCSB, cele mai interesante informații
- 6 mai 2023, FC Hermannstadt-Poli Iaşi 0-1 a fost singura înfrângere suferită de sibieni în ultimele 22 de meciuri jucate în campionat pe teren propriu, interval în care au mai înregistrat acasă 11 victorii şi 10 remize.
- Implicaţi şi în confruntările din cupele europene, roş-albaştrii au avut în acest start de sezon un parcurs mai puţin reuşit în campionat, unde au izbutit doar o victorie, 3-2 cu Farul, în rest două rezultate de egalitate şi două partide pierdute.
- FC Hermannstadt şi FCSB s-au mai întâlnit în principala competiţie internă de 10 ori, de şapte ori s-au impus bucureştenii, un joc a fost câştigat de sibieni, iar alte două partide s-au terminat la egalitate.
- Prima confruntare din campionat a avut loc pe 30 septembrie 2018, FC Hermannstadt-FCSB 1-3 (marcatori Răzvan Dâlbea / Florin Tănase - „dublă”, Harlem Gnohere).
- Cele mai multe goluri: 14 iulie 2019, FCSB-FC Hermannstadt 4-3. Pe băncile tehnice s-au aflat Bogdan Andone, respectiv Constantin Enache.
- Cea mai mare diferenţă de scor: 26 octombrie 2020, FCSB-FC Hermannstadt 5-0;
- Unicul succes din contul gazdelor din această rundă: 14 februarie 2021, FC Hermannstadt-FCSB 1-0;
- Cea mai recentă întâlnire directă din Superliga României: 16 decembrie 2023, FCSB-FC Hermannstadt 3-0, goluri înscrise de Darius Olaru - „dublă” şi Florinel Coman.
- De reamintit că, Marius Măldărăşanu a debutat ca „principal” pe prima scenă chiar în faţa roş-albaştrilor bucureşteni, pe 21 iulie 2018, în Astra-FCSB 1-0.
- Mediile de vârstă: FC Hermannstadt - 25 ani şi opt luni; FCSB - 25 ani şi nouă luni.
- 27 de jucători a utilizat FCSB în cele cinci jocuri din ediţia curentă, dintre care nouă străini.