FOTBAL  »  Superliga  »  HERMANNSTADT

EXCLUSIV Hermannstadt își ia viteză după victoria cu Viitorul: „La anul vrem în play-off” » Ce se întâmplă cu antrenorul Ruben Albes

Hermannstadt s-a impus cu Viitorul, scor 2-0 // foto: Facebook @ FC Hermannstadt
Hermannstadt s-a impus cu Viitorul, scor 2-0 // foto: Facebook @ FC Hermannstadt

Articol de - Publicat joi, 30 iulie 2020 18:56 / Actualizat joi, 30 iulie 2020 19:07

Ca și salvată de la retrogradare după ce a bătut-o pe Viitorul, scor 2-0, Hermannstadt are planuri mari pentru sezonul viitor. Acționarul Claudiu Rotar și Anamaria Prodan se întâlnesc săptămâna viitoare să decidă bugetul și transferurile pentru 2020-2021.

La Sibiu, grijile au dispărut odată cu victoria în fața Viitorului lui Gică Hagi. „Am bătut liderul play-out-ului și după cum joacă echipa la ora actuală, cred că din următoarele patru meciuri putem lua cele 3 puncte care ne mai trebuie pentru a fi siguri de menținerea în Liga 1. Cine știe, poate scăpăm definitiv de emoții chiar etapa viitoare, la Clinceni”, a comentat acționarul principal al clubului, Claudiu Rotar, pentru Gazeta Sporturilor.

Claudiu Rotar: „Ruben Albes rămâne”

Rotar se va întâlni săptămâna viitoare cu Anamaria Prodan, pentru a pune la cale stagiunea viitoare. „La anul vrem în play-off, vrem să facem în sfârșit performanță. Ne gândim la patru, cinci transferuri, să vedem ce și de unde vom achiziționa. În mare ne vom baza pe același lot, are calitate și asta s-a văzut inclusiv cu Viitorul, zic eu. 

Și antrenorul rămâne. Ruben Albes are contract ferm, pentru sezonul viitor. Am riscat cu el, în plin campionat, dar am câștigat”, a comentat omul de afaceri ardelean, care marți le-a achitat jucătorilor încă un salariu restant, cel pe luna februarie.

Rotar: „Pentru el avem oferte”

Singurul jucător de valoare pe care l-ar putea ceda Hermannstadt este „vârful” Debeljuh. „Am primit deja oferte pentru Gabriel, cele mai consistente din străinătate. Am avut și din Liga 1, dar pe sume modeste”, a precizat Rotar. Sibienii se așteaptă să ia pe atacantul croat, 13 goluri în 2019-2020, în jurul a un milion de euro.

Anul ăsta n-ar trebui să retrogradeze nimeni, ci să mai vină două echipe din liga secundă. A fost un campionat haotic. Problema este însă cum se vor împărți banii, că sunt aceiași - Claudiu Rotar, acționar FC Hermannstadt

3 milioane de eurorămâne bugetul lui Hermannstadt și sezonul viitor

5 jucătoriau sibienii la final de contract, dar vor să-i păstreze

VIDEO. Anamaria Prodan riscă o amendă de 40.000 de lei, după ce-a intrat pe teren la finalul meciului Hermannstadt - Viitorul

Citește mai multe știri din Liga 1:

Liga 1 pe marginea prăpastiei! Deținătorul drepturilor TV nu vrea să mai respecte clauza care ține cluburile pe linia de plutire

House of Cards cu Craiova și cu CFR Cluj! Mihai Rotaru a întins o capcană campioanei în Adunarea Generală

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Prima „victimă” a lui Dan Șucu la Genoa! Anunțul venit din Italia
Campionate
Prima „victimă” a lui Dan Șucu la Genoa! Anunțul venit din Italia
Unde a dispărut Dan Șucu, în timp ce italienii îl așteptau diseară la Genoa - Napoli
Superliga
Unde a dispărut Dan Șucu, în timp ce italienii îl așteptau diseară la Genoa - Napoli
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu
Campionate
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (1)
1626497344230564
Nicolae Grecu  •  30 Iulie 2020, 19:43

Aneimaria... Tu-i ceapa ei de limbă română!

Vezi toate comentariile (1)
Comentează