Articol de Viorel Tudorache - Publicat duminica, 10 decembrie 2023 15:55 / Actualizat duminica, 10 decembrie 2023 16:52
Hermannstadt a învins-o pe Universitatea Craiova, 2-1, într-un meci din etapa cu numărul 19 din Superliga.
Jocul de la Sibiu a avut ritm din primele minute. Universitatea, schimbată mult în bine de la instalarea lui Ivaylo Petev pe bancă, și-a arătat repede intențiile ofensive.
Gazdele, o nucă tare pe teren propriu, n-au cedat teren și au căutat și ele să-și impună punctul de vedere. A rezultat o primă repriză destul de atractivă, cu multe faze de poartă, dar cu zero realizări pe tabelă.
O primă repriză cu multe ocazii
Ambele echipe au ratat câte o mare ocazie. În minutul 30, Mitriță a intrat în careu, pe stânga, pe lângă Oroian, i-a pasat lui Ivan, care a reluat cu latul de la 6 metri.
Căbuz a respins cu un reflex formidabil. Mingea a revenit la Ivan, dintr-un carambol. Nouarul a șutat din nou, de data asta și mai puternic, din voleu, dar portarul formației sibiene a avut încă o intervenție senzațională.
Trei minute mai târziu, trupa lui Măldărășanu a trecut și ea pe lângă deschidera scorului. Urcat în careu la un corner, stoperul Găman a sărit peste toată apărarea Craiovei și a reluat cu capul, de la 2-3 metri, peste poarta goală. Laurențiu Popescu a apreciat greșit traiectoria centrări, dar a avut noroc. Prima parte s-a terminat 0-0.
Hermannstadt, victorie cu Universitatea Craiova. Rezultat decis în 16 minute
Repriza secundă a debutat cu o imensă ocazie, ratată de Paraschiv (47). Atacantul lui Hermannstadt a scăpat singur spre poartă, a ezitat o fracțiune de secundă crezând că este în ofsaid și a greșit execuția, sub presiunea lui Crețu.
Impulsionată de cei 4.527 de spectatori, echipa lui Măldărășanu a reușit să deschidă scorul, prin Gabi Iancu (51), după un contraatac care a prins complet dezorganizat mijlocul Universității.
Decarul a avansat nestingherit spre careul advers, direct pe fundași. Când a ajuns în preajma lui 16 metri, Iancu și-a pus mingea pe trăgaci și l-a învins pe Popescu, cu un șut puternic, cu stângul, deviat de Căpățînă, cât să-l deruteze pe tânărul goalkeeper.
Gazdele nu s-au bucurat prea mult. La următoarea fază, Mitriță a egalat, 1-1, din careu, după un un-doi cu Kolic, ca un bisturiu prin apărarea adversă, și un șut din unghi, pe lângă Căbuz (52).
Hermannstadt a speculat elanul oltenilor și a preluat din nou conducerea, 2-1, în minutul 61. Iancu a primit mingea între linii, a schimbat jocul în dreapta, la Balaure, care a pasat în centrul careului, de unde Oroian l-a învins pe Popescu. Fundașii olteni au fost prinși în mișcare, iar mijlocașii s-au repliat în pași de tango.
Prima înfrângere pentru Ivaylo Petev
Alb-albaștriii n-au mai găsit resurse pentru a egala. Gazdele au avut posibilitatea să încheie meciul, dar Paraschiv singur cu portarul l-a luat la țintă pe Popescu.
Măldărășanu nu s-a mai complicat și a închis el jocul. L-a întrodus pe Bejan, în minutul 73, și a întărit defensiva cu trei fundași centrali.
Hermannstadt a rezitat fără probleme până la final și a obținut prima victorie după trei etape, apropiindu-se la 3 puncte de Rapid, care se află pe locul 4.
Este prima înfrângere pentru Ivaylo Petev pe banca Universității Craiova, care a ratat șansa de a urca pe locul 2.
Notele GSP pentru Hermannstadt - Universitatea Craiova 2-1
Hermannstadt: Căbuz 7 – Oroian 7 (86 Medina), V. Găman 6, I. Stoica (cpt.) 6, Butean 6 – Balaure 7 (73 Biceanu 6), Murgia 6, Alhassan 6 (78 Antoche), Jipa 6 (86 Bucuroiu) – G.Iancu 7 (73 Bejan 6), D. Paraschiv 5
Antrenor: Marius Măldărășanu 7
Universitatea Craiova: L. Popescu 6 – Căpățînă 5, Al. Crețu 5, Raul Silva 5, Bancu (cpt.) 5 – Kurtic 5 – Danciu 5 (56 Baiaram 5), Roguljic 5, Al. Mitriță 6, A. Ivan 5 (59 Ișfan 5) – Koljic 5 (69 Markovic 5)
Antrenor: Ivaylo Petev 5
Arbitru: Cătălin Popa (Piteşti) - 7. Asistenți: Imre-Laszlo Bucsi (Sfântu Gheorghe) - 7, Romică Bîrdeş (Piteşti) - 7
Arbitru VAR: Istvan Kovacs (Carei). Asistent VAR: Alexandru Cerei (Cluj-Napoca)
FINAL » Hermannstadt - Universitatea Craiova 2-1
- Click aici pentru statistici
- Au marcat: G. Iancu 51, Oroian 61 / Mitriță 52
- 4.527 de fani sunt prezenți la meci
- Vezi AICI VIDEO cu cele mai tari faze din meci
Andrei Ivan, cu probleme
Andrei Ivan, care a avut o prestație ștearsă în prima repriză, a fost schimbat în minutul 58, cu Alexandru Ișfan. Acesta a jucat deși a avut probleme toată săptămâna. A fost răcit și era în pericol să nu joace deloc.
Fanii Universității, mesaj pentru un suporter aflat în momente grele
Suporterii Universității Craiova prezenți la partida de la Sibiu au afișat un mesaj de susținere pentru un celebru suporter al oltenilor, care locuiește în Sibiu, Iulian Meianu.
Acesta a suferit recent un infarct și este internat la spitalul din Tg.Mureș.
„Mancini Inimă de Leu, suntem alături de tine”, a fost mesajul galeriei pentru Iulian Meianu, care de-a lungul anilor a scris mai multe cărți dedicate marii echipe a Universității Craiova.
Hermannstadt - Universitatea Craiova, echipe de start
Hermannstadt: Căbuz – Oroian, Găman, Stoica, Butean – Balaure, Murgia, Alhassan, Jipa – G.Iancu, D. Paraschiv
Rezerve: Muțiu, Antoche, Bărbuț, Bejan Biceanu, Bucuroiu, Fonseca, Medina, Petre
Antrenor: Marius Măldărășanu
Universitatea Craiova: Popescu – Căpățînă, Crețu, Raul Silva, Bancu – Danciu, Kurtic – Roguljic, Mitriță, A. Ivan – Koljic
Rezerve: Lazar, Baiaram, Borța, Ișfan, Markovic, Mendy, Ndong, Tomasec, Trică
Antrenor: Ivaylo Petev
Stadion: Municipal (Sibiu)
Arbitru: Popa Cătălin (Piteşti) / A1: Bucsi Imre-Laszlo (Sfântu Gheorghe), A2: Bîrdeş Romică (Piteşti) / Arbitru VAR: Kovacs Istvan (Carei), Arbitru AVAR: Cerei Alexandru (Cluj-Napoca)