Articol de Alexandru Barbu - Publicat sambata, 06 august 2022 18:30 / Actualizat duminica, 07 august 2022 00:50
Prezentat oficial ieri de FCSB, Radu Boboc, 23 de ani, a fost titularizat în partida cu CS Mioveni (1-1) pe un alt post decât cel pe care a dat cel mai bun randament în carieră. Gică Hagi nu mai conta pe fundașul dreapta.
În actualul sezon, Hagi l-a folosit pe Boboc la Farul numai 30 de minute, în victoria din prima etapă cu FCU Craiova (2-1). Apoi, noul jucător de la FCSB nici măcar nu a mai prins lotul în următoarele două runde, în locul său fiind preferat Sebastian Mladen, stoper de meserie.
Dar asta nu a împiedicat-o pe FCSB să-l transfere pe componentul naționalei U21 care ajungea până în semifinalele Campionatului European din 2019.
Boboc, restart la FCSB?
Declinul lui Boboc e limpede prin prisma cifrelor din campionatul precedent. Din 25 de partide, a început 16 ca titular și în numai 9 a fost integralist.
A fost utilizat în cea mai mare parte a timpului în flancul drept al apărării, bifând o singură apariție ca fundaș stânga. El e, de altfel, jucător de picior drept și fundaș dreapta la bază, dar s-a descurcat, la nevoie, și în cealaltă parte a defensivei.
Boboc era la un moment dat senator de drept la România U21, era și pe lista lui Rădoi pentru prima reprezentativă. După, surpriză mare!, a pierdut echipa la Farul. A dispărut. Are 23 de ani, trebuie să-și dea un restart
Mihai Stoica, manager general FCSB
Dică a recidivat: „E ilogic”
Deși n-a apucat să se pregătească alături de colegii lui decât câteva ore, Boboc a prins primul „11” la FCSB pentru partida de la Mioveni. Nici măcar ca fundaș dreapta, ci fundaș stânga, pentru că Radunovic e accidentat.
Interesant e că Dică a preferat să-l arunce în luptă pe Boboc și să țină pe bancă fotbaliști ca Pantea sau Haruț, care au efectuat toată pregătirea de vară alături de roș-albaștri.
Dică a procedat similar și miercuri, când la partida cu Dunajska Streda (1-0) din turul III preliminar Conference League i-a folosit titulari pe Miculescu și Bogdan Rusu. Cei doi fuseseră prezentați cu două zile înainte de prima manșă, motiv pentru care decizia lui „Nick” a fost criticată de Florin Răducioiu, la Orange Sport:
„Dacă ai semnat ieri, mi se pare ilogic să joci imediat după. Dacă intri pe parcursul meciului, e altceva. Sunt jucători care au nevoie de timp. Nu e normal să joci din primul minut în astfel de situații”.
Boboc voia afară
În cadrul unui interviu acordat vara trecută pentru Gazeta Sporturilor, Boboc a fost întrebat ce ar prefera, un transfer la o formație din TOP 3 România sau unul în străinătate. Fundașul a ales categoric a doua variantă, însă forma nu i-a permis să-și îndeplinească momentan visul:
„Îmi doresc o echipă de afară. Vreau să văd dacă pot să fac față. Vreau altceva. Nu-mi doresc să ajung la o echipă mare din prima, în străinătate, fiindcă dacă nu ești acomodat cu condițiile de acolo, riști să stai pe tușă. E clar că ai nevoie de timp să te acomodezi, câteva luni de adaptare. Dar vreau să fiu pus la această încercare și să văd cum mă descurc”.
N-a progresat din 2019
Boboc era la un moment dat unul dintre cei mai bine văzuți tineri din Liga 1. Dovadă că în decembrie 2019, când era titular incontestabil la Hagi și avea 20 de ani, Radu era cotat la 1,3 milioane de euro de către portalul de specialitate Transfermarkt. Acum, valoarea lui Boboc e la același nivel, chiar dacă a cunoscut câteva fluctuații pe parcurs.
Cota lui Radu Boboc pe Transfermarkt:
- septembrie 2018 » 200.000 €
- decembrie 2018 » 500.000 €
- iunie 2019 » 900.000 €
- septembrie 2019 » 1.200.000 €
- decembrie 2019 » 1.300.000 €
- aprilie 2020 » 1.100.000 €
- august 2020 » 1.200.000 €
- decembrie 2020 » 1.200.000 €
- iunie 2021 » 1.350.000 €
- decembrie 2021 » 1.300.000 €
Radu Boboc în Liga 1
SEZON | MECIURI | GOLURI | ASSISTURI |
2018/19 | 22 | 0 | 1 |
2019/20 | 33 | 2 | 4 |
2020/21 | 32 | 0 | 2 |
2021/22 | 25 | 1 | 1 |
Radu Boboc a evoluat până acum doar la Farul
2019este anul în care Boboc și-a trecut în palmares Cupa României
8a fost nota primită de Boboc din partea Gazetei Sporturilor după Franța U21 - România U21 0-0 de la Euro 2019, cea mai mare din echipa noastră
Nicolae Dică a numit noul căpitan de la FCSB, după accidentarea lui Coman: „Este pregătit”
Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee
Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!